Ăştia sunt bancherii! Au luat decizii proaste, au pierdut bani dând credite cui nu trebuie, ca să cumpere ce nu trebuie şi la preţul care nu trebuie, dar mizează că până la urmă se vor scoate pe seama confiscării de avuţie de la cei mulţi. Ştiu că instituţiile lor sunt “sistemice”, că economia întreagă este ostatică industriei financiare şi că pot ajunge la banii cetăţenilor pentru a acoperi “găurile” pe care ei le-au făcut. Între timp, se afişează tot ca fiind puternicii zilei. Sunt cu toţii grozavi şi noi trebuie să luăm aminte la ce spun ei, deşi ei sunt cu pierderile şi noi suntem cei care trebuie să venim cu bani din urmă să îi dăm pentru prostiile făcute de ei.
Nu trebuie să ne uităm în urmă pentru a ne aminti ce s-a întâmplat acum aproape cinci ani în America; este de ajuns să mai aruncăm câte o privire prin Europa. După naţionalizările de bănci, după monetizările succesive, după lichiditatea injectată şi plătibilă la scadenţe extinse, după acceptarea unor colaterale îndoielnice la băncile centrale, în aceste zile mai asistăm la încă o năzdrăvănie: Cipru are în vedere confiscarea de facto a unui procent între 6,75% şi 9,9% din depozitele constituite la băncile din insulă. O măsură “de criză”, asumată de stat ca taxare, atunci când problema reală este una de insolvabilitate a băncilor care oricum au ajuns la o limită de la care nu-şi mai pot achita obligaţiile către deponenţi. Până atunci, oricum, Cipru este o destinaţie de “vacanţă bancară”, iar oamenii nu pot accesa deja de patru zile propriii lor bani încredinţaţi (greşit) unor bănci care i-au cam pierdut.
Învăţăm din “soluţia” cipriotă că entităţi insolvabile pot rămâne în piaţă, chiar dacă nu îşi pot onora obligaţiile către creditori, ultimii fiind obligaţi de stat să cedeze de bună voie o parte din avuţia lor către instituţiile de credit care i-au prăduit. În schimb, ar trebui să primească acţiuni la băncile respective, pentru ca totul să mai aibă o spoială de legalitate pentru un act care ar fi fost vrednic doar dacă statul s-ar fi numit Republica Socialistă Sovietică Cipru (tot este insula o destinaţie preferată a ruşilor).
În România, deocamdată nu s-a confiscat nimic. Ar fi chiar ciudat având în vedere că ţara face un efort uriaş pentru a da despăgubiri de miliarde de euro în contul naţionalizărilor de acum 60 de ani. Spolierea se face, până acum, doar prin inflaţie, banii răi noi pompaţi de un sistem bancar putred vărsându-se peste banii economisiţi cu greu de cetăţeni şi firme.
La nivelul lunii decembrie a anului trecut (ultima raportare trimestrială a Băncii Naţionale a României), creditele neperformante la nivelul sectorului bancar românesc reprezentau 18,23% din totalul împrumuturilor acordate. Cam ce câştig din diferenţialul de dobândă trebuie să ai sau cam ce comisioane să încasezi pentru a acoperi aceste pierderi şi să te ţii solvabil!?
Bancherii noştri stau însă liniştiţi. În mare parte, sunt tot aceiaşi care ne-au împins în criză, iar instituţiile de credit sunt aceleaşi 41; nu s-a pierdut niciuna pe drum, nu a venit niciuna nouă. Stau pe ouă stricate – cum spunea un om de afaceri acum vreo doi ani – şi cotcodăcesc despre ce ar trebui să facem ca să relansăm economia românească.
Îşi permit bancherii să rămână în postura celor care ne dau lecţii… Pentru că nu sunt faliţi; dacă reglementatorul BNR ne spune că în contabilitate e OK, probabil că aşa ar trebui să credem că şi e. Totuşi, pierderile sunt cam mari, nu numai din total credite, dar şi dacă ne gândim că volumul activelor bancare cam iese din scala unei economii româneşti firave.
Au dat atâtea credite proaste, au evaluat aberant colateralele, au piramidat la caritasul imobiliar, au imprimat economiei naţionale un model nesustenabil de dezvoltare… Cum să îi mai credem pe bancheri?! Poate deciziile nu au fost ale lor, ci le-au venit în plic de la băncile-mamă. Este o scuză. Dar dacă au fost atunci numai nişte unelte decerebrate ale capitalului bancar străin (cu cravate şi pantofi scumpi, desigur), de ce ar trebui să ne uităm la ei ca la nişte înţelepţi de la care să luăm lumină?!
Ruşinea însă lipseşte. Spun cam cum ar trebui conduse IMM-urile, deşi instituţiile de credit administrate de ei sunt ciur. Le zic oamenilor că trebuie să fie cumpătaţi, că trebuie să îşi îmbunătăţească nivelul cunoştinţelor financiare, însă ei sunt cei care i-au împins la cele mai nebuneşti achiziţii (pe credit) în anii de “boom”.
Ies în conferinţe unde dau poveţe, ne explică ce este cu capitalismul, se prezintă ca responsabili, unii au pretenţii academice. Ne spun cum ar trebui să arate România, vorbesc de ca şi când ar avea la degetul mic secretul ieşirii din criză. Nu stau însă la întrebări şi, la drept vorbind, nici nu prea le pune nimeni.
Sunt, în continuare, puternicii zilei: ordonatori pe milioane de lei, cu trecere în mediul politic, în lumina reflectoarelor, se îmbracă scump, trăiesc în case luxoase, conduc maşini tari fără să se gândească la cât costă timbrul de mediu şi nu le lipseşte nimic. Sunt onoraţi de reglementatori cu invitaţii la conferinţe, presa îi creditează punându-le microfoanele şi reportofoanele în bot şi nici clienţii nu vedem că îi fugăresc pe stradă.
La cinci ani după sfârşitul exuberanţei creditului pe plaiurile mioritice, sunt tot acolo. Dispun de bani, deşi probabil instituţiile pe care le conduc sunt insolvente de facto. Cât timp contabilitatea şi reglementatorul au permis, au avut libertatea să îşi dea salarii şi bonificaţii, să acorde credite noi, să dea pe sub mână bunurile executate, să mai angajeze câte o pilă. Băncile-mamă au mai putut repatria câte ceva.
În timpul ăsta noi trebuie să stăm cuminţi, eventual să luăm aminte la înţelepciunea lor. Cine suntem noi, până la urmă, ca să ne ia ei în seamă, se vor întreba ei?! Noi trebuie să le aducem aminte! Suntem cei după banii cărora se vor uita ca să astupe pierderile pe care le-au făcut în toţi aceşti ani! Lucrurile stau taman invers: noi suntem cei cu banii, ei sunt cei cu “găurile”.
Autor: Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro
Adauga comentariu