Analize și opinii Cultură și Familie

Ne atinge unda de şoc cipriotă: “Ce depăşeşte 100.000 euro putem să punem cruce la aceştia”

Bank of Cyprus suspendă operaţiunile din România pentru o săptămână, începând de la 1 aprilie, potrivit deciziei Băncii Centrale a Republicii Cipru, pentru a identifica o soluţie de vânzare a sucursalei de la Bucureşti, iar clienţii pot retrage bani de la bancomate, a anunţat ieri banca.

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea, sfătuieşte clienţii să ţină legătura cu banca, să vadă care sunt condiţiile acestei situaţii. “Pentru ceilalţi pot să vă spun că este o situaţie izolată. Cipru este o ţară cu anumite caracteristici, şi anume o ţară care are un sistem bancar de opt ori mai mare decât PIB, la noi să ştiţi că activele bancare sunt mai mici decât PIB-ul. Este o situaţie cu regim special, cu regim off-shore care taxele şi impozitele au un regim mult sub cel al ţărilor europene şi în aceste condiţii s-au creat nişte probleme în legătură cu posibilitatea rezistării pe piaţa financiară, respectiv probleme legate de funcţionarea sistemului financiar-bancar cipriot. Ce s-a întâmplat acolo sunt lucruri pe care le-am urmărit cu toţii, cert este că pentru prima oară avem şi un efect în România, un efect pe care eu l-aş caracteriza neimportant, neesenţial pentru că Bank of Cyprus în România este o bancă care nu are un număr foarte mare de clienţi, o bancă care s-a dezvoltat frumos dar nu la un nivel care să creeze îngrijorare la nivelul sistemului”, a declarat preşedintele ARB.

El a spus că nu trebuie să ne îngrijorăm, sistemul bancar românesc este solid avem un fond de garantare foarte bine organizat şi nu trebuie să-şi facă probleme cei care pot opera în perioada următoare cu celelalte bănci.

Întrebat dacă se va reflecta decizia Bank of Cyprus şi în ceea ce priveşte cursul, Radu Gheţea a precizat că nu crede că o să avem un efect, cursul euro/leu fiind mai degrabă sensibil la alte evenimente inclusiv la evenimentele care au avut loc în Cipru în ultima perioadă, mai puţin efectul local din România.

Referitor la ce s-ar putea întâmpla după această săptămână, ce scenarii putem lua în acest moment, Ionel Blănculescu, consultant financiar, a spus că ne putem aştepta la o manifestare a îngrijorării şi a furiei celor care au ajuns ca banii lor să fie blocaţi, şi mai mult să fie în mare parte pierduţi. “Având în vedere că garantarea depozitelor de 100.000 de euro se realizează prin fondul de garantare din Cipru, deci fondul nostru de garantare nu are niciun fel de amestec în povestea Bank of Cyprus în România, probabil că ţinând cont de situaţia de acolo depunătorii din România vor fi destul de îngrijoraţi şi vor reacţiona într-un fel sau altul, furia lor nu poate fi oprită nici prin ordin, sfaturi sau recomandări. Putem asista ca în următoarea săptămână la escaladarea situaţii, acum depinde câţi depozitari sunt, pentru că Bank of Cyprus nu este la îndemâna tuturor cetăţenilor din România, este o bancă mai mult de afaceri. S-ar putea să nu fie foarte mulţi români care să aibă bani depuşi la această bancă. Ne putem aştepta la o manifestare a îngrijorării şi a furiei celor care din nefericire au ajuns ca banii lor să fie blocaţi şi mai mult să fie în mare parte pierduţi”, a declarat Ionel Blănculescu.

Blănculescu: Ce depăşeşte 100.000 euro putem să punem cruce la aceştia

Blănculescu a precizat că în toată Uniunea Europeană potrivit unei directive, ca şi în România, depozitele până la 100.000 euro sunt garantate de către fondul de garantare din statele respective, deci sumele respective se recuperează în timp, de regulă 2-3 luni de zile de la momentul care se decide. “Deocamdată procesul de restructurare a început, până se fac toate inventarele, este similar unei intrări în faliment. În ceea ce priveşte ce depăşeşte 100.000 de euro aici este marea problemă pentru că cifrele ce se derulează până acum arată în felul următor, Bank of Cyprus cel puţin 40% sunt bani pierduţi iar cealaltă bancă populară din Cipru până la 80% bani pierduţi. Altfel spus, cam ce depăşeşte 100.000 de euro putem să punem cruce la banii respectivi, cel puţin din punctul meu de vedere nu cred că vor mai fi acordaţi cel puţin în anii aceştia. Tot ce ţine de marea parte a populaţiei este o problemă rezolvată, nu trebuie să existe îngrijorare. Asistăm la un proces de restructurare bancară în Cipru ca şi probabil în România la entităţile cipriote Marfin şi Bank of Cyprus”, a spus consultantul financiar.

“Clienţii să nu intre în panică, să nu acţioneze la disperare, să ia legătura cu specialiştii”

El îi sfătuieşte pe cei care au depozite mai mari de 100.000 de euro la această bancă să nu intre în panică, fiind este cel mai distrugător sentiment pentru o persoană, în al doilea rând să nu acţioneze la disperare, şi în al treilea rând să ia legătura cu specialiştii care îi pot ghida în aşa fel încât să obţină maximum din acel puţin care se va recupera.

Întrebat cine ar putea să cumpere Bank of Cyprus, Blănculescu a declarat că există aşa-numitele preluări ostile, o astfel de preluare ostilă se poate discuta în cazul în care banca a ajuns într-o situaţie foarte dificilă, şi în loc ca cineva să o ajute nu face altceva decât să o aştepte la cotitură şi să o cumpere. “Părerea mea este că nu va exista un cumpărător decât dacă cumva va fi un preţ de nimic, cred că interesul va fi foarte scăzut. Nu cred că reprezintă o ţintă sau o tentaţie Bank of Cyprus în România”, a conchis Ionel Blănculescu.

Ilie Şerbănescu: Dacă aş fi avut nişte bani nu i-aş fi depus niciodată într-o bancă din Cipru

“Bank of Cyprus din România este o sucursală, aceasta nu trebuie să respecte reglementările Băncii Naţionale a României. Băncile dictează în această lume, trebuie să te aştepţi la ce este mai rău. Eu unul dacă aş fi avut nişte bani nu i-aş fi depus niciodată într-o bancă din Cipru, nici dacă era prima sau a noua. Banca aceasta preia ce rămâne din banca a doua din Cipru urmând să gestioneze această poveste. Sectorul bancar din România nu va păţi nimic pentru că acesta nu există”, a declarat, pentru Curierul Naţional, analistul financiar Ilie Şerbănescu.

“În conformitate cu Legea 17/2013 din Republica Cipru (Legea privind rezoluţia instituţiilor de credit şi a altor instituţii), Bank of Cyprus (BoC) a fost introdusă în procedură de rezoluţie (restructurare sau reorganizare). BoC funcţionează în România prin intermediul unei sucursale şi agenţiilor acesteia. Banca Centrală a Republicii Cipru, în calitatea sa de autoritate de supraveghere şi rezoluţie, a decis suspendarea operaţiunilor din România ale BoC pentru o perioadă de o săptămână, începând de astăzi, 1 aprilie 2013, în conformitate cu Legea 17/2013 din Republica Cipru, în vederea identificării unei soluţii de vânzare a acesteia. BNR a fost notificată în acest sens”, se arată în comunicatul Bank of Cyprus România.

Banca notează că până la redeschiderea sucursalei şi agenţiilor acesteia din România, clienţii pot folosi reţelele de ATM, iar pentru necesităţi deosebite “sunt invitaţi” să contacteze call-center-ul sucursalei Bank of Cyprus. În comunicat se mai menţionează că măsurile de reorganizare sunt aplicate în conformitate cu art. 33 (alineat 1) din Legea Bancară din Cipru şi Directiva 2001/24/EC a Parlamentului şi a Consiliului din 4 aprilie 2001.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat la finele săptămânii trecute că activele celor două bănci cu capital cipriot prezente în România reprezintă doar 1,3% din totalul activelor bancare, iar toate depozitele de la Marfin România, bancă al cărei acţionar majoritar – Popular Bank of Cyprus va fi lichidat, are depozitele integral garantate. Bank of Cyprus deţine 0,7% din totalul activelor la nivelul sectorului bancar românesc, iar fiind o sucursală a unei bănci din Uniunea Europeană, garantarea depozitelor este asigurată prin schema de garantare din ţara de origine, adică din Cipru.

Costin Niţu
sursa: curierulnational.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu