Având dublă cetățenie, americano-canadiană, perspectiva mea asupra monarhiei e cumva schizofrenică. A fi conservator american înseamnă a respecta moștenirea Revoluției Americane și a Părinților Fondatori; a fi conservator canadian înseamnă a onora „Regina și Țara”. Din fericire, cu regina Elisabeta a II-a era ușor să fii monarhist. Figura sa omniprezentă și demnă părea să fie întotdeauna o pavăză contra modernității lichide și a relelor ce derivă de aici.
Regretata regină a fost descrisă (nici mai mult nici mai puțin decât de un oficial papal) ca „ultimul monarh creștin”, dar palmaresul său are o pată urâtă – acceptul pe care și l-a dat în 1967 pentru legea avortului, care a dus la uciderea a mai bine de șase milioane de copii. Rolul reginei într-o monarhie constituțională era, de bună seamă, în mare parte simbolic, dar e adevărat că acest rol simbolic îi oferea o oportunitate nemaipomenită. A refuza acceptul pentru acea lege ar fi însemnat o criză constituțională. Era drept și moral să facă acest lucru.
Există un rege din Europa care a făcut tocmai așa ceva. În 1990, regele Baudouin I al Belgiei a informat cabinetul că, din motive de conștiință, nu-și va da acceptul pe legile care permiteau avortul. Primul ministru l-a rugat pe rege să se mai gândească, dar monarhul nu a vrut să-și păteze conștiința și să-și pună semnătura pe ceea ce era un ordin de execuție pentru cei mai vulnerabili membrii ai țării. Până la legalizare au fost multe tulburări, cu multe demonstrații de stradă ale opoziției pro-viață.
Foarte popularul rege și politicienii s-au găsit într-un impas, drept pentru care s-a inventat o soluție. În anul 1831, a fost adoptat articolul 82 al constituției care stipula că un rege poate fi declarat „inapt de a guverna” în vremuri de criză, iar autoritatea sa poate fi transferată în acea perioadă guvernului belgian. Acest articol mai fusese folosit o singură dată, când regele Leopold al III-lea a fost închis de naziști în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
„The New York Times” a descris desfășurarea acestei situații ciudate într-un articol intitulat „Regele Belgiei, incapabil să semneze legea avortului, își ia liber”:
„Guvernul civil l-a suspendat temporar din funcție pe regele Baudoin I după ce acesta a declarat că nu poate, în calitate de catolic, să semneze legea care permite avortul”. După ce l-au declarat pe rege „incapabil de a guverna”, cabinetul a preluat puterile regelui și a promulgat legea, publicată în monitorul oficial. I-a chemat pe membri Camerei Deputaților și ai Senatului din vacanța de Paști pentru o sesiune extraordinară.”
Timp de 36 de ore Belgia a fost fără rege, acesta fiind reinstalat apoi imediat. Cinicii ar putea spune că rezultatul a fost același, dar asta înseamnă să ignori faptul că regele Baudoin și-a folosit poziția sa de monarh pentru a transmite un puternic mesaj anti-avort, încurajând mișcarea pro-viață și a le spune implicit oamenilor că a te opune avortului e o datorie morală indiferent de cost. Regele știa că în pofida averii și a prestigiului care decurg din poziția sa, în cele din urmă, ajungem să ne întâlnim cu Creatorul vieții – iar considerentele politicie nu vor reprezenta o justificare pentru încălcarea conștiinței.
Exemplul regelui Baudoin e rar dar nu singular. Liechtenstein, o țară micuță de doar 160 km2, cu o populație de 36.000 de locuitori, reprezintă un sanctuar pro-viață. Avortul e ilegal în aproape toate circumstanțele, iar femeile trebuie să meargă în Austria sau Elveția pentru asta. În anul 2012, prințul ereditar Alois, un catolic cucernic, a declarat înainte de organizarea unui referendum pentru relaxarea restricțiilor asupra avortului că se va folosi de prerogativele sale regale pentru a invalida o eventuală liberalizare. În cele din urmă votanții au spus nu adoptării legii.
Activiștii pro-avort au fost negri de supărare. Credeau că aveau victoria în mână și au susținut că rezultatul votului, 51,5% față de 48,5% pentru menținerea restricțiilor contra avortului, a fost determinat de intervenția prințului. În anul 2013 a fost lansată o inițiativă cetățenească pentru restrângerea puterilor prinților, care prevedea ca dreptul lor de veto să fie limitat sau eliminat. A urmat o nouă înfrângere: 76% din votanți au susținut menținerea dreptului de veto regal.
E adevărat că exemplele de mai sunt sunt excepționale, iar cei mai vocali avocați princiari ai mișcării pro-viață nu au la fel de multe de pierdut ca un monarh. Totuși, Eduard Habsburg, din casa Habsburg-Lorraine, este ambasadorul Ungariei la Vatican și avocatul politicilor pro-viață ale țării. Lordul Nicholas Windsor, văr primar cu regina Elisabeta, a fost un opozant sincer al mișcării internaționale pro-avort. Am întâlnit un număr de descendenți ai caselor regale care lucrează în mișcarea pro-viață, cei mai mulți motivați de credința lor.
Majoritatea regilor și prinților, desigur, păstrează o tăcere diplomatică asupra subiectului din motive evidente. În pofida speculațiilor intense că ar putea urma exemplul unchiului său Baudoin, regele Philippe al Belgiei a semnat în 2014, în pofida petițiilor numeroase care-l implorau să nu facă asta, legea care dă „dreptul” minorilor belgieni de a fi eutanasiați. Confruntat cu oprobiul public, a preferat să închidă ochii. E ușor să-i înțelegi decizia, dar cu toate acestea alți regi au demonstrat că există o alegere care se poate face. Exemplul regelui Baudoin și al prinților conducători din Liechtenstein demonstrează la ce trebuie să aspire monarhia.
Editura Contra Mundum a publicat recent romanul „Sorocul Impus” de Anthony Trolllope care are drept subiect eutanasierea legălă și obligatorie a bătrânilor.
Autor: Jonathon Van Maren
Sursa: https://contramundum.ro/2024/04/16/monarhii-crestini-ai-europei/
Regretata regină, poate o reptila si aceea. M3ciul Parintii fondatori vs Imperiul tutelar o fi fost si acela un blat, dar de acum 2 secole.
Iar avort vs familie crestina, alta făcătură. Morala si religia sau absenta ei se modelează functie de epocă si situatie. Tot aia” luminati” dictează….
Daca urcam (speculam) istoric si cauzal, cine sunt regii si cum au apărut? Vechiul testament ne poate spune. De la Judecatori incoace. Iar ” Controversa Sionului” ne da toate datele cum e cu “ungerea” cu….mir. Nici cu Noul Testament ni stam mai bine: ” Cred Doamne si marturisescs ca acesta e sfant trupul Tau si scump sangele Tau….luati mancati acesta este trupul meu care se frange pt voi spre iertarea pacatelor…atat de mult a iubit Dumnezeu lumea incat a DAT pe singurul sau Fiu…”etc etc…deci lasati ma cu valoriile creștine care sunt face lift ale religiilor sacrificiale…..si cu cele monarhice; on topic, ” conspirationistii acuza monarhiile negre de consum de adenocrom…care poate nu exista dar , daca ar exista, s ar obtine exact prin proceduri asemanatoare legendei cu martiriul lui Christos…o poveste ff sângeroasă…vezi si filmul regizat de Mel Gibson, catolic practicant.
Deci NU aquiesez la povestile autorului articolului.