NU competiție electorală, ci război hibrid

Alegerile europarlamentare din România au surprins prin rezultatele lor. Le putem înțelege mult mai bine mesajul și efectele dacă le scoatem din context național și le plasăm în context geopolitic.



MIRACOLELE DE LA URNE

Un politolog american mi-a comunicat sub acoperirea anonimatului concluzia sa (împărtășită pare-se de administrația Trump) asupra alegerilor europarlamentare din România: „În aceste alegeri s-a înregistrat o victorie totală a Germaniei.”

Simpla existență a unui asemenea tip de analiză dovedește că semnificația scrutinului european de la București a depășit cu mult mizele locale. Asta explică și miracolele (aparente) petrecute la urne; sau, mai exact, ieșite din urne.

Prin resursele sale naturale, dimensiunea pieței și poziția geostrategică România este nu numai un punct de interes, ci și un câmp de luptă pentru actorii regionali și globali.

Aceasta este sursa puterii, dar și a nefericirii României, așezată la răscruce de vânturi și ciocnire de vremi.

Despre alegerile de duminică, 26 mai, se poate spune că au fost libere, dar nu și corecte. Românii au fost liberi să aleagă cum vor pentru că pe de o parte, printr-o campanie profesionistă de intoxicare, dezinformare și manipulare, votul lor a fost dirijat acolo unde păpușarii globali doreau, iar nu interesele lor o dictau, și, pe de altă parte, pentru că eventualele „erori” înregistrate la votare puteau fi „corectate” la numărare.

Cu alte cuvinte au fost lăsați să voteze liber pentru că votul lor oricum nu conta. Golirea de semnificație a opțiunii cetățenilor români prin spălarea pe creier la nivel național, a început de mult, iar mascații care s-au învârtit pe scenă, toți drapați în steagul național, nu au fost decât cozile de topor ale puterilor străine – corporatiste sau imperialiste.

Era, oare, atât de important pentru acestea rezultatul în alegerile europene, obținut într-o țară în care toate partidele – inclusiv PSD – sunt proeuropene? Însăși președinția română a Consiliului UE a dovedit că Bruxellesul nu are probleme reale cu suveranismul românesc; de euroscepticism nefiind nicicum vorba. Riscul ca unii europarlamentari români să se alăture grupului lui Le Pen, lui Nigel Farage sau leghiștilor lui Salvini în Parlamentul European era egal cu zero. Și chiar dacă ar fi fost vreo doi, tot nu s-ar fi modificat raportul de forțe de acolo.

Prin urmare, în joc nu era împărțirea puterii în termeni reali și la nivel european, ci obținerea unui avantaj strategic în războiul psihologic purtat la nivel românesc, de către jucătorii globali, prin intermediul nefericiților români, cu impact asupra concursului de interese global.

În România nu s-a consumat un eveniment electoral marcând începutul unui nou ciclu legislativ european, ci un alt episod din „războiul mondial hibrid” care se desfășoară de o vreme și va mai dura. De aceea, zilei de 26 mai i-a trebuit adăugată ziua de 27 mai cu „ingredientul” condamnării lui Liviu Dragnea, președintele partidului învins cu o seară înainte numai în aparență și în termeni relativi.

Astfel presiunea psihologică a devenit suficient de mare pentru a deprima și debusola coaliția guvernamentală în integralitatea sa, inducând acesteia sentimentul unei înfrângeri dramatice, pe care analiza rece a cifrelor nu o confirmă (în număr total de voturi PSD nu a pierdut mai nimic, în ciuda erodării firești produse de guvernare, față de europarlamentarele precedente), iar așa zisei opoziții pe acela al unei victorii eclatante, la rându-i infirmate de cifre. În realitate, rezultatele acestor alegeri influențează puțin spre deloc raportul general de forțe din Parlamentul European, în timp ce în Parlamentul României structura politică rămâne aceeași.

Victoria psihologică are însă caracter strategic și ea permite ofensiva „statului subteran” contralat și ghidat de Germania, în scopul ieșirii sale la suprafață și transformării sale în stat legitim, prin anihilarea totală a puterii legitime și ingurgitarea rămășițelor suveranității românești. Capitularea necondiționată – deocamdată de facto, dar îi poate urma rapid și cea de jure – a guvernului PSD/ALDE nu este decât cealaltă față – înfrângerea strategică – a acestei victorii.

DACĂ GERMANIA A CÂȘTIGAT, CINE A PIERDUT?

Nu America. Aceasta nu a mai reușit să reintre pe teren de când administrația Obama a cedat România europenilor. După câteva încercări oarecum timide, administrația Trump, blocată în scandalul așa zisei complicități cu Rusia pentru ocuparea Casei Albe, nu a mai găsit energia necesară spre a-și prezenta și impune candidatura.

De mai multă vreme, la Washington, dosarul românesc a fost pus la frigider; de unde a fost scos cel maghiar. Americanii sunt prea ocupați pe alte fronturi pentru a-și dori să intre în viesparul românesc. Prin urmare, pe 26 mai SUA a pierdut cel mult prin neprezentare. Va juca, probabil, în recalificările (prezidențiale) din iarnă.

Perdantul geopolitic este Franța. Parisul macronian (devastat de vestele galbene) dorește mai mult ca niciodată să își recapete rolul de protagonist european (fie chiar și alături de Germania) și braț înarmat al UE (mai ales după Brexit). Asemenea ambiții impun recuperarea României, abandonată de președinții Sarkozy și Hollande, dacă nu și de Jacques Chirac, influenței Berlinului. În acest sens a fost trimis la înaintare pionul Dacian Cioloș și gruparea antisistem (neofascistă) USR/Plus. Era esențial ca agentul francez să iasă măcar pe locul doi. Nu a ieșit. Pentru ca simbolul „înfrângerii” să fie clar, a fost lăsat la numărătoarea finală pe locul trei, medalia de argint fiind oferită PSD.

Locul întâi, tot simbolic, a fost oferit, la o distanță neconcludentă de social-democrați, calului german: PNL/Iohannis. Față de susținerea populară reală a PSD, mai mult nu s-a putut.

Germaniei nici prin cap nu îi trece să îi împingă pe prepușii săi liberali, presupus învingători, la guvernare. Se știe că ei nu pot trece testul guvernării reale. Prezentarea la un astfel de examen ar transforma victoria lor nominală într-o înfrângere reală de proporții și cu efecte pe termen lung.

Această victorie trebuie folosită tocmai pentru ca Germania să obțină totul – pe principiul „câștigătorul ia tot potul” – prin consolidarea a ceea ce pare a se fi obținut la alegerile în discuție, respectiv legitimarea „statului paralel”.

PSD ÎNCOTRO?

Sistemul electoral de timp „bielă-manivelă” format prin asocierea alegerilor europene cu „referendumul urii”, a scos din urne un aparent consimțământ al majorității zdrobitoare a românilor pentru sistemul justiției selective, poliției politice și dictaturii procurorilor.

La guvernare sau în opoziție, PSD neagă atotputernicia acestui sistem și relativizează rezultatul votului. De aceea, PSD trebuie fie lichidat, fie asimilat de „statul paralel / subteran” astfel încât acesta să coincidă cu toată națiunea română politică. Abia așa România va deveni colonia perfectă; un land supus într-un imperiu german prietenos.

Pe de altă parte, Germania nu dorește ca o asemenea construcție să fie în condominium cu Franța. Ceea ce înseamnă că de acum antanta cordială antipesedistă dintre PNL-ul german și URS/Plusul francez și-a trăit traiul. Pentru înclinarea balanței, într-o parte sau în alta, va fi nevoie de PSD. Un PSD, evident viu, apt și combatant, dar fidelizat „statului paralel / subteran”; după caz, penelizat sau userizat.

Iată ce se întâmplă cu PSD și Guvernul PSD/ALDE sub ochii nedumeriți ai românilor, care știu cât de cât ce au votat, dar nu știu ce li se întâmplă și de ce.

Pentru ca PSD să fie disponibil, condamnarea abuzivă a lui Dragnea, cu umilirile barbare care i-au urmat, discret tolerate de autorități, era necesar a fi urmată de alți doi pași: distrugerea ALDE, partenerul de guvernare, și ranforsarea limitată a partidului de trădători fără nici un Dumnezeu al lui Victor Ponta, chipurile concurent pe pista social-democrată europeană. Partid, cum bine s-a spus, nu penetrat de serviciile secrete (și ele arondate puterilor străine), ci construit de ele.

Așa se face că ProRo a mai „primit” niște voturi luate de la ALDE, PSD și chiar USR, fiind făcut astfel să treacă pragul legal, dar și psihologic, de 5%, în timp ce liberalii autentici din ALDE, care îl trecuseră în mod natural, au fost împinși sub el și simbolic trecuți pe centura politicii. Vai, ce „răsturnări neașteptate” au produs „gândurile ascunse” ale electoratului! (sic!)

Ca și în cazul PSD, cu încarcerarea președintelui partidului, și la ALDE, mai mic și mai puțin periculos, s-a aplicat, deocamdată la nivel de avertisment, terapia DNA, reluându-se (și încă cu un prim succes în comisia juridică a Senatului) discuția cu privire la începerea urmăririi penale împotriva președintelui Tăriceanu, numărul doi în stat. Și se mai miră unii că față de asaltul Pro Ro asupra PSD și uselizarea mesajului guvernamental, ca și, probabil, a politicilor guvernamentale, tăcerea ALDE ne asurzește?! (sic!)

Derizoriu și disperat, fără căutare la „bursa” bruxelleză cu numai două mandate europarlamentare față de opt ale PSD, Pro Ro a fost adus în poziția „partidului-balama” fără de care o moțiune de cenzură nu poate trece. În consecință, șantajează Guvernul de pe poziții chipurile social-democrate, cerând de la acesta, cu tupeu, ceea ce nu i-a dat electoratul. Marii păpușari externi nu dau doi bani pe un atare „hopa Mitică” dâmbovițean, dar îl folosesc pentru ca prin influența lui PSD să capete chipul „statului subteran”, să se confunde cu acesta și să se lase absorbit de el.

UNDE ESTE RUSIA? CE VA FACE SUA?

În acest război franco-german, Rusia este deocamdată în expectativă. Așteaptă ca părțile direct implicate să se uzeze pentru a alege de ce parte se plasează și cu ce preț.

Marea întrebare rămâne când va intra în luptă SUA pentru a restabili iarăși echilibrul în războiul hibrid dintre rivalii europeni și a-și impune viziunea asupra arhitecturii de securitate în Europa de Est, respectiv în spațiul cuprins între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Egee sau Adriatică? Pentru asta însă America trebuie să devină „mare” din nou, ceea ce nu mai este atât de sigur. Ea nu mai este nici „Noul Ierusalim”, nici „cetatea de pe munte”, nici „imperiul necesar”, ci o superputere decadentă în căutarea sinelui și a unui loc de primus inter pares într-o lume a multipolarismului asimetric care îi contestă aproape la unison primatul.

Între așteptarea americanilor și teama de ruși, sfâșiați în lupta Berlinului cu Parisul și având elitele naționale decapitate, românii nu pot să se bazeze decât pe ei. Tocmai au arătat că nu sunt în stare a o face. Sentința finală o va pronunța, deci, Dumnezeu. Dar și el este foarte departe și, probabil, foarte supărat.

Autor: Alex Stănilă

Sursa: QMagazine