Generația mea, 50+, vrem-nu vrem, e conservatoare, căci așa e mersul vieții: la tinerețe răsturnăm lumea părinților, în numele progresului, iar după 50 ne dăm cu curu’ de pământ să o conservăm, deci ne facem toți conservatori.
Dacă la tinerețe luăm țepe la greu din cauză că știm noi mai bine totul și ne opunem din ficați la tot ce vine dinspre bătrâni, după 50 nu vrem să auzim de schimbările nebune ale tinerilor. Pur și simplu, lumea e furibundă. Nu există pic de rațiune în dialog. Ba stai, care dialog? Eventual unul al surzilor.
Părinții noștri au fost duri cu noi. După legile de azi, ne-ar fi luat pe toți statul pe motiv de cele mai diferite tipuri de abuz. Noi, alde 50+, ne uităm la generația copiilor noștri și le zicem snowflake-și. Niște leșinați, niște pufoși, vorba unui celebru în viață. Cine i-a crescut atât de fragili, atât de slabi, de leșinați? Noi, evident. Din compasiune pentru copilăriile noastre, i-am protejat mai mult, i-am corcolit mai mult, i-am muncit mai puțin și i-am purtat mai lung pe la școli. Nu generalizez, eu am fost o scorpie și încă mai sunt, dar asta e tendința generală.
Puținii tineri crescuți de noi care s-au căsătorit și au făcut copii sunt și mai protectivi cu copiii lor dpdv fizic, dar îi abuzează mult psihologic neacordându-le atenția necesară în momentele esențiale, fapt care i-a transformat în niște narcisici de diferite grade, care nu pot exista/rezista psihic în viață decât dacă sunt răsfățați într-una, “sponsorizați” neîntrerupt emoțional, și dacă li se oferă luna de pe cer. Când sunt lăsați să se descurce singuri, se tăvălesc pe jos, inclusiv în parlament. E buba la cap. Crește o societate, în cea mai mare parte, dezechilibrată psihic, instabilă, incapabilă de a rezista fără ajutor, fără păstor, fără să fie dusă în lesă la pipi și caca. Tot ajunși așa din cauza noastră, din compasiune pentru copilăriile noastre, ale părinților.
Fiecare generație are senzația, în tinerețe, că e abuzată de seniori. În asta constă de fapt educația: în constrângere și obligare de supunere la ordinea existentă. Constrângerea educativă e considerată abuz acum: copiii fac caca în pampers până în clasa a doua, pentru că părintele slab se teme să nu-l abuzeze (ăștia rămân pe viață cu orgasmul în zona anală, de aceea și refuză să iasă din pampers!), îi trec la mâncare normală greu, tot de frică să nu-i abuzeze și merg în picioare târziu.
Mai nou, de teama abuzului în societate, părinții își țin copiii izolați. Isteria școlii on line, a home schooling-ului și a altor metode de a-i “proteja” cuprinde lumea. Copilul singur cu monitorul și, eventual, un părinte nu învață viața. Dacă pe noi ne-au abandonat la creșă de la trei luni, unde eram hrăniți și schimbați ca purceii, fără afecțiune maternă, toți albaștri de urlet (nu voi uita niciodată imaginea surorilor mele la creșă, împreună cu tovarășii lor de 3-4-5-6 luni, toți urlând în pătuțurile lor!), atunci azi îi țin acasă, închiși, privându-i de comunicarea cu grupul. Dintr-o extremă bolnavă în alta. Da, eu cred că ideea de creșă e criminală. Până la 3 ani, copilul are nevoie de mamă, de afecțiune, de siguranță emoțională. Au umplut lumea de indivizi cu anxietate de abandon și atașament ezitant.
După 5-6 ani, copiii ar trebui să se joace de-a viața, în colectiv: unul e mincinos, altul fură jucării, al treilea e bătăuș, al patrulea e trădător în prietenie etc. Rănile de acest fel, ale jocului copilăriei de-a viața, se vindecă ușor, iar copiii dobândesc experiență socială. Identifică singuri tipologii de personalitate, învață să gestioneze indivizii violenți, profitori, escrocii sentimental, abuzatorii fizic și emoțional ș.a.m.d. Cum? Fiind atenți la discurs, iar prin discurs întelegem orice fel de a comunica: cuvinte, gesturi, fapte, decizii, vestimentație… Tot ce se vede și se aude de la o persoană e modul în care aceasta se comunică lumii pe sine.
În lipsa lucrului în clase, în echipe, unde se cultivă capacitatea de colaborare, tolerând și gestionând diferite tipuri de personalități, a orelor de sport, unde învață să elibereze și să gestioneze instinctul agresiv, unde învață ce e ăla fairplay în condițiile în care ești învingător și ești tentat să umilești, nu știu ce vor face copiii crescuți izolați când vor scăpa în lume. Victime și abuzatori, deopotrivă, scrie pe ei. Empatia se cultivă prin exercițiu continuu, neîntrerupt. Ăștia, snowflake-șii, habar nu au ce e aia. Li s-a spus că empatia e față de porc și oaie, față de urs, dar nu față de om, și ei cred. De unde să știe altceva?
Dacă nu pot trece nici adulții de un trigger simplu, nonviolent, cum e laptele de soia, cum va discerne o fată sau un băiat de 15 ani intențiile unui psihopat pedofil? Ale unui escroc etc? În lipsa experiențelor copilăriei, viitorii adulți sunt și mai pufoși, și mai vulnerabili în fața semenilor, dar mai ales a Puterii, a Capitalului, care îi fac sclavi cu ajutorul discursurilor subversive, concepute de specialiști ai manipulării. Apoi te miri de ei.
Cum ziceam, pedofilii există, escrocii există, violatorii, psihopații, profitorii – toți există, laptele de soia există! Asta e lumea în care trăim și copiii trebuie s-o afle și s-o înteleagă la timp, pe pielea lor, ca să poată să-i facă față.
Nici unul dintre noi n-a crezut avertismentele părinților în legătură cu lumea. Toți le-am aflat și ne-am convins numai din experiență, când am dat cu capetele de pragul de sus. Mi se pare mai safe să faci cucuie la grădiniță, decât după 15-16 ani, când ai ocazia să iei țeapă după țeapă, în mod fatal, mai ales ca adult, atunci când lucrurile nu se mai pot remedia. Împrumuturi dezavantajoase la bănci, violuri, escrocherii de șmenari, exploatare la locul de muncă, alegeri cretine în materie de parteneriat amoros, supunerea în fața Discursurilor manipulatoare ale Puterii – cum o să le faci față, dacă tu te blochezi în laptele de soia, care e un rahat, în fond și la urma urmei?
Autor: Natalia Onofrei
Adauga comentariu