Analize și opinii

O chestiune de siguranta nationala

Dupa “socurile” petrolului si “incalzirea” Razboiului Rece, in popcultura s-a raspindit moda asa-numita “apocaliptica” sau “postapocaliptica”. Seria “Mad Max” da tonul unei viziuni mai mult decit sumbre asupra viitorului umanitatii, dupa euforia post WW ll. Astazi expertii considera ca cele mai dure amenintari la adresa omenirii nu sunt nici macar terorismul sau armele biologice. Ele sunt, macar aparent, mai prozaice: hrana, energia si capitalul.

Pina la urma nici unul dintre corifeii celor patru decenii de Razboi Rece nu a apasat faimosul “buton rosu”. Nici robotii nu s-au emancipat si nu ne-au preschimbat in sclavi.

Nici o nava de lupta a vreunei civilizatii extraterestre, mult superioare tehnologic, nu a aterizat pe peluza Casei Albe, pentru a ne trasforma specia in scrum. Meteoritii ne-au ocolit norocoasa planeta, iar virusii nu au suferit mutatii capabile sa-i preschimbe in asasini in masa.

Asadar, cele mai multe dintre vizuinile apocaliptice s-au dovedit in timp simple spaime ancestrale, materializate in termeni moderni. Dupa cum viziunile euforice ale anilor ’60, cind oamenii incepeau sa cucereasca spatiul cosmic, s-au vadit a fi la fel de adacadabrante.

Nu avem colonii pe Luna sau pe Marte, cum credeau bunicii nostri. Nu putem transplanta toate organele si nici opera mutatii genetice fundamentale. Extremele modului nostru de a ne imagina viitorul s-au anihilat reciproc.

Dar uneori realitatea poate juca feste celor mai inteligente minti. Pentru ca cele mai inteligente minti tind adesea sa ignore aspectele prozaice, focalizindu-se pe cele aparent mai spectaculoase.

Un simplu exemplu: am reusit sa ajungem pe Luna in urma cu patru decenii, dar nici astazi nu am reusit sa coborim in “Groapa Marianelor”, pe fundul Oceanului Pacific.

Incercam sa reconstituim plauzibil momentul nasterii Universului, dar nu stim cu siguranta ce se intimpla in miezul fierbinte al propriei planete si nici nu suntem capabili sa prevedem declansarea unui cutremur.

In urmatoarele doua decenii se va naste cetateanul cu “numarul” 10.000.000.000.

Cel mai probabil, el va vedea lumina zilei in Africa, India sau China. Pe de alta parte, doar in ultimul an, inca zece milioane de traitori ai planetei au trecut bariera saraciei absolute, marind procentul celor aflati in aceasta situatie la circa 10 la suta.

Iar asta dintr-un motiv care poate fi rezumat la singur cuvint: hrana. Asadar, macar momentan, cele mai serioase amenintari la adresa stabilitatii globale nu sunt nici virusii mutanti si nici meteoritii.

Nici macar conflictele militare clasice, care ne-au insotit constant in istoria noastra de citeva zeci de milenii.

Sunt hrana, energia si capitalul. Sau, mai precis, absenta acestora.

Daca in urma cu patru-cinci ani, cresterea preturilor la produsele alimentare de baza era considerata conjucturala, astazi este limpede pentru analisti ca se contureaza o tendinta pe termen mediu si lung.

La fel in privinta energiei, fie ca vorbim de petrol, de gaze naturale sau de energie electrica. Cererea solvabila in crestere in anumite regiuni ale globului in paralel cu modificari dramatice ale climei in altele, provoaca un dezechilibru fara solutie.

Revenind la viziunile anilor ’60, oamenii de stiinta de atunci ar fi teribil de dezamagiti ca umanoizii refuza sa se indoape cu mici pastile produse din alge marine, preferind carnea, laptele si piinea, ca intotdeauna.

Nici solutia modificarii genetice a produselor nu este cheiea problemei.

Fasolea uriasa a ramas un subiect de basm, iar influenta asupra sanatatii consumatorilor este dramatica, asa cum se vede tot mai limpede. Si fluxurile financiare care, asemenea unor riuri, si-au urmat calea predictibila timp de mai bine de o suta de ani, tind sa-si modifice rapid traseele, “desertificind” intinse arii, altadata oaze de verdeata.

Capitalul care se revarsa in Asia sau in America de sud este un capital care, in mare masura, ocoleste privilegiata Europa sau portiuni intinse ale acestui continent. Iarasi este aproape clar ca avem de-a face cu un proces pe termen mediu si lung.

Scriu cele de mai sus pentru a sublinia ca Romania este vulnerabila la intregul set de probleme “fierbinti” care ocupa agenda globala. Nu stiu daca are rost sa ne rasucim noaptea-n pat pentru ca avem o capacitate de riposta militara relativ redusa.

Suntem membra a NATO si, macar momentan, nici o amenintare militara conventionala nu pluteste asupra noastra. Insa o agricultura de subzistenta, incapabila sa produca, in pofida potentialului, hrana necesara macar consumului intern, este sau ar trebui sa devina, in aceste circumstante, o chestiune de siguranta nationala.

Dependenta noastra energetica de exterior – petrol si gaze – in conditiile in care nu controlam nici macar pe departe macar o componenta vaga a evolutiei preturilor acestora, este o chestiune de siguranta nationala. Sa nu uitam ca o economie care creste consuma, automat, mai multe resurse, in primul rind energetice.

Cu alte cuvinte, chiar daca vom depasi criza economica si vom relua cresterea anilor 2000-2008, dependenta noastra energetica se va accentua, nu se va diminua. La fel, capitalul.

Depasirea crizei a costat multe miliarde, chiar daca s-a schitat un plan de austeritate. In procent din PIB, nu avem o datorie externa preocupanta. Dar raportat realist la trendul ultimei perioade si la capacitatea noastra reala de returnare, exercitiul acestei datorii va fi o problema in anii urmatori, cind va veni nota de plata.

Capitalul va fi, asadar, o resursa pretioasa si rara, iar absenta acestuia ne va vulnerabiliza si mai mult.

Asta in conditiile in care noi, din motive pe care se pare ca nimeni nu le poate deslusi pina la capat (eu, unul, cu siguranta), nu suntem in stare sa ne capitalizam economia cu banii proveniti de la Uniunea Europeana.

Nu atragem banii gratis, dar atragem, la nivel de stat si de companii, banii scumpi, prin imprumuturi.

De multa vreme absorbita fondurilor europene ar fi trebuit sa se constituie pentru Romania nu doar ca o prioritate de prim-rang, ci si ca o chestiune de siguranta nationala. Si apropo de siguranta nationala, spionul cu ochelari negri si gulerul trenciului ridicat este un cliseu tot mai rizibil in conditiile satelitilor si a nanotehnologiei.

Realitatea a resetat profund in lumea de astazi nu doar modul nostru de a gindi economia – nationala sau globala – ci si modul de perceptie asupra setului de amenintari la adresa stabilitatii si sigurantei nationale/internationale.

De multa vreme marile batalii nu se mai dau in mod necesar pe cimpurile de lupta, cit mai ales in “transeele” financiare si in cele tehnologice.

De viteza cu care fiecare stat va percepe si va raspunde acestor provocari, va depinde plasarea acestui stat printre victimele viitoarei stari de lucruri. Scriam in urma cu circa doi ani, dupa declansarea crizei financiare, ca “nimic nu va mai fi la fel“.

Lumea se modifica intr-un fel ce pare ireversibil. Iar noi paream sa raminem ancorati in “probleme” minuscule, in vreme ce marile uragane se apropie.

Eugen Ovidiu Chirovici

sursa: bloombiz.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Dnul EOC se ingrijoreaza de marirea populatiei, sursele limitate de hrana, absorbtia anemica a capitalului european. Din tonul articolului ,,,nimic nu va mai fi la fel” pare ca stie spre ce ne indreptam.
    Sa ne gandim o clipa si la vorbele poetului: ,,nu mor caii cand vor cainii”

    Cu stima

Abonează-te la newsletter