In ceea ce privește criza intelectualitatii române, unul dintre cele mai spectaculoase fenomene este legat de dinamica relevanței sale sociale în relație cu occidentul si serviciile.
Am stabilit că neo-lovinescianismul (definit în contextul discuției de față ca o formă propagandistica de sincronism cultural pro-occidental pe pilot automat) este singura doctrina și singura rațiune funcțională pe care intelectualitatea română și o mai poate imagina pentru sine în acest moment in care deruta, confuzia si spiritul propagandei pure primeaza in randurile sale.
Inchipuiti-va un intelectual roman citind aceste randuri. Uitati-va la fata bulversata: “Bine, dar ce altceva mai este daca nu e neolovinescianism?! In afara de protocronism, care, se stie, e rau?!”, zice privirea sa speriata….
Ar fi însă superficial să ne oprim doar la nivelul acesta in analiza noastră.
Ceea ce vedem acum -actuala zbatere si bulversare a intelectualitatii romane -mari, mijlocii si mici- este in buna masura rezultatul unei dinamici care ține de relația dintre “statul paralel” din România și “Deep State” (sau mai precis amprenta sa in Estul Europei). Aici este cheia.
Iata cum: Atât timp cat a părut că există sau chiar a existat un clivaj intre pe de o parte (a) centrele romane de putere in special reprezentate de nuclee in serviciile de române de securitate si in statul paralel postcomunist românesc (cu rezidurile sale din securitatea comuninsta și nomenclatură) și pe de altă parte (b) structurile de forță și de inteligence occidentale care erau in proces de a prelua România sub control în perioada de tranziție, intelectualitatea română cu neo-lovinescanismul sau a jucat și a fost pusă să joace un rol relativ important în procesul de mutare a României pe orbita occidentală.
Propaganda neobosită și atacurile neobosite pe care clasa intelectuală le-au desfășurat de multe ori cu mare justificare la adresa practicilor, ideilor și politicilor gruparilor si retelelor locale, aveau un rol clar definit in strategia “partenerilor occidentali”. Lupta împotriva corupției, reforma, europenizarea si alte modalitati de a instrumentaliza institutional si ideologic occidentalizarea si solganele sub care s-au desfasurau campaniile, au reprezentat excelente mijloace prin care partenerul occidental a creat presiune și legitimitate pentru politica de demantelare sau preluare în orbita sa a centrelor de putere din România.
Intelectualitatea locala părea că are o funcție centrală în crearea climatului de opinie în țara noastră. Si parea ca va avea un rol major in noua elita sau clasa conducatoare.
Lucrurile s-au schimbat însă radical în momentul în care statul paralel și deep state al partenerului au intrat într-o aliniere perfectă. Acela a fost momentul adevărului. Pentru că din acel moment singura rațiune pe care intelectualitatea română și-o poate închipui pentru sine (neolovinescianism propagandistic plus participare ca lider al clasei dirigente la decizia politica pe baza serviciilor si meritelor de producator de propaganda sincronista) a dispărut.
In acest moment serviciile românești si statul paralel, în sincronizare aproape perfecta cu serviciile occidentale operate de deep state sunt in control. Unde sunt intelectualii?! Când este vorba de liniile de propagandă majore oficiale, care vin de la centru, s-a dovedit în ultimii ani că intelectualitatea română a devenit a cincea roată la căruță.
Există în acest moment -în special și datorită revoluției tehnologice ce a creat rețelele sociale- capacitatea ca de la centrala de propagandă establishmentul euro-atlantic să execute operațiuni majore diversionare sau motivationale la firul ierbii fără să aibă nevoie de mijlocitori intelectual majori. Cat despre prezenta intelectualilor in structurile de decizie?! O gluma buna!
Iata de ce am văzut intelectualitatea română și mă refer aici în special la Marea Intelectualitate redusă în ultima vreme la cel mai mic numitor comun al temelor de propagandă dictate de la centru. Mai jos de atat nu se poate.
Este o lovitură majoră dată intelectualității naționale. Faptul că serviciile occidentale și stabilimentul occidental al Deep State au ales să lucreze direct in guvernarea acestei tari cu ceea ce intelectualitatea română consideră a fi niște neisprăviți, generația a doua sau a treia de nomenclaturisti și securiști, poate fi vazuta ca o mare trădare. Si iata ca se intampla. Zi de zi la televizor, pe internet vin zeci, sute de dovezi: Occidentul lucreza cu ei si prin ei, nu prin noi si cu noi!
Noua ne-au ramas glumitzele si memele pe care insa nu indraznim sa le aruncam decat asupra unei parti a binomului (cea nationala). Pe partea cealalta preferam sa ne facem ca nu vedem desi e clar ca de la ea se trag in buna masura lucurile. E poate o strategie instinctiva aici: Ramanem in rezerva de cadre eligible ale euroatlantismului… Nu se stie niciodata…
Faptul că această relație de cooperare bazata pe integrarea statului paralel in structura euro-atlantica are un succes atât de mare și este bazată pe o relație de încredere și dependență (cu putin santaj in maneca, evident dar asta e alta discutie) face ca lucrurile să fie și mai dureroase. E un win-win functional pentru cele doua parti.
Faptul că structurile occidentale pur și simplu i-au dat la o parte si glisează peste egourile, ambițiile și pretențiile de pe care clasa intelectuală, și aici mă refer in special la intelectualii mijlocii, le are cu privire la rolul ce i se cuvine în viața publică și politică românească, este o insultă continuă agravată la adresa acestor oameni care au opinii atât de bune, de supradimensionate despre ei insisi.
Cum este posibil ca întreaga structură in decizia românească publica să fie ocupată de oameni fără studii în străinătate, fără CV, ridicați din obscure poziții și fără domenii de competență clară? Ne facem de ras in Occident (sa notam aceasta tema in trecere, cum ne vede occidentul, ca tema majora a gandirii in care propaganda si realitatea nu se mai disting). Dar: Iata că este posibil. Si iată că partenerul strategic preferă să lucreze cu acești oameni și nu cu intelectualii mijlocii.
Cum este posibil ca întreaga structură de propagandă în momentul de față să fie basculată de statul paralel român în conivență cu partenerul strategic pe mâinile unor neica nimeni necunoscuți, inculti și de multe ori unor boți sau forme de inteligență artificială? Este o situație dureroasă pentru intelectualitatea română. Iar psihologii si psihanalistii care citesc aceste randuri sunt sigur ca au explicatii interesante despre modul in care intelectualiatea gestioneaza aceasta trauma.
Speculez eu: De aici exces de zel în promovarea unor linii de propagandă, de aici această agitație continuă pentru relevanță, de aici această frustrare continuă care se revarsă în toate direcțiile irațional, de aici aceste izbucniri regulate în auto afirmare a bonității intelectuale, morale și ideologice. De aici acest circ continuu în fața unui juriu si decident abstract care in mintea lor vede tot si care ar trebui să vină de undeva de Sus-Vest să recunoască faptul ca s-a facut o eroare și să ii ia pe oamenii noștri cu mânuta, și să îi plaseze în pozițiile sociale binemeritate.
Asta este pe scurt structura de analiză a situației. Întrebarea este: Ce mai ramane intelectualității Române in momentul în care jocurile au fost închise pe liniile de mai sus si lovinescianismul (acest fost pasaport universal al bonitatii intelectuale si de cariera) este redus la o simplă nota de subsol a noilor mecanisme si doctrine de propaganda folosite de partenerul strategic? Ce mai ramane cand toata lumea buna a propagandei si toate marile teme ce apartineau elitei sunt reduse acum la nivelul celui mai mic numitor comun de pe facebook?
Aceasta este întrebarea. Și de aici trebuie să înceapă discuția. Atât timp cât intelectualii continuă să se zbata nauci neînțelegând ce li se întâmplă și încercând să regăsească Paradisul relevantei sociale (pierdut si creat doar în imaginația lor care confunda realitatea cu emotiile proprii) discuția nu poate să înceapă, ne pierdem timpul cu maruntisuri si refulari (sau defulari?) ale unor oameni profund derutati si nefericiti.
Pentru care ar trebui sa avem nu doar ironie ci si compasiune. Asistam pana la urma la o variatie pe tema “drama intelectualului in istorie”…
Autor: Paul Dragos Aligica
…parafrazind… ”cind vine vorba de ”intelectualitate romaneasca” imi vine sa pun mina pe… pistol”… si un gind ascuns, ”pervers”… cindva, la teza de la limba romana, profesoarele mele din acele vremuri ”de trista amintire” aveau, fara exceptie, o regula: O GRESEALA, UN PUNCT IN MINUS… postarea de mai sus nu se califica pentru ”trecere”… dimpotriva! nu stau sa enumar aici ”gresalele”… sint prea multe… dar… sa vorbesti in ”spirit critic” despre ”intelectualitate romaneasca” si s-o faci asa cum o demonstreaza autorul de mai sus, mi se pare ca este cam tupeist si ipocrit (si habar nu am cine esti tu, Paul Dragos Aligica, desi esti la un click distanta… ar fi doar o irosire de timp inutila)… repet ce am mai spus: m-a ferit Dumnezeu sa devin intelectual in Romania de azi, cea atit de plina de titluri academice, doctoranzi si generali… evident toti SPECIALI… si iar imi amintesc de stupizenia versurilor din Imnul National…