Marea Britanie, Scoția și Irlanda sunt conduse de domnii Sunak, Yousaf respectiv Varadkar toți trei fiind de origine indo – pakistaneză. Oriunde am merge în occidentul post european sunt vizibile persoane având origini străine de continentul nostru. Marile metropole occidentale sunt din ce în ce mai puțin europene, în Londra britanicii sunt deja minoritari în Paris, Strasbourg sau Berlin băștinașii vor deveni minoritari în cursul vieții noastre.
În București ca și celelalte mari orașe românești prezența minorităților non-albe nu mai miră pe nimeni, chiar și în micul oraș de provincie în care locuiesc muncitorii asiatici sunt deja foarte vizibili, au devenit o prezență constantă în oraș. Muncitorii asiatici nu lucrează doar în oraș, aceștia pot avea contracte de muncă chiar și cu ferme din jurul acestuia.
România importă muncitori din afara UE într-un ritm de 1oo.ooo de oameni pe an, în special din țări precum Bangladesh sau Nepal, aceștia fiind în general muncitori în domeniul construcțiilor sau al comerțului, mai mult sau mai puțin calificați.
Trăiesc într-un mic oraș transilvănean, când eram copil auzeam vorbindu-se frecvent în jurul meu alături de limba română limba germană sau maghiară, conversațiile începeau adesea într-o limbă pentru a fi sfârșite într-alta. Era o lume destul de pestriță, aveam și italieni care însă-și uitaseră limba, aveam unguri catolici și protestanți, ceangăi, majoritatea nemților erau sași, erau și austrieci rămași în oraș din vremea administrației imperiale, aveam și câteva nume poloneze sau chiar și câteva familii de comuniști greci refugiate în România în urma războiului civil din Grecia. Românii erau la rândul lor amestecați, deși aveam câteva familii cu rădăcini în oraș erau însă foarte mulți oameni veniți din Moldova sau din Oltenia, salariile mari din minerit și siderurgie au avut darul să atragă într-un interval de timp extrem de scurt mulți oameni din zone rurale sărace de peste Carpați. Anii 80 au însemnat sfârșitul acestei lumi, germanii au dispărut incredibil de rapid, apoi au început să plece și maghiarii într-un ritm mereu mai accelerat. După căderea comunismului comunitatea maghiară a dispărut în cvasitotalitatea ei – orice ar spune cifrele statistice – limba maghiară a dispărut, practic nu o mai aud în jurul meu. Foștii mei colegi de școală sunt plecați peste mări și țări, în oraș au rămas prea puțini dintre noi, cei care eram copii acum patru decenii.
În oraș au rămas însă bătrâni ai căror copii sunt plecați în străinătate căci au plecat foarte mulți tineri, orașul pierde de decenii populația tânără în cvasitotalitatea ei și reușește să fagociteze în prea mică măsură tinerii precar educați de prin satele din jur. Deși eu însumi sunt deja un om în vârstă, sunt prea adesea printre cei mai tineri oameni pe stradă. Populația fiind alcătuită majoritar din bătrâni, care nu mai speră să le revină copiii înapoi în casa părintească, este dezinteresată de problemele orașului, este dezinteresată mai ales de problemele pe termen lung ale acestuia. Plimbatul câinilor – preferabil bichoni albi – este printre ocupațiile preferate, nihilismul, depresia, snobismul steril, eventual escapade sexuale marcate de ramolisment și probleme de memorie, reînvierea sexual-decrepită a iubirilor din școală acum vechi de jumătate de secol, toate pot fi pete de culoare ce asortează tamponul de incontinență așternut peste oraș.
Prețul apartamentelor este încă destul de ridicat deși majoritatea acestora sunt goale, o plimbare seara prin oraș ne arată limpede că ferestrele întunecate sunt majoritare. Nu mă îndoiesc că prețul caselor nu poate fi conservat la nivelele actuale pe termen mediu, acesta se va prăbuși curând căci populația orașului este deja în cădere liberă.
Populația decrepită, lipsită de interese pe termen lung, este o invitație deschisă adresată celor nou veniți din Nepal sau din Bangladesh. O altă invitație va fi prețul scăzut al proprietății imobiliare. Deși înaintașii mei au fost importați în Transilvania pentru că erau capabili să construiască comunități autonome care să apere granițele de răsărit ale imperiului, nu văd cum aș putea împiedica invaziile barbare dinspre est căci întreaga comunitate a dispărut, am cam rămas singur. Lipsa credinței, nihilismul și depresia pot forma eventual o adunătură de snobi bătrâni ce regretă faptul că comunismul le-a răpit posibilitatea de a trăi precum congenerii lor occidentali, regretă fornicațiunea neîntâmplată, regretă traiul fără copii și fără grija zilei de mâine, regretă timpul petrecut muncind, regretă excursiile nefăcute, regretă timpul petrecut îngrijindu-se de o grădină sau de propria familie.
Sunt un om deja în vârstă, am neîndoielnic nostalgia lumii transilvănene albe a copilăriei mele. Dar oroarea față de ceea ce văd zilnic în jurul meu, oroarea față de ideile contemporanilor mei mă ispitește să mă uit cu silă și oroare amestecate cu speranță la invazia brună și barbară pe care suntem prea slabi și prea degenerați pentru a o mai opri.
Autor: Ovidiu Tânjală
Sursa: https://taxfreedomday.ro/2023/03/28/invaziile-barbare/
Namaste !