Analize și opinii

Nanotehnologie si bastoane de cauciuc

Capitalismul nu a fost socotit intotdeauna, nici macar in occidentul care l-a nascut, ca fiind capabil sa creeze o lume in care sa merite sa traiesti. A trebuit sa curga singe pe strazile de la Chicago, in anul 1886, pentru ca ziua de lucru de 8 ore sa fie acceptata de patroni. Pe la 1890, cind rasuna primul vers din “Internationala’, cu indemnul ca “oropsitii sortii” sa se ridice, cam 70 la suta din populatia din Franta, Imperiul Britanic sau Olanda ar fi trebuit sa strige “prezent”, ca sa nu mai vorbim de restul lumii. Vom reveni, treptat, la acea forma de capitalism salbatic care a alimentat in cele din urma extrema-stinga timp de un secol?
Intimplator ma aflam la Londra zilele trecute, in timpul protestelor studentesti impotriva deciziei guvernului de a tripla taxele pentru educatie.

Am vazut zecile de mii de studenti sositi din toate colturile Marii Britanii indreptindu-se spre Oxford Street, unde erau asteptati de politia calare si de cordoanele de scutieri cu alura de gladiatori ai Romei antice. Ce a urmat, ati aflat de la stiri.

Inclusiv limuzina in care se afla mostenitorul Coroanei, printul Charles, a fost atacata de manifestanti – pentru prima oara in istorie cind un personaj de o atare anvergura trece printr-un tratament de acest fel.

Majorarea de o asemenea anvergura a taxelor inseamna, simplu, o bariera in calea educatiei pentru cei proveniti din paturile de jos ale societatii.

Iar aceasta bariera, intr-o lume in care educatia inseamna aproape totul, te condamna la excluziune, date fiind pretentiile tot mai mari de pe piata muncii.

Si asta intr-una dintre cele mai bogate si mai experimentate politic si administrativ state din Uniunea Europeana si din lume.

O dovada in plus ca ceea ce scriam in urma cu mai bine de doi ani, cind s-a declansat criza economica, si anume ca “nimic nu va mai fi al fel“, este, din pacate, adevarat.

Ceea ce uita cei mai multi observatori/analisti este ca ceea ce numim capitalism sau economie libera are o istorie de circa trei sute de ani.

A inceput in zona protestanta – Anglia, Scotia, Olanda, partial Germania si Franta – si s-a bazat pe macar trei premise fundamentale.

Prima: etica protestanta, care blama consumul si risipa si incuraja acumularea si initiativa.

A doua: revolutia industriala, care permitea pentru prima oara productia de masa, bunurile devenind accesibile unor paturi mai largi de consumatori.

A treia: transferul de resurse ieftine (materii prime) dinspre “periferie” (colonii sau semi-colonii) spre “metropola”, adica spre tarile suficient de puternice militar pentru a le domina pe celelalte.

Dar acest sistem a avut de la inceput o parte intunecata deloc de neglijat. Se baza in egala masura pe o forta de munca ieftina, disponibilizata din agricultura traditionala (pe sclavi de-a dreptul in Sudul american, de pilda).

Condamna la stagnare state, natiuni si civilizatii aflate in aria de colonizare.

Nastea discrepante enorme chiar si in sinul societatilor celor mai evoluate, inlocuind impartirea brutala in caste a Evului mediu in clase sociale, care deseori nu aveau cu nimic de-a face – decit teoretic – cu meritocratia.

Cind cei amariti isi cereau drepturile, erau reprimati cu salbaticie.

Perioada protestelor masive, alimentate de ideologiile de stinga – de la anarhisti si comunisti, la social-democrati – adica aceea intre 1847 ( cind se declanseaza o uriasa criza mondiala) si 1914 (cind incepe Marele Razboi) pune oarecum surdina abuzurilor patronale, insa transformarea sistemului incepe intr-adevar dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Paradoxal, tocmai atunci premisele initiale se naruiesc. Etica protestanta initiala nu mai exista, fiind inlocuita de corporatism.

Daca studiem doar cazul Enron, de pilda, numai de etica nu mai putem vorbi si numai de cumpatare nu poate fi vorba. John D. Rockefeller umbla imbracat modest si aniversa prima zi in care se angajase pentru citiva centi pe zi.

Un tinar “tycoon” al zilelor noastre nu ezita sa-si etaleze automobilul “Ferrari” si vila de vacanta din Toscana. Imperiile coloniale se prabusesc iar transferul de avutie inceteaza in mare parte.

Ultima “perfuzie” a fost aceea din tarile foste comuniste.

Apare insa un alt set de considerente, atit de natura economica, cit si de natura ideologica. In primul rind, masele de muncitori sunt legitimate de imensa jertfa de singe din cele doua razboaie mondiale, care au creat oricum un enorm gol pe piata fortei de munca.

“Marginalii” de pina atunci – femeile, tinerii aflati la inceput de cariera, afroamericanii in SUA, etc – isi cuceresc drepturile civile. Emigratia sud-nord si est-vest este incurajata, pentru a suplini necesarul de forta de munca.

“Alternativa” reprezentata fie si macar ipotetic de lagarul comunist centrat in jurul fostei URSS naste o presiune ideologica asupra guvernelor din tarile vestice, pentru a-i demonstra superioritatea fara putinta de tagada.

Citeva decenii resursele fostelor colonii sunt suplinite de energia ieftina (mai ales petrol) si de forta de munca la fel de ieftina a emigrantilor.

Se revine astazi, cind “socialismul real” a falimentat – deci presiunea ideologica nu mai exista, iar transferul de resurse s-a imputinat – la “capitalismul salbatic” al secolului al XlX-lea, la vremea lui Oliver Twist?

Sunt aruncate peste bord iluziile perioadei 1945-1990, iar “statul bunastarii” se dovedeste tot mai mult o holograma?

Vom asista la “subtierea” tot mai accentuata a clasei de mijloc, o parte din aceasta fiind tot mai limpede sortita saraciei in viitorul apropiat – si la reaparitia unui soi de neofeudalism corporatist?

Se va accentua latura coercitiva a guvernelor impotriva celor care nu accepta cu resemnare declasarea sociala si protesteaza, asa cum o fac studentii din Regatul Unit?

Viitorul apropiat ne va aduce si raspunsul la aceste intrebari.

Insa urmarind ce se intimpla in tarile bogate ale vestului, cu nu putin timp in urma exemple de stabilitate si crestere consistenta si aparent neintrerupta a prosperitatii generale, merita sa ne aducem aminte ca sistem capitalist se numeste si cel din Brazilia, nu doar cel din Suedia, si cel din Bolivia, nu doar cel din Franta, si cel din Peru, nu doar cel din Regatul Unit.

Ca democratia – in intelesul ei modern – nu a fost fratele siamez al capitalismului, ci poate doar un tovaras de drum, care s-ar putea sa devina o gura de prisos in urmatoarea perioada de dezvoltare a sistemului, asa cum o demonstreaza China, care se dezvolta uluitor si fara democratie de tip occidental.

Si care s-ar putea sa fie treptat abandonata in favoarea unui “totalitarism ponderat”, in numele mentinerii unei stabilitati tot mai mult puse sub semnul intrebarii de amploarea protestelor noilor “oropsiti ai sortii”.

Nu cred ca la finalul acestei crize – cind si cum se va consuma acest final – lumea in care traim va reveni acolo de unde a plecat, adica la inceputul anilor 2000.

Cred ca ceea ce s-a intimplat in ultimul deceniu – criza actuala fiind doar un episod economic dramatic – va schimba definitiv ceea ce parea stabil cu doar putin timp in urma.

Si ca aceste schimbari ne vor afecta profund existenta iar noi vom trai intr-o lume mult mai aspra decit aceea in care a trait generatia anterioara.

Intre nanotehnologie si bastoane de cauciuc, capitalismul se schimba iarasi intr-un mod definitiv.

Autor: Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: Bloombiz.ro

Abonează-te la newsletter