Piaţa financiară locală şi opinia publică au vibrat zilele acestea la ştirea care ne anunţa că agenţia de evaluare financiară Fitch a ridicat rating-ul de ţară al României, care acum este validată ca destinaţie de investiţii de către compania în cauză. Leul s-a întărit iar, în raport cu moneda europeană cursul de schimb reîntorcându-se sub nivelul de 4,2 lei pentru un euro, pe Bursă activitatea de tranzacţionare s-a dinamizat preţ de o zi, în timp ce laolaltă oficiali, analişti şi reprezentanţi ai pieţei au punctat momentul pozitiv sau chiar au încercat un entuziasm simulat.
Ştirea este, într-adevăr, bună, iar primul rezultat pozitiv nemijlocit ar putea apărea printr-o participare mai consistentă a investitorilor instituţionali externi la oferta secundară pe care statul o derulează pentru deţinerea sa de 9,84% din capitalul social al OMV Petrom (SNP). Succesul acestui exerciţiu de piaţă ar putea impulsiona pozitiv şi celelalte oferte pe care statul le pregăteşte pentru lunile următoare la transportatorii energetici Transelectrica şi Transgaz.
Dincolo de aceste avantaje punctuale, modificarea de rating în sens pozitiv realizată de agenţia Fitch nu trebuie supralicitată. Aceasta reprezintă mai degrabă o recunoaştere a unor eforturi de ajustare la nivel bugetar decât vreo identificare a unei eventuale îmbunătăţiri a structurii economiei româneşti. Din acest punct de vedere, am schimbat mult prea puţin, iar după aproape trei ani de criză am păstrat în mare acelaşi model macroeconomic nesustenabil, aceiaşi actori economici care au alocat greşit capitalul în perioada de “boom” anterioară, iar datoriile (rele) au rămas în sistem urmând să ne tragă în jos şi să îngreuneze orice eforturi de relansare. Bine ar fi ca ratingurile atractive ale agenţiilor Moody’s şi Fitch – şi poate o modificare în acelaşi sens aşteptată de la Standard & Poor’s – să ademenească investitorii care să schimbe treptat şi faţa economiei româneşti şi să lase în uitare (fie şi parţial) vechiul model bazat pe creditare, consum din import şi bulă imobiliară. Teama noastră este că – în măsura în care mediul economic local şi cultura antreprenorială precară nu oferă prea mult – ratingul favorabil va atrage mai degrabă tot “capitalurile vagaboande”, banii uşori urmând să încurajeze băncile comerciale de la noi să facă iarăşi plasamente ciudate, în buna tradiţie a anilor trecuţi. Cu alte cuvinte, să importăm aceleaşi vulnerabilităţi care să ne aducă în faţa unei noi crize. De data aceasta într-o ipostază mult mai dezavantajoasă, cu o povară a datoriilor nedrenată şi cu un credit guvernamental escaladat semnificativ prin comparaţie cu 2008.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu declara recent că îşi face din nou griji cu privire la fluxurile de capital care pot distorsiona echilibrele din economia naţională. “E greu la secetă, dar e şi mai greu la inundaţii!”, spunea cu alt prilej şeful băncii centrale, dorind să arate că şi potopul de bani peste o economie fără capacitate organică de absorbţie poate fi chiar mai dăunătoare decât finanţarea externă redusă.
Ultima dată când banii au venit peste noi nu am reuşit decât să umflăm un balon de săpun imobiliar de toată frumuseţea şi să îndatorăm mai toată populaţia activă. La reflux, am dat mai tot peste bord printr-o scădere economică vecină cu 10%. Am rămas cu povara datoriilor, cu nişte mall-uri şi cu un parc auto supradimensionat.
Dacă acum ţopăim de bucurie la decizia Fitch de îmbunătăţire a rating-ului de ţară, uitând lecţiile trecutului şi folosind banii investitorilor la fel de “inteligent” ca în “boom”-ul anterior, să ne ţinem tari în scaune la ce criză va urma! Nu în ultimul rând, spunem că deciziile antreprenoriale trebuie să pornească de la realităţile nemijlocite ale fiecărui sector, capacitatea de expertiză a Fitch pentru o economie într-atât de volatilă fiind totuşi limitată. Includerea unor date statistice (şi acelea cu un grad de fidelitate îndoielnic) în modele econometrice rigide urmate de apăsarea tastei “enter” nu pot constitui substitut pentru o strategie de afaceri coerentă, nici dacă informaţiilor rezultate li se adaugă brandul “Fitch”. Să nu uităm că, prin natura lor, agenţiile de rating – oricât de prestigioase ar fi şi de riguroase în calculele lor – rămân prociclice. De aceea multe dintre deciziile de rating pot veni prea târziu punând astfel pe picior greşit antreprenorii cu orizonturi investiţionale mai largi. Spre exemplu, Fitch a retras rating-ul de “investment grade” României în noiembrie 2008, într-un moment in care nu era posibilă decât fuga dezordonată, însă l-a menţinut pe toată perioada în care economia naţională se supraîncălzea, deşi tocmai atunci investiţiile comportau cel mai înalt grad de risc.
Este şi motivul pentru care acum trebuie să păstrăm nuanţe de scepticism faţă de decizia de rating a Fitch. România are nevoie de reforme structurale mult mai ample pentru ca economia să se înscrie pe o traiectorie pozitivă sănătoasă. Munca, productivitatea, inovaţia, competiţia corectă, baza de capital judicios formată, politicile investiţionale coerente, un climat de afaceri bazat pe onestitate şi încredere sunt singurele elemente care ne pot trage în sus. În rest, nu poţi face dintr-un rating Fitch să şi pocnească…
Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro
Adauga comentariu