Analize și opinii

Oglinjoară, oglinjoară, care protocol e mai interesant din țară?

Încăierare politică pe protocoalele cu serviciile secrete! Deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu a acuzat, vineri, că liderii PSD sunt interesați doar de protocoalele Parchetului cu SRI, nu și de protocoalele cu DIPI, așa-numita „Doi și-un sfert” de la Ministerul de Interne.



“Liderii PSD care au denunțat protocoalele semnate de Parchetul General sau de alte direcții ale acestuia cu serviciile de informații au contestat doar înțelegerea cu Serviciul Român de Informații, deși Parchetul a semnat astfel de protocoale cu mai multe servicii de informații. Singurul lucru care i-a deranjat însă a fost acela că pe baza protocolului cu SRI, serviciul de informații a colectat date despre faptele lor de corupție”, a s spus Lucian Stanciu Viziteu, potrivit unui comunicat de presă.

Conform parlamentarului, acesta este motivul pentru care PSD a atacat la CCR protocolul cu SRI, ”cu scopul evident de a elimina din dosarele lor de corupție informațiile incriminatorii colectate pe baza protocoalelor”.

”Însă, pentru că DIPI nu a fost implicat în mod real în lupta împotriva corupției, PSD nu este interesat de protocolul semnat de aceștia cu Parchetele. Serviciul de informații al Ministerului de Interne a semnat cu Parchetul general și cu PNA protocoale secrete încă din 2005, protocoale cunoscute de întreaga conducere PSD, deoarece în acești 13 ani acestea au fost reînoite înclusiv cu semnătura domnilor Gabriel Oprea și Tiberiu Nițu, adică un fost lider social-democrat și un procuror-șef numit de același PSD”, a adăugat parlamentarul USR.

Deputatul USR mai susține că aspectul semnalat reprezintă ”o nouă ipocrizie a liderilor PSD”.

”Asta arată că ei nu sunt interesați de existența acestor protocoale ci doar de acele protocoale care au permis cooperarea dintre instituții în dosare de corupție și care au ajutat la anchetele parchetelor împotriva lor. Dacă DIPI ar fi susținut activitatea parchetelor în zona de anti-corupție probabil că liderii PSD ar fi atacat la CCR și aceste protocoale. Nu au făcut acest lucru pentru că DIPI nu s-a implicat aproape deloc în lupta împotriva corupției iar astăzi serviciul este <securizat> prin faptul că numirea directorului este făcută politic de către Ministrul de Interne”. Protocolul din 2015 dintre Parchetul General și DIPI prevede obligația procurorilor de a comunica în maxim 30 de zile modul de valorificare a informațiilor, termenul fiind la jumătate comparativ cu protocolul similar cu SRI”, a încheiat Viziteu.

Autor: Ioana Radu

Sursa: cotidianul.ro