Supărările Vișegradului
Două dispute majore din ultima vreme au adus relația V4 – Bruxelles în punctul de jos. Prima este reacția grupului la planurile Comisiei Europene cu o UE cu mai multe viteze. Cei patru pledează pentru unitate sub toate aspectele, inclusiv economic, vor funcționarea Uniunii în sistemul actual. A doua este criza migranților, ea a provocat mult mai mult decât o dispută organizatorică, a adus în discuție religii, chestiuni sociale, etnice, financiare, teritoriale, naționalisme și tradiții milenare, spațiile istorico-geografice și culturale ale statelor membre.
Gaz pe foc au turnat liderii superputerilor SUA și Rusia, Trump și Putin, nu de puține ori în ultimii doi ani ei s-au adresat direct instinctelor populiste ale Estului, într-o lume a tradițiilor creștine și familiei biblice au vorbit de decadență modernă, homosexualism etc.
Apoi, aproape uitat sau puțin cunoscut este faptul că în Est, în țările V4, euroscepticismul are rădăcini vechi, încă dinainte de aderare. În Polonia există mai multe partide eurosceptice, inclusiv cel de guvernământ, Lege și Justiție a lui Jaroslaw Kaczynski. După aderare, fostul președinte Lech Kaczynski nu a semnat Tratatul de la Lisabona. În Cehia, Partidul Cetățenilor Liberi, întemeiat în 2009 de fostul președinte Vaclav Klaus, a cerut pentru țara sa dreptul de refuz la deciziile Consiliului Europei (op-out), după cum primiseră Marea Britanie și Polonia și tot el, în 2010, a spus pe șleau, că ”nu este nici o grabă, ca Cehia să intre în eurozonă”, punct de vedere susținut și de președintele Miloș Zeman, un alt prieten statornic al Moscovei și al social-democrației europene. În Ungaria, partidul de guvernământ Fidesz, național-conservator, al lui Viktor Orbán, este soft eurosceptic, iar Jobbik, de extremă dreapta, hard eurosceptic. Împreună, la alegerile parlamentare din 2014 au obținut 65,66% din voturi, cel mai mare procentaj realizat de eurosceptici în Europa. În sfârșit, în Slovacia euroscepticismul este la el acasă, mai multe grupări politice, inclusiv social-democrații de la guvernare, au aprecieri critice virulente față de Bruxelles.
Relațiile V4 cu fostele administrații americane Bill Clinton și George Bush Jr. au fost și ele proaste. De trei ori în ultimii 15 ani, adică din 2002 până în august 2017, Polonia a abandonat convorbirile cu Statele Unite pentru instalarea unor rachete defensive americane pe teritoriul ei, opinia publică poloneză s-a pronunțat constant împotriva scutului antirachetă american. La fel, negocieri pornite în 2007 pentru instalarea unui sistem de radar al SUA în Cehia au fost închise de fostul președinte Obama, sătul de obstrucțiile părții cehe, cu un simplu telefon dat la Praga, în 2009. Din 2007 încoace, Ungaria a evitat permanent orice discuții cu partea americană pe tema rachetelor interceptoare americane, iar fostul premier slovac Fico, încă din 2006, a anunțat că ”Slovacia nu va permite niciodată instalarea de rachete defensive americane pe teritoriul ei”. Cât despre baze militare ale SUA în vreuna din țările V4, n-a fost niciodată vorba, nu sunt consemnate public, înainte sau după intrarea lor în NATO (1999), discuții sau negocieri pe această temă.
V4 și UE astăzi
Incisivitatea lui Viktor Orbán față de bruxellocrație a crescut constant în ultimii patru ani, după ce în iulie 2014 a lansat la Tușnad, în România, teoria ”Ungariei iliberale”, o țară care va păstra democrația și libertatea, dar se va concentra pe valorile familiei, competitivității și securității naționale, mai degrabă decât asupra drepturilor liberale. După doi ani, în 2016, premierul maghiar a fost și mai precis în afirmațiile sale: ”Criza economică a devenit o criză a elitelor politice care domină UE. Europa și-a pierdut rolul globalist și a devenit un jucător regional. Nu poate să-și protejeze cetățenii și frontierele, să mențină comunitatea, dovadă Brexitul. Ce ar mai trebui spus, ca să afirmăm că leadership-ul politic al UE a eșuat?”
La Budapesta și Varșovia au început dezbateri intense despre o ruptură Est – Vest în UE, dar lucrurile nu sunt limpezi, încă: balticii, cu teama lor istorică de ruși, rămân pro-Vest, România și Bulgaria umblă, încă, după schengeni verzi pe pereți, iar V4 este hotărâtă să meargă înainte în disputa cu bruxellocrații. În 2018 pare încă prematur să vorbim de un Estexit, dar cetățenii V4, așa cum indică toate sondajele, cred că intrarea în UE de acum 14 ani nu le-a împlinit așteptările, criza din 2007-08, zic ei, a risipit orice speranță în prosperitate. De asemenea, polonezii au început să numească euroscepticismul, eurorealism. Ceea ce acum 5-6 ani se numeau ”reglementări” UE în sensul integrării și unificării, astăzi, în capitalele V4, se numesc ”amestec” al Bruxellesului în treburile lor interne și este esențial de spus că acesta este un sindrom moștenit de vișegrădeni de pe vremea comunismului, când politicile și soarta lor erau decise în alte părți, de la un ”centru”, iar țările estice, nefericite, erau obligate să le aplice – ”concepțiile federaliste produc nefericire”, obișnuiește să spună azi Jaroslaw Kaczynski al Poloniei.
În esență, V4 vrea acum o ”Europă a Capitalelor”, cu instituțiile Bruxellesului bine temperate, la fel vor vesticii care se opun și ei unei integrări mai adânci – Olanda, Danemarca și Suedia. Chiar și în Germania, social-democrații lui Sigmar Gabriel, în coaliție cu Merkel, cer limitarea drastică a cotelor de migranți.
În prezent a devenit limpede că pentru Orbán și Kaczynski criza migranților este o oportunitate de reformare profundă a UE, că vor să pună capăt ideii de Europă federalistă. Și trebuie spus că în cei șapte ani de când conduce destinele Ungariei, gândind și acționând ”anti-federalist”, Orbán a schimbat însuși felul de gândire al concetățenilor săi, a readus acolo conceptul de familie, de stat-națiune și de creștinism. Alături de Kaczynski și Orbán a stat ferm fostul premier slovac Fico și se menține președintele ceh Zeman, toți patru cu o agendă transformațională față de UE și, fiecare dintre ei, la cea mai mică ocazie au format o echipă solidară președinte –prim-ministru – șeful partidului de guvernământ – ministrul de Justiție, atunci când s-au făcut declarații politice de interes național ori s-au confruntat cu vreo decizie inacceptabilă a Bruxellesului. Cheia succesului politic al V4 este aceasta: echipa amintită este fără fisuri, lucru deocamdată imposibil de realizat în managementul politic românesc și în media de aici, căpușate ambele, încă din anii ’90, de ONG-uri și ong-iști finanțați din exterior, și de agenți și quislingi, tot sub comandă din afară, cei mai mulți școliți în Vest. Școliți în Vest, exact precum au fost zecile de mii de români instruiți în instituții din fosta URSS în anii 1945-1955 și întorși în țară pe posturi de comandă sau ca agenți de influență.
Acum, la Bruxelles, numele micuțului orășel Vișegrad, din Est, cu numai 1 900 de locuitori, a fost proiectat în primul plan european de criza migranților, a devenit sinonim cu cuvântul ”rebeliune”. Cei din V4 dețin un număr suficient de mare de locuri în Consiliul Europei, ca să pună Berlinul în încurcătură. Sârma ghimpată a Cortinei de Fier pe care a dat-o jos în 1989, Ungaria a pus-o azi la loc, împotriva bruxellocrației. Zicea PM Beata Szydlo a Poloniei: ”UE trebuie să se întoarcă la rădăcinile sale. Trebuie să ne pese mai mult de cetățeni și mai puțin de instituții. După Brexit și Trump, centrul politic de gravitate al Uniunii s-a deplasat în Est”.
Împrumutând cuvintele doamnei Szydlo, spunem că acesta pare să fie sensul profund al Vișegradului. Deznodământul încleștării epice din vremea comunismului, dintre oameni și un fost regim totalitar, integrator, impus de la un ”centru” extern, ne învață, că drumul fără întoarcere pe care s-a pornit în disputa structurală V4 – UE nu poate avea decât un singur sfârșit: victoria oamenilor. A oamenilor est-europeni.
(va urma)
Autor: Radu Toma
Sursa: Flux.md
Adauga comentariu