Analize și opinii

Nu e genul meu să vorbesc despre sex

Într-o lume cât mai unitară prin asimilarea diversităților ei și mai globală prin uniformizarea principiilor morale și etice, acceptarea diferitului capătă sensuri eterogene cât și eclectice. Diferențele se contopesc într-un tot unitar prin exercițiul bunei toleranțe. O criză semantic axiologică însă a cuprins lumea occidentală obsedată de despicatul firul doar în două sau în patru. Sfredelitoare minți ontologice s-au gândit că este superficial și anost a delimita identitățile de gen în doar două sexe distincte. Cercetări recente în domeniul geneticii identitare au constatat că Eva își poate lăsa barbă dacă dorește și că Adam își pensează sprâncenele uneori. În graba celor 7 zile de facere a lumii, Dumnezeu se pare că ar mai fi făcut în procesul creației și câteva ciorne și schițe pe care nu le-a definitivat cu trăsături identitare precise. Astfel antropologia se cere a fi completată cu speciile hibride care au rămas dosite în sertarul de lucru al Creatorului. Marginalizarea lor nasc întemeiate procese morale de discriminare și de inechități sociale. Transgenderii, homosexualii, lesbienele, bisexualii și bisexualele, asexualii și pansexualii, quer-șii, gay-șii, hermafrodiții, intersexualii și alți parafiliaci și parafiliace nu se regăsesc în tratatele de anatomie, lucru care este profund incorect din punct de vedere antropologic, logic și etic. Șarpele corectitudinii politice susține că toți acești marginalizați ai societății au mușcat și ei din fructul oprit, participând în mod egal la comiterea păcatului originar. Astfel, enciclopedia absențelor este necesar a fi riguros revizuită și îndreptată de noua disciplină a studiilor de gen.

În limbaj uzual folosim deseori termeni și noțiuni precum gen literar sau gen muzical, geniu și genialitate, genistic, generic, genealogie și geneologic, genocid, genital, gen(tleman), domnul general, în mod general, genele ochilor, patogen, eugenie, biscuiții “Eugenia”… toate aceste noțiuni având înțelesuri diferite și, chiar dacă cuprind rădăcina sintetică a cuvântului “gen”, ele nu posedă și calitate de noțiuni eterogene. Tot așa, noțiunea de sex posedă mai multe forme de expresie și înțelesuri diverse: sex biologic, sex ca activitate sexuală (a face sex), sexy, sexism, unisex (produse vestimentare), sexologie (știință medicală care se ocupă de tulburările sexuale)… Spre deosebire de gen, toate aceste cuvinte fac referire la aspectele universului sexualității umane. Sex și gen se întâlnesc doar în forma lor descriptivă și diferențială a genomului căruia îi aparține distinct. Noțiunea de sex nu poate și nu are cum fi confundată și identificată altfel decât ca noțiune de gen, decât în forma duală a genului masculin și a genului feminin, ca o diferențiere fiziologică și fizionomică a noțiunii de genital și sunt totdeauna univoce și complementare. A asocia termeni și noțiuni diferite sub aceeași umbrelă a unei teorii politico-sociale a libertarianismului extremist este ca și cum ai susține că semiotic și semantic ar defini același lucru.

Destructurarea genului pe categorii transgendere poate fi o deconstrucție interdeterminară artificială, așa cum Jaques Derrida se referă la deconstrucția semiotică a cuvintelor, a înțelesului lor marginal predeterminat. Prin deconstrucția și reprogramarea limbajului se dorește o reprogramare a lumii în postmodernism. Chiar și mai liberal în analiza paradigmelor sociale și a teoriilor dominatoare, Michel Foucault abordează istoria nu ca pe un domeniu factual și narativ, ci ca pe o semiotică a cuvintelor, astfel adevărul fiecăruia poate fi total diferit de adevărul celorlalți. Foucault vede transformarea institutelor de învățământ în penitenciare corecționale în care cei incluși sunt obligați să îi accepte pe cei excluși. Este o viziune panoptică pe care George Orwell o descrie în romanul “1984” sau Kafka în “Colonia penitenciară”, un control asupra minții majorității impus de judecata minorității. O societate punitivă în care sunt corijați cei majoritari care nu se supun de către cei minoritari care impun.

Cercetarea de laborator a genomului uman nu a descoperit încă o existență cumulativă, dispersată sau accidentală a unor gene de informație de tip LGTBQ în componența celor 24 de cromozomi ai ADNului uman. Ontogeneza nu face decât să întrețină echilibrul stabilit prin datele native și naturale ale moștenirii genetice. Ce poate însă intruziona și modifica la nivel mental și implicit comportamental aceste date de facto este teoria diversității neutrale de genuri la care se raportează activiștii curcubeacei. Științele politice și sociale, prevalându-se, în cazul nostru, în discursul lor pe teorii dispersate de psihologie cognitivă, nu au cum intruziona științei biologiei. Tulburările identitare de gen de la norma binară nu sunt o boală, dar sunt cu siguranță disfuncții de percepție și de afiliere la categoria de apartenență a genului căruia îi aparține. Dezbaterea nu mai este din acest moment una metafizică. Ea s-a mutat în zona conflictuală dintre autoritarismul Statal și cel non-Statal, al societății civile și, mai ales, a ONG-urilor combatante pe câmpul de luptă al egalitarismului, antidiscriminării și al feminismului.

Fie și cea mai aluzivă critică pe subiectul diversității identitare atrage după sine acuzarea și stigmatizarea de homofobie, bigotism, naționalism, anacronism sau înapoiaționism. “Un atac la studiile de gen este, de fapt, un atac la drepturile femeilor, precum și la drepturile minorității LGTBQ” susține șefa catedrei de “Politici, gen și minorități” din cadrul universității SNSPA. Totuși, a studia în parametri științifici o ideologie nu conferă ideologiei și statutul de știință, așa cum am fost obligați să studiem în anii comunismului marxism-leninismul drept știință. O ideologie poate fi o protoștiință, o paraștiință, o metaștiință și, în sine, un sofism speculativ de idei, nicidecum o ontologie. Dacă studiul de gen ar fi eminamente necesar, atunci această dimensiune a cunoașterii umane ar trebui să facă parte din curricula catedrei de psihologie sau a sociologiei ca studiu al particularităților comportamentelor sociale și nu ca o disciplină aparte cu scop de îndoctrinare.

Nu existența disciplinei în sine ar fi totuși problema, ci curriculumul și perspectiva de abordare a acestor cursuri universitare. Se extrage cumva seva cunoașterii și din lucrările (iată, chiar o femeie!) Catherinei Millot? Profesoara, care a predat psihologie și psihanaliză la Universitatea din Paris, enunța în lucrarea ei “Horsexe” că: “transgender women’s gender identity is somehow psychotic and relies inappropriately on ideals and stereotypes of femininity”. Pornind încă de la Freud, Jung și colaboratoarea lui, Sabina Spielrein, de la conceptul arhetipal de Animus și Anima, psihologi de referință precum Kohlberg (în heteronomia sinelui cu altul și complexul lui Cain), Holstein sau Emile Durkheim (disfuncționalități emoționale și cognitive) și nu în ultimul rând chiar și feminista Caroll Gilligan, s-au ocupat îndeaproape de aceste subiecte ale formării psihic-afectiv-comportamentale și a diferențierii de gen și orientare morală în binomul masculin-feminin. Mă întreb dacă etiologia nevrozelor face parte din manualul de curs sau disforiile de gen? Oare despre asta e vorba la cursurile studiului de gen? Mă tem însă că nu și că demersul cunoașterii este decât un activism intrat pe ușa din dos a universităților.

Antidiscriminarea minorităților LBGT, ca și a altor minorități de altfel, este benefică pentru sănătatea unei societăți. Pe de altă parte excesul, adică “discriminarea pozitivă”, constituie o platformă propice pentru obținerea unor avantaje a unora în fața altora. Politica de promovare a egalitarismului tinde să acorde însă prioritate de șanse, drept o tardivă reparație prin compensare poate, tocmai celor defavorizați până acum. Rasa, genul, orientarea sexuală, apartenența de cult religios au devenit astăzi în societatea occidentală calități primordiale în obținerea unui loc de muncă sau avansarea pe o poziție ierarhică superioară în cadrul unei instituții, fie ea de Stat ori privată. Asumarea apartenenței la un grup minoritar conferă subiectului un avantaj în plus în fața competențelor competitorilor lui. Sexul nu mai este astăzi un subiect tabu, ba chiar din contră, devine o etalare folositoare. Dar despre sex, nu e genul meu să vorbesc.

Autor: Daniel Ionescu-Dion

Sursa: podul.ro

Abonează-te la newsletter