Analize și opinii

O ineptie si consecintele ei

Acceptul coalitiei la guvernare privind majorarea salariilor bugetarilor incepand cu 1 iunie nu reprezinta altceva, dincolo de un raspuns instant sefului de la Cotroceni, o ineptie. Evident nu ma refer la vointa politica, orice partid ar trebui sa-si doreasca cresterea nivelului de trai al electoratului si asta nu numai cu cateva luni inainte de alegeri. Chestiunea este o ineptie, deoarece induce ideea ca veniturile pot creste exclusiv pentru ca asta se voteaza in parlament, sau ca este suficienta o ordonanta de urgenta. Daca nivelul de trai ar putea creste in acest fel, nu doar ca n-ar mai exista saracie pe lume, dar, la limita, si alegerile ar fi complet inutile.
Mihai Razvan Ungureanu, ca si ministrul sau de finante, dau dovada de ratiune si spun practic ca inca nu au identificat sursele de finantare pentru zisele majorari. Cat despre asigurarea acestora prin imprumuturi asa cum sugera presedintele, nu e nimic de spus decat sa amintim domnului Traian Basescu si lui Emil Boc, de cate ori au clamat ca s-a terminat cu consumul pe datorie. Majoritatea analistilor economici care s-au pronuntat asupra temei au atras atentia ca Romania nu se afla in situatia de a-si permite derapaje electorale, iar seful Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru, a declarat ca este o aberatie.”Rețeta asta cu crescutul salariilor fără fundament economic am mai văzut-o și înainte de criză și ea s-a văzut într-o economie cu presiuni inflaționiste și deficit de cont curent, dacă nu am o creștere de productivitate în economie ca să justifice creșterea salarială, totul se va vărsa în presiuni inflaționiste și deficit de cont curent. Vreau să ajung din nou acolo?  (..)Asta e o chestie absolut aberantă – cresc salariile ca să-mi urce consumul și așa o să am și venituri mai mari la buget. Păi ce, economia e perpetuum mobile?! Atunci, nu ar trebui decât să creștem cheltuielile bugetare și ele se autofinanțează – am mai auzit aberația asta la politicieni în trecut. Salariile mai mari trebuie să fie rezultanta unei economii care se formează mai bine. Baza solidă pentru creșterea salariilor este creșterea productivității. Dacă economia crește mai mult și mai bine, ai bază să crești salariile, nu viceversa. Nu poți să-mi aduci argumentul să crești salariile ca să ai consum”, a mai spus economistul.

In ceea ce priveste imaginea in plan extern a discutiilor privind majorarea salariilor ea este una proasta. Comisia Europeana atrage atentia ca Romania se afla sub un acord si ca trebuie informata asupra oricaror masuri cu un impact fiscal semnificativ, Fitch a comentat ca majorarea salariilor reprezinta cel mai semnificativ risc la adresa ratingului de tara, iar Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI a spus ca cel mai devreme ne putem gandi la revenirea salariilor in 2013.Ar fi de mirare ca, dupa ce in ianuarie, Jeffrey Franks, a respins practic o majorare mult mai mica (cea de 5%) sa fie acum de acord cu una de 3 ori mai mare. Mai ales ca perspectivele cresterii economice din acest an sunt slabe. Si fara semnatura asternuta de Traian Basescu in numele Romaniei pe Tratatul Fiscal European, cea care potrivit propriilor declaratii va pune capat populismului “oamenilor politici”, imaginea externa conteaza, deoarece pietele incorporeaza astfel de informatii in dobanzi. “Prin acest tratat se consolideaza credibilitatea si prestigiul Romaniei in UE. Rezultatele ne indreptatesc sa afirmam ca Romania isi va consolida pozitia credibila pe care o are in UE si va fi la aceeasi masa de decizie cu cele mai importante tari. Tratatul pune economia la adapost de raul pe care il poate face populismul”, spunea cu fix o luna in urma si presedintele PDL, Emil Boc, in momentul in care aceeasi coalitie ratifica actul sus-mentionat.

Reactiile externe la initiative electorala a presedintelui vor continua si au foarte putine sanse sa fie favorabile, dar vor fi hotaratoare in ceea ce priveste posibilitatea majorarilor salariale, deoarece excludem cazul in care Romania s-ar pozitiona alaturi de Ungaria in raport cu Comisia Europeana. Practic, singurul lucru pe care autoritatile ar putea sa-l faca ar fi renegocierea deficitului bugetar, in sensul cresterii acestuia fireste, dat fiind ca tinta de 1,9% pentru acest an ar deveni din ambitioasa, improbabil de atins. O astfel de negociere ar putea avea succes doar daca autoritatile se vor angaja la noi reduceri de personal din randul bugetarilor si/sau identificarea de noi surse de venit la buget cu caracter permanent.Ramane insa de vazut cum vor nota agentiile de rating o asemenea majorare a deficitului.

Autor: Daniel Oanta

Sursa: Voxpublica