Analize și opinii

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, lovitură pentru Augustin Lazăr: ‘Nu am identificat grefierul la care faceți referire’

Augustin Lazăr se afundă din ce în ce mai mult în scandalul cu Tudorel Toader. După ce reprezentanții Sindicatului Grefierilor au ieșit public și au menționat că grefierii nu au în atribuții în constituirea unui dosar de candidatură pentru procurori, acum vine rândul procurorilor să îl contrazică.



Grefiera despre care a vorbit Augustin Lazăr că l-ar fi ajutat să își întocmească dosarul de candidat pentru funcția de procuror general nu există. Nu a fost identificat niciun grefier care să fi făcut copii după ordonanțe, iar asta spun chiar procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, informează Antena3.

”Nu am identificat grefierul la care faceți referire și nici nu am făcut demersuri pentru identificarea acestuia întrucât nu avem temeiuri legale pentru a susține o atare acțiune. Prin urmare nu cunoaștem cine ”a ajutat” la realizarea acelei activități”, a fost răspunsul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba.

Autor: Alexandra Cruceru

Sursa: Stiripesurse