Analize și opinii

Paul Dragos Aligica: “Întâmplarea de azi ne-a readus aminte de acestă realitate inconfortabilă…”

Căderea de astăzi (ieri n.r.) a structurilor Meta, din care face parte și această platformă, Facebook, atrage din nou atenția asupra importanței acestei entitati tehno-economico-sociale în spațiul public de limbă română. Am ajuns într-o situație în care comunicarea, dezbaterea publică, o bună parte din marketing, activitățile politico-ideologice și întreaga substructură a libertății de expresie în spațiul de limbă română depind acum de câteva astfel de entități, între care Meta este cea mai importantă.
Cu importanța și cu greutatea pe care o are, vin și mari responsabilități.
Iar -după toate aparențele- aceste responsabilități par să fie în continuare eludate deliberat și cu metoda de către reprezentanții acestei platforme și de către agenții ei, mai acoperiți sau mai descoperiți, în toate sistemele naționale sau transnaționale pe care această platformă a ajuns să le paraziteze și apoi să le controleze la nivel global.
Lăsăm la o parte aspectele europene, americane sau globale ale fenomenului. Avem însă dreptul să ne întrebăm și trebuie să ne întrebăm următoarele: În ce măsură acest sistem este responsabil și responsabilizat în contextul legislației, constituției și structurilor sistemului de siguranță națională și de apărare a drepturilor individuale, cetățenești in România?
Ideea că se ascund în spatele afirmației „algoritmii decid”, prin care agenții și decidenții acestei platforme se derobează de responsabilitate, constituie într-adevăr o sfidare publică și o manipulare insolentă.
Efectele sociale de dependență, manipulare, control sunt absolut clar demonstrate în acest moment cu privire la toxicitatea deliberat indusa, intretinuta si monetizata in/de această rețea. Nici măcar nu vorbim despre asta. Asta e o problemă globală și SUA, UE și au obligația să răspundă acestei provocări, pentru ca ele au capacitatea sa o face. O să ii urmăm cand vor lua taurul de coarne.
Pe noi ne interesează ceva și mai modest: Este important să cunoaștem mai bine cum funcționează structura de guvernanță a acestui sistem atunci când operează asupra cetățenilor și fluxurilor de limbă română? Da sau Nu?
Nu este ciudat, că nimeni nu pare interesat, dintre factorii decidenți români, să deslușească și să descâlcească public și transparent această întrebare?
Trebuie totusi să ne întrebăm:
Care sunt relațiile acestui sistem cu constituția României? Care sunt relațiile cu legislația curentă? Cum este responsabilizat factorul uman care funcționează în interiorul sistemului?
Cine sunt cei care funcționează pe post de cenzori? Cum sunt selecționați? Cum sunt făcuți răspunzători în sistem și în afara sistemului pentru abuzurile, erorile sau malpraxis, când acesta are loc?
Cine, mai precis, este în interfața cu România, responsabilul cu nume prenume și care trebuie să iasă în față și să răspundă în fața constituției, legilor României, o relație cu activitățile, procesele, impactul pe care îl au decidenții Meta, Facebook asupra cetățenilor români și comunităților românești?
A spune că raspunsul este “CEO-ul Meta” e la fel cu a spune „algoritmii”. O insolenta sau o stupiditate crasa.
Așadar, una din două: Există o structură de guvernanță și de responsabilizare a acestei mega-corporații cu un impact social și economic imens în România? Da sau nu?
1. Dacă răspunsul este nu, atunci este extrem de grav. Este inacceptabil ca un asemenea sistem de impact social imens să funcționeze în absența unui mecanism de guvernanță care să fie responsabilizat într-o manieră explicită și transparentă față de indivizii, comunitățile și entitățile organizaționale nationale pe care le afectează profund în funcționarea lor.
Cum ar fi daca atunci cand ai intreba: “Cine si cum responsabilizeaza [puneti aici orice nume de multinationala operand in romania] in fata egii din Romania si constitutiei romane?” ne-am uita in jur si am zice: habar nu avem cine si cum?
2. Dacă răspunsul este da, atunci întrebarea următoare este: unde și cum putem identifica această structură? Care este magnitudinea ei? Cine sunt cei care fac parte din ea și care este pregătirea și îndreptățirea lor legală și profesională de a exercita activități de o putere, impact și responsabilitate care depășește cu mult orice astfel de puteri sau capacități ar fi avut un cenzor în perioadele regimurilor totalitare pe care România le-a cunoscut în trecut?
Și mai ales, cine își asumă personal, în calitate profesională și umană, responsabilitățile pe care le are față de societate, comunitate, stat și cetățenii români?
Cine răspunde în fața legii și constituției pentru malpraxis, abuz, încălcarea de drepturi și impactul destructiv sau ilegal exercitat în și pe această rețea?
Sa repetam: Răspunsul că „CEO-ul Meta” sau „algoritmii” este o insolentă sau o stupiditate crasă.
A spune că „nu avem legislație pentru așa ceva” nu este acceptabil. Pentru că întrebarea următoare vine imediat: De ce nu avem nici măcar o discuție, o problematizare publică, o inițiativă cât de mică în acest sens?
Nu avem un răspuns la asta, așa cum nu avem un răspuns la mai toate cele de mai sus… Și asta este o mare, o imensă problemă…
Întâmplarea de azi ne-a readus aminte de acestă realitate inconfortabilă…