Analize și opinii

O întrebare legitimă: Vom asista la demisia președintelui în următoarele zile?

Ceea ce părea pînă nu demult de domeniul fantasticului devine realitate: Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a fost citată pentru a se prezenta joi, 15 noiembrie, la Parchetul General, în dosarul deschis ca urmare a plângerii depuse de Lumea Justiţiei referitor la casele familiei din Sibiu, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţi ai Parchetului. De aici, drumul spre demisia președintelui Iohannis pare să fie mai scurt decît își imaginează unii.



Dosarul în cauză, reamintim, a fost deschis de procurorii Parchetului de pe lângă ÎCCJ ca urmare a unei plângeri depuse de siteul Lumea Justiţiei împotriva notarului din Sibiu, Radu Gabriel Bucşă, şi a soţilor Carmen şi Klaus Iohannis. Sesizarea a fost depusă în legătură cu manoperele prin care cuplul prezidenţial a intrat, începând cu 1999, în posesia a două imobile în centrul Sibiului. Imobilele aparţineau statului român şi erau administrate de Primăria Sibiului, care a fost condusă în perioada iulie 2000 – noiembrie 2014 de Klaus Iohannis.
În sesizare se arată că, de pe urma exploatării unui imobil, soţii Iohannis au obţinut 320.000 euro, până când instanţele braşovene le-au anulat atât actul de vânzare-cumpărare declarându-i cumpărători care nu pot invoca buna-credinţă, precum şi actele de moştenire care au stat la baza preluării imobilului din patrimoniul statului.

Situația se prezintă extrem de grav pentru familia prezidențială.

Dată fiind speța, Carmen Iohannis nu poate avea, în mod firesc, calitatea de martor, atît timp cît ea e cea reclamată în plîngere, alături de soțul său.

Cum soții Iohannis deja au pierdut un mare proces pe tema caselor, un NUP în acest dosar ar declanșa un scandal politic monstruos, pentru că ar fi demonstrația supremă că, la noi, justiția nu se face decît pentru căței, nu și pentru dulăi.

Pe de altă parte, dacă în urma audierii de joi, spre exemplu, Carmen Iohannis e pusă sub urmărire penală, președintele va fi obligat să demisioneze imediat din funcție.

Nu spunem noi asta.

O spune Klaus Iohannis însuși.

Să ne reamintim poziția candidatului PNL la președinție în iunie 2014, cînd parchetul a început urmărirea penală împotriva unui membru al familiei președintelui României, Mircea Băsescu, iar șeful statului a declarat public că ”Între nevoie de consolidare a justiţiei şi nevoia firească de a-ţi apăra fratele, aleg consolidarea justiţie”:

“Nu am crezut că preşedintele ţării mele are de ales între a se implica în justiţie şi în a nu se implica. Am rămas şi eu surprins. Eu dacă aş fi în situaţia lui Traian Băsescu, mi-aş da demisia. Sunt de parere ca acuzatiile care implica numele lui Traian Basescu sunt de o gravitate extraordinara, sunt acuzatii care merg in zona sigurantei statului”, a spus Iohannis.

Peste cîteva zile, Iohannis ar putea ajunge și el în situația din 2014 a lui Traian Băsescu, una mai gravă chiar, pentru că soția e din multe puncte de vedere mai aproape decît fratele.
Dacă Prima Doamnă pățește vreun ”accident” în justiție, în zilele următoare, Iohannis nu poate da înapoi față de poziția sa din 2014 decît cu riscul de a-și face praf și pulbere imaginea de apărător al moralității și al dreptății.

Și nu ar fi lipsit de interes să amintim, în acest context, o declarație spectaculoasă a lui Traian Băsescu din primăvara acestui an, la B1TV.

Astfel, vorbind despre celebrul episod cu justiția al fratelui său, din 2014, fostul președinte a spus:

”Președintele României a fost atenționat: i-au luat fratele. Nu era pentru mine, era pentru următorul președinte mesajul”.

Să fi venit vremea și pentru ”următorul președinte”?

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: Corectnews

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu