În contextul recentelor zbateri politice ne reîntoarcem mereu și mereu la ideea de partid sau candidat (anti)sistem, opoziția între sistem și anti-sistem pare să fi înlocuit polarizarea între politicile de stânga respectiv de dreapta cu care cei mai mulți dintre noi obișnuiau să opereze.
Pentru a înțelege noua linie de tensiune a politicii românești dar și a celei vest-europene și nord-americane ar trebui să înțelegem ce este sistemul pentru ca mai apoi să putem repera direcțiile din care acesta ar putea fi contestat.
Dimensiunea și scopul acestui text nu permit menționarea altfel decât în treacăt a anului 1913 – anul în care a fost înființată Fed – și a anului 1929 – anul în care s-a declanșat Marea Criză ca urmare a deciziilor politice greșite ale autorităților americane, ne referim aici în mare parte la responsabilitatea Fed pentru declanșarea și apoi pentru gestionarea Marii Crize. Deși Ayn Rand ne avertizase deja încă din deceniul al cincilea al secolului trecut asupra riscurilor ca sistemul pieței libere să fie înlocuit de un sistem corporatist/socialist, pentru a păstra controlul asupra dimensiunilor acestui text vom menționa doar faptul că până în anii 80 ai secolului trecut putem aproxima economia occidentală ca fiind o economie de piață liberă. Este o dată oarecum arbitrară impusă de răbdarea limitată a cititorului modern aflat în fața unui text scris. Este de menționat că încă dinaintea începerii anilor 80 apăruseră deja nori în paradis, ascensiunea aparent inexplicabilă a tigrilor asiatici ar fi trebuit să fie un avertisment serios și un îndemn la o obligatorie introspecție.
Anii 80 marchează însă începutul transformări ineluctabile a capitalismul occidental în Sistemul cu majusculă menționat în titlul acestui text. Această transformare este subiacentă deciziei luate în 15 august 1971 de președintele american Nixon privind anularea convertibilității în aur a dolarului. În mai puțin de un deceniu John Galt a ridicat din umeri lăsând ringul liber pentru personaje de tipul Larry Fink. Este firesc să se fi întâmplat astfel, industria sau agricultura reprezintă preocupări serioase ale unor oameni serioși, speculația financiară este domeniul de predilecție al unor indivizi fiduciari ce operează cu bunuri și cu servicii fiduciare.
Desprinderea dolarului de standardul aur a avut printre consecințe o explozie aproape imediată asupra capitalizării bursei. Dacă între 1913 – data creării FED – și începutul anilor 80 capitalizarea bursieră a crescut liniar în ritm cu produsul intern brut (PIB) o dată cu părăsirea standardului aur capitalizarea bursieră a explodat. Acest fenomen a fost observat pretutindeni, nu doar în SUA ci și în toate țările sistemului capitalist occidental, căci monedele sistemului occidental erau cu toate legate de aur prin intermediul dolarului pierzându-și laolaltă cu dolarul legătura cu metalul prețios.
Cu alte cuvinte moneda fiduciară a năvălit în economie aneantizând-o, nu vom analiza aici mecanismele. Entități precum Blackrock, Vanguard, State Street, diversele fonduri suverane ce poluează bursele de pretutindeni au devenit posibile.
După cum problema haosului computațional a dus la distrugerea sistemului comunist, problema haosului computațional afectează sistemul economic al lumii occidentale, distrugând capitalul și scăzând nivelul de trai. Folosind în mod corespunzător conceptul de „insule ale haosului calculațional” propus de Rothbard atunci când discută despre imposibilitatea monopolului într-un sistem de piață liberă, putem extrapola arătând faptul că corporațiile occidentale nu sunt întreprinderi antreprenoriale, ci organizații birocratice, deoarece structura lor de proprietate include entități precum Blackrock, Vanguard, State Street, diverse fonduri suverane etc. Datorită structurii de proprietate, lumea corporatistă este integrată vertical, „insulele de haosul calculațional” asupra cărora ne-a avertizat Rothbard sunt omniprezente.
Mai mult, așa cum rezultă din structura lor de proprietate, majoritatea corporațiilor moderne sunt conduse de administratori (manageri în nouvorbă) profesioniști. Acesta este motivul pentru care mediul corporativ este unul administrativ (managerial), nu este unul antreprenorial. Totuși, așa cum a subliniat neobosit von Mises, sistemul de piață liberă este un sistem antreprenorial și nu un sistem administrativ/birocratic.
Incapabili să efectueze calcule economice în timp ce acumularea de cerneală roșie din registrele contabile arăta clar ineficiență economică și faliment, administratorii corporațiilor au văzut în statul modern social și democrat colacul de salvare pentru entitățile pe care le conduceau. Împărtășind același etos tehnocratic cu birocrații statului modern social și democrat, administratorii corporațiilor occidentale și-au conectat corporațiile la resursele aparent nesfârșite ale statului, condamnându-ne pe toți la sărăcire și mizerie economică.
Cele trei paragrafe de mai sus descriu formarea, modul de funcționare al sistemului ca și esența acestuia. Cu alte cuvinte, parte a sistemului sunt administratorii statelor moderne occidentale, administratorii (în limbaj pseudo-modern managerii) corporațiilor, structurile statului social și democrat occidental ca și diversele structuri economice aparținând formal mediului corporatist occidental. La baza întregului sistem stă emisiunea de monedă fiduciară, acesta este sângele monstrului care ne distruge civilizația și bunăstarea economică.
Putem rezuma cele de mai sus într-un mod mai plastic spunând că Sistemul este o căsătorie de conveniență între o cleptocrație compusă din administratori ai aparatului statului și o oligarhie corporatistă, rolurile fiind fluide, cleptocratul de astăzi poate foarte bine fi oligarhul de mâine, oligarhul de ieri poate fi cleptocratul de azi, totul funcționând în conformitate cu mecanismul ușilor rotative atât de bine ilustrat în cazul unor indivizi precum dl. Thierry Breton. Desigur, soții participanți la căsătorie pot fi descriși ca fiind elitele împotriva cărora este îndreptat discursul anti-sistem în vreme ce statul social democrat modern precum și corporația occidentală reprezintă patrimoniul celor doi soți. Copiii rezultați din această monstruoasă căsătorie de conveniență sunt angajații de rând ai statului respectiv ai corporației dar și sicofanții ce populează periferia micilor firme aparent particulare din domenii precum media / resurse umane / entertainment / consultanță etc, șamd iar pentru sufletul deja malformat al acestor progenituri se luptă partide progresiste de pretutindeni, USR fiind un astfel de exemplu.
Avem acum o reprezentare destul de precisă a ceea ce reprezintă Sistemul fie că este Sistemul American, Sistemul Românesc, Sistemul German, diferențele sunt minore. Putem deci înțelege acum relativ ușor discursul anti-sistem, putem înțelege nuanțele acestuia, diversele tipuri de discurs anti-sistem.
Prima observație pe care ar trebui să o facem este aceea că cea mai eficientă acțiune anti-sistem este acțiunea împotriva monedei fiduciare, împotriva emiterii de monedă fracționară. Motivul decăderii economice și civilizaționale în Occident este renunțarea la convertibilitatea în aur a monedei și prin urmare acțiunea politică în favoarea adoptării aurului ca monedă este cea mai eficientă metodă de a distruge Sistemul. Revenirea la convertibilitatea în aur a monedei este cea mai eficientă formă de acțiune anti-sistem, tot restul decurge de la sine.
A doua observație este că cele mai puțin eficiente acțiuni anti-sistem sunt cele care continuă politicile clasice de stânga sau de dreapta. Cu alte cuvinte partidele social-democrate sau cele conservatoare sunt cele mai ineficiente metode de a înfrunta sistemul tocmai pentru că în vreme ce social democrația tinde să alimenteze cleptocrația dreapta conservatoare tinde să alimenteze oligarhia. De fapt partidele social-democrate și conservatoare clasice sunt parte a sistemului, sunt compuse din aparatcici ai sistemului având în cvasitotalitate interesul perpetuării acestuia. În afara sistemului, dar dorind să participe la acesta, se situează partidele progresiste. Având ca bază socială persoane dependente de sistem dar aflate la periferia acestuia (angajații de rând din corporații, saltimbancii din HR/media etc, minorități neproductive de tot soiul) progresiștii luptă doar pentru a ocupa un loc la masă, nu mai doresc să culeagă de pe podea oase descărnate / firimituri.
Reacția naționalistă este reacția instinctuală, este reacția cea mai frecventă, poate singura reacție politică semnificativă, din America domnului Trump și până în România domnului Georgescu naționalismul pare un baros la îndemână, numai bun pentru a distruge sistemul, un ciocan la îndemână pentru a sparge actualul status quo. Totuși, chiar dacă naționalismul are potențialul de a reduce clientela cleptocratică dar și pe cea oligarhică eliminând elementele alogene de pe lista beneficiarilor statului social democrat modern dar și marile corporații internaționale operând sub imperativul de a se conecta la resursele satului în absența posibilității de a face calcul economic, naționalismul economic nu va putea restaura decât parțial eficiența economică, prin el însuși naționalismul nu poate restaura sistemul de piață liberă. Reacția naționalistă este inerent instabilă căci diagnosticul și prin urmare și tratamentul sunt ambele greșite. Aberații economice precum tarifele, extinderea teritorială, extinderea beneficiilor oferite de sistemele de asigurări de pensii și de sănătate (extindere devenită politic acceptabilă prin eliminarea alogenilor dintre beneficiari) nu pot reprezenta pași către restaurarea sistemului de piață liberă ci sunt doar garanții ale continuității nevoii de a emite monedă fiduciară.
Cum am văzut mai sus, rețeta anti-sistem perfectă este simplă, este compusă din doar trei cuvinte: eliminarea monedei fiduciare. Pentru acest autor soluția propusă de AfD alegătorilor germani este cel mai eficient program anti-sistem pe care l-a citit până acum tocmai pentru că pune în discuție existența băncilor centrale. Practic toate celelalte prevederi ale programului AfD sunt redundante și inutile, pornirea discuției asupra existenței Băncilor centrale este cea mai radicală poziție anti-sistem exprimată în lumea occidentală.
”Geldsystem überdenken, Gold heimholen
Aus Sorge um unser Geld will die AfD offen darüber diskutieren, ob grundsätzliche Reformen am Geldsystem und dem Kartell aus Zentral- und Geschäftsbanken notwendig sind. Damit Deutschland bei einer demokratischen Entscheidung hin zu stabilem Geld alle Optionen offen hat, wollen wir das Gold der Bundesbank ausschließlich in Deutschland aufbewahren.”
1% din populația SUA deține 33% din avuția națiunii americane. Măcar din acest motiv SUA încetează să fie o țară capitalistă, sistemul poate fi numit socialist, tehnofeudal, corporatist dar nu capitalist. Tipărirea de monedă favorizează întotdeauna concentrarea capitalului și ne arată cât de importantă, de stringentă este ieșirea din status quo, cât de important este să revenim la un sistem de piață liberă. Modul în care evaluăm partidele anti-sistem ar trebui să depindă de felul în care acestea se raportează la revenirea la standardul aur. Naționalismul este secundar adoptării standardului aur dar poate fi un instrument necesar și util pentru coagularea unei poziții anti-sistem căci doar comunități mici și cât de cât omogene pot tinde către idealul libertății fără a se pierde în dezbateri paralizante și conflicte minore. Marca legitimității anti-sistem este standardul aur, aceasta este alegerea simplă care stă în fața omului occidental contemporan.
Autor: Ovidiu Tânjală
Adauga comentariu