Analize și opinii Extern

Organizatia francmasonica “Clubul de la Roma”: FARA UN GUVERN GLOBAL OMENIREA VA DISPAREA. Adunarea Generala a Clubului va avea loc in Bucuresti (octombrie 2012)

Omenirea poate ajunge în pragul extincţiei dacă nu îşi va schimba modul în care îşi concepe existenţa, se arată într-un studiu al Clublui de la Roma, întocmit de ecologistul norvegian Jorgen Randers. Solutia: “un sistem de guvernanţă care să aiba o viziune pe termen mult mai lung”.

Marea problemă a omenirii o constituie viziunile politice extrem de limitate ale liderilor actuali, spune studiul, care a fost lansat marti la Rotterdam. De aceea, “avem nevoie de un sistem de guvernanţă care să aiba o viziune pe termen mult mai lung”, se arată în studiu, care mai adaugă că procesul de adaptare al umanităţii la noile limitări impuse de planetă a început, însă răspunsul oamenilor poate fi prea lent.

Studiul nu precizează dacă şi în ce măsură actuala criză economică face parte din acest proces de adaptare, însă că viaţa noilor generaţii se va desfăşura în limite mult mai rigide decât a precedentelor poate fi garantat de numele care stau în spatele acestui raport şi al Clubului de la Roma, o organizaţie apropiată de Comisia Trilaterală şi Grupul Bilderberg.

Creat în 1968, Clubul de la Roma se descrie ca “un thinktank şi un centru pentru cercetare şi acţiune, de inovaţie şi iniţiativa. Este un grup oameni de ştiinţă, economişti, oameni de afaceri, înalţi funcţionari, şefi de state şi foşti şefi de state care a fost creat pentru a se adresa problemelor majore ale societăţii globale, deoarece actualele căi de acţiune sunt oprea înguste şi guvernele sunt prea compartimentate”.

Mugur Isărescu este membru al Clubului de la Roma, iar în 2012 Adunarea Generală va avea loc la Bucureşti, în octombrie. În 2010, membrii europeni ai Comisiei Trilaterale s-au întrunit la Bucureşti, sub patronajul lui Mugur Isărescu.

Studiul Clubului de la Roma lansat marţi mai arată:

-actualele economii dominante, în special SUA, vor stagna. Brazilia, Rusia, India, Africa de Sud şi alte zece state emergente vor creşte în următorii 40 de ani;
-în 2052 vor exista 3 miliarde de oameni care trăiesc în sărăcie;
-China va fi o poveste de succes, datorită abilităţii sale de acţiona;
-în 2042 populaţia planetei va atinge apogeul, pentru că fertilitatea în zonele urbane va fi în scădere;
-PIB-ul global va creşte mult mai încet decât ne aşteptăm, din cauza productivităţii tot mai mici din marile economii;
-emisiile de dioxid de carbon vor continua să crească şi vor duce la încălzirea atmosfereicu 2 grade Celsius în 2052
-este puţin probabil ca guvernele să ia măsurile necesare pentru a forţa pieţele să aloce mai mulţi bani pentru soluţiile economice nepoluante

“Trăim deja într-un mod care nu mai poate fi dus mai departe de alte generaţii fărăschimbări radicale. Umanitatea a epuizat resursele planetei şi, în anumite cazuri, vom vedea colapsuri locale până în 2052. Emitem anual de două ori mai multe gaze cu efect de seră decât pot fi absorbite de pădurile şi oceanele lumii”, se arată în studiu.

Raportul “2052: O prognoză globală pentru următorii 40 de ani” este parte a unei campanii mai lungi a Clubului de la Roma care urmăreşte să stimuleze găsirea de soluţii pentru un viitor sustenabil, pornind de la ideile precedentului raport “Limitele creşterii”. Acesta din urmă a fost publicat de către Clubul de la Roma în 1972 şi a fost redactat de acelaşi Randers, alături de americanii Dennis Meadows şi Donella Meadows. Raportul lua în calcul variabile precum creşterea populaţiei, epuzizarea resurselor, industrializarea, poluarea, producerea alimentelor şi ajungea la concluzia colapsului umanităţii (probabilitate de 66%) sau la cea a stabilizării lumii (33%).

John Holdren, consilierul principal al lui Barack Obama pentru ştiinţă şi tehnologie este un adept al teoriilor lansate de Clubul de la Roma în anii 70. Înainte de numire, el a trebuit să precizeze în faţa Congresului SUA că nu a susţinut niciodată că statul trebuie să aibă un rol în determinarea numărului optim de locuitori al unui stat sau al planetei şi ca nu a susţinut niciodată ideea sterilizării forţate.

sursa: razbointrucuvant.ro // cotidianul.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Membrii The Romanian Association for the Club of Rome

    President
    Mugur Isarescu

    Vice Presidents
    Mircea Malitza
    Virgiliu N. Constantinescu
    Nicolae Danila
    Petru Rares
    Teodor Melescanu
    Sergiu Celac

    Secretary General
    Calin Georgescu

    Executive Director
    Mugur Tolici

    Number of members: 80

    Members

    ALBU LUCIAN-LIVIU
    ALEXANDRESCU VALENTIN
    ANDREESCU BOGDAN
    ANDRONESCU ECATERINA
    ANTON ANTON
    BARBU DANIEL
    BIRZEA CEZAR
    BOSTINA CONSTANTIN
    BULIGA GHEORGHE
    BUZATU RAZVAN
    CELAC SERGIU
    CHEBELEU TRAIAN
    CODITA CORNEL
    COLCEAG FLORIAN
    CONSTANTINESCU EMIL
    CONSTANTINESCU VIRGILIU
    COSEA MIRCEA
    CRETU OCTAVIAN
    DAIANU DANIEL
    DANILA NICOLAE
    DIJMARESCU EUGEN
    ECOBESCU NICOLAE
    ENE ALEXANDRU
    FRANC VALERIU
    GEORGESCU CALIN
    GHEORGHIU IOAN DAN
    GHETEA RADU GRATIAN
    GIURESCU DINU
    GOMOIU TRAIAN
    GRUMAZ ALEXANDRU
    HAIDUC IONEL
    HERA CRISTIAN
    HUREZEANU EMIL
    ILIESCU ION
    IOSIFESCU MARIUS
    ISARESCU MUGUR
    LAZEA VALENTIN
    LECA AURELIU
    MALITA MIRCEA
    MARCUS SOLOM0N
    MARGA ANDREI
    MELESCANU TEODOR
    MELESCANU RADU
    MICU NICOLAE
    MIHAESCU ANA MARIA
    MIHAILESCU ION
    MIRCEA VIRGINIA
    MIRONOV ALEXANDRU
    MOLDOVAN ROXANA
    MORARIU OCTAVIAN
    NEGRITOIU MISU
    NEGUT SILVIU
    NICULESCU ALEXANDRU
    NICULESCU GABRIEL
    PAMBUCCIAN VARUJAN
    PANIN NICOLAE
    PASCU IOAN MIRCEA
    PAUNA CATALIN
    POP NAPOLEON
    POPA CRISTIAN
    POPESCU DAN DUMITRU
    PRICOPIE REMUS
    PURICA IONUT
    RADUT RADU CRISTIAN
    RARES PETRU
    ROMAN PETRE
    RUS IOAN
    SADLAK JAN
    SALA MARIUS
    SANDI ANA-MARIA
    SECARES VASILE
    SERBANESCU ILIE
    STOENESCU VIRGIL
    TEODORESCU GELU
    TIRIAC ION
    TOLICI MUGUR
    TUDOR GABRIELA
    VADINEANU ANGHELUTA
    VASILESCU ADRIAN
    VOICULESCU DAN
    ()

  • Membrii The Romanian Association for the Club of Rome

    President
    Mugur Isarescu

    Vice Presidents
    Mircea Malitza
    Virgiliu N. Constantinescu
    Nicolae Danila
    Petru Rares
    Teodor Melescanu
    Sergiu Celac

    Secretary General
    Calin Georgescu

    Executive Director
    Mugur Tolici

    Number of members: 80

    Members

    ALBU LUCIAN-LIVIU
    ALEXANDRESCU VALENTIN
    ANDREESCU BOGDAN
    ANDRONESCU ECATERINA
    ANTON ANTON
    BARBU DANIEL
    BIRZEA CEZAR
    BOSTINA CONSTANTIN
    BULIGA GHEORGHE
    BUZATU RAZVAN
    CELAC SERGIU
    CHEBELEU TRAIAN
    CODITA CORNEL
    COLCEAG FLORIAN
    CONSTANTINESCU EMIL
    CONSTANTINESCU VIRGILIU
    COSEA MIRCEA
    CRETU OCTAVIAN
    DAIANU DANIEL
    DANILA NICOLAE
    DIJMARESCU EUGEN
    ECOBESCU NICOLAE
    ENE ALEXANDRU
    FRANC VALERIU
    GEORGESCU CALIN
    GHEORGHIU IOAN DAN
    GHETEA RADU GRATIAN
    GIURESCU DINU
    GOMOIU TRAIAN
    GRUMAZ ALEXANDRU
    HAIDUC IONEL
    HERA CRISTIAN
    HUREZEANU EMIL
    ILIESCU ION
    IOSIFESCU MARIUS
    ISARESCU MUGUR
    LAZEA VALENTIN
    LECA AURELIU
    MALITA MIRCEA
    MARCUS SOLOM0N
    MARGA ANDREI
    MELESCANU TEODOR
    MELESCANU RADU
    MICU NICOLAE
    MIHAESCU ANA MARIA
    MIHAILESCU ION
    MIRCEA VIRGINIA
    MIRONOV ALEXANDRU
    MOLDOVAN ROXANA
    MORARIU OCTAVIAN
    NEGRITOIU MISU
    NEGUT SILVIU
    NICULESCU ALEXANDRU
    NICULESCU GABRIEL
    PAMBUCCIAN VARUJAN
    PANIN NICOLAE
    PASCU IOAN MIRCEA
    PAUNA CATALIN
    POP NAPOLEON
    POPA CRISTIAN
    POPESCU DAN DUMITRU
    PRICOPIE REMUS
    PURICA IONUT
    RADUT RADU CRISTIAN
    RARES PETRU
    ROMAN PETRE
    RUS IOAN
    SADLAK JAN
    SALA MARIUS
    SANDI ANA-MARIA
    SECARES VASILE
    SERBANESCU ILIE
    STOENESCU VIRGIL
    TEODORESCU GELU
    TIRIAC ION
    TOLICI MUGUR
    TUDOR GABRIELA
    VADINEANU ANGHELUTA
    VASILESCU ADRIAN
    VOICULESCU DAN

  • Atentie maxima la Calin Georgescu care este uns cu toate alifiile, “profet” precum Roubini, raportor la ONU, full member in Club of Rome, pretendent pentru prim-ministru. E usor sa “profeteasca” ce sefii lui mondialisti, masoni talmudisti, se straduiesc sa implineasca. (http://www.clubofrome.org/?p=748)

  • ILUMINATI ASTAZI SI ILUMINISTII DE IERI WAISHAUPT IM KANT V HUGO LOCKE T HOBBES CROMWUEL JACOBINI ETC.
    SUNTETI CU DOGME SI PREJUDECATI PRECONCEPTII!
    VIATA BATE FILMUL!! NU POATE FI INCORSETATA IN MODELE ECONOMICE,POLITICE ETC!! SAU SPORADIC VEZI REVOLUTIA LUI CROMWUEL REVILUTIA FRANCEZA SOLDATE CU REGICID! CACI ASTA E SCOPUL ILUMINATILOR ABOLIREA MONARHIEI! SI DISTRUGEREA PERFIDULUI ALBION! VEZI REVOLUTIA AMERICANA DE LA 1776!!

  • laissew faire laissew paser le monde va de lui meme! sau dati caesarului … predica de pe munte e tot ce conteaza!
    Si PETRICA TUTEA SPUNE CA SI-A TRAIT VIATA INTRE CELE 10 PORUNCI SI PREDICA DE PE MUNTE!!

  • nu inteleg de ce omenirea trebuie condusa de cineva? De ce ura, rautatea, ranchiuna, minciuna, frustrarile si toate mizeriile caracterului uman trebuie sa conduca lumea? Chiar avem nevoie de guverne, biserici, organizatii secrete etc? Suntem limitati in gandire pentru ca acceptam “desteptii” cu veleitati de sefi care din plictiseala inventeaza tot felul de jocuri de strategie. Ascultam porcarii ca incalzirea globala, suprapopularea planetei, foamete, criza sa ne inchida mintile. Traim degeaba atata timp cat nu ne desfacem de jugul “sefilor” si nu invatam sa ne descurcam singuri, individual de ce ne ofera societatea. Suntem o rasa extraordinara, dar care va disparea din cauza lenii care ne cuprinde de la o generatie la alta…

  • Nu veti reusi sa facei asta, chiar daca va inmultiti randurile in cadrul gruparilor masonice. Imi miroase a disperare! Oamenii s-au saturat sa fie ”condusi”, adica manipulati si controlati. Guvern unic?! Ma umfla rasul! No way, indiferent ce veti face. Sunt tot mai multi oameni de pe planeta care se trezesc la realitate! Ii veti omori pe toti de dragul unui ”guvern unic” care vrea putere absoluta, un control absolut al omenirii? NICIODATA!

Abonează-te la newsletter