Analize și opinii

Miza contractului NATO. Castiga politicienii sau economia?

Pana la sfarsitul anului, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) va trebui sa decida asupra contractului prin care Romania va achizitiona, in urmatorii ani, avioane de lupta. Mass-media estimeaza ca in total cheltuielile cu dotarea armatei romane cu aparate de zbor ajung la 10 miliarde euro.

Trebuie sa spun, de la bun inceput, ca nu sunt un specialist in industria militara, dar cred ca nu este neaparat nevoie de acest lucru pentru a avea o opinie pertinenta. O opinie care propune nu o abordare ce tine de industria de aparare, ci una care sa ia in calcul aspectele economice ale acestei achizitii.

Pentru o tara ca Romania, o cheltuiala de 10 miliarde euro este imensa. Pentru a avea un element de comparatie, trebuie spus ca, anul acesta, bugetul de stat includea, in total, la capitolul cheltuieli pentru investitii suma de 10 miliarde euro.

Cu ce eficienta se fac aceste investitii si daca, pana la urma, vor fi bani sau nu pentru realizarea acestor investitii, acestea sunt alte teme de discutii. Cert este ca 10 miliarde de euro este bugetul anual al tarii pentru investitii, iar echivalentul acestui buget va fi cheltuit numai pentru achizitionarea unor avioane.

Este ca si cum o familie, in loc ca acum, toamna, sa cumpere rechizite pentru copii, haine pentru scoala si sa-si faca aprovizionarea cu legume de sezon, ar cheltui toti acesti bani din bugetul familiei pentru o excursie, de fite, in strainatate.

Am dat acest exemplu tocmai pentru a arata miza economica extraordinara pe care o are cumpararea unei flote de avioane pentru industria de aparare in raport cu nevoile de finantare ale investitiilor bugetare.

Achizitia de avioane trebuie sa aiba loc in conditiile in care, din motive care nu tin de industria de aparare, nevoia fondurilor pentru investitii este enorma. Dezvoltarea infrastructurii rutiere si feroviare trebuie finantata, proiectele energetice mari (Nabucco, centrala nuclearelectrica, complexurile energetice, hidrocentralele) au si ele nevoie de finantare si, de asemenea, specialisti care activeaza in domenii precum agricultura, educatie sau sanatate vorbesc despre subfinantarea acestor sectoare.

Si atunci, care sa fie prioritatile pentru finantare? Educatia, agricultura, sanatatea, energia, infrastructura? Care sa fie ordinea in care sa se aloce mai repede si mai multi bani? Raspunsul este: deocamdata, nici unul dintre aceste domenii nu sunt, in realitate, prioritati. Prioritatea de astazi a bugetului de stat este achizitionarea de avioane militare.

Sa fim realisti. O asemenea abordare, prin care statul acorda prioritate cheltuirii de fonduri bugetare pentru tehnica de lupta in detrimentul investitiilor in economie ( pe care mi-o asum, pentru ca, in opinia mea, Romania ar trebui sa gaseasca portitele prin care sa amane achizitia avioanelor), poate primi o replica ferma: cumpararea avioanelor este absolut obligatorie prin prisma faptului ca Romania, ca membru NATO, s-a obligat la aceasta achizitie.

Din motivele de mai sus cred, insa, ca decizia achizitionarii avioanelor trebuie sa se bazeze exclusiv pe ratiuni economice. Atata vreme cat se cheltuieste bugetul de investitii pe un an al Romaniei, cred ca au foarte putina importanta atributele tehnice ale aparatelor de zbor (cu atat mai mult cu cat, in opinia mea, calitatile avioanelor nu difera funadamental), ci in proportie de 99% trebuie luat in calculul deciziei exclusiv criteriul economic. Prin criteriu economic trebuie sa avem in vedere doua aspecte.

In primul rand, regula off-set, adica procentajul care se intoarce din cheltuiala statului roman inapoi ca investitie, efectuata de companii care provin din statul cu care s-a incheiat contractul, in economia romaneasca.

Considerand ca achizitia de avioane este o regula a apartenentei Romaniei la tratatul NATO, invers, statul roman se poate prevala de regula off-set in achizitiile pe care le face. Prin semnarea tratatului NATO suntem obligati sa ne dotam armata, in aceeasi masura insa suntem indreptatiti ca aceste cheltuieli cu achizitiile de tehnica militara sa beneficieze de regula off-set.

Asa cum NATO cere Romaniei sa cheltuiasca 10 miliarde de euro pentru avioane, la fel Romania este are toate drepturile sa conditioneze semnarea contractului de achizitie de obligativitatea efectuarii de investitii in economie.

Cine se va obliga sa investeasca mai mult in economia romaneasca (intelegem ca procentajul poate ajunge pana la 80% din cheltuiala efectuata) ar trebui sa primeasca si semnatura pe contractul pentru avioane.

Nu este vorba de orgoliu. O astfel de abordare este extrem de utila economiei romanesti intr-un moment in care pe plan mondial fluxurile investitionale s-au redus semnificativ. In acest moment, Romania are nevoie ca de aer de investitii straine atat pentru echilibrarea deficitului de cont curent, pentru crearea de locuri de munca sau pentru cresterea veniturilor bugetare. In felul acesta, o cheltuiala (cea cu avioanele) se transforma in investitie (prin reintoarcerea unor sume in economie).

Din pacate, singurul contract militar realizat pana acum, cel al fregatelor britanice, nu aduce nimic bun in acest sens. Din acest punct de vedere, achizitia de avioane trebuie sa fie un semnal de alarma pentru opinia publica romaneasca.

In al doilea rand, un alt set de indicatori economici tine de esalonarea platilor, de cheltuielile cu instruirea pilotilor sau cu eventuale noi dotari care vor trebui atasate avioanelor. Fireste, mai trebuie avut in vedere si daca avioanele sunt noi sau “second hand” sau daca aparatele de zbor sunt de ultima generatie.

Toti aceste indicatori sunt prea putini relevanti. Important este cati bani se vor intoarce in econima romaneasca, prin investitii, dupa cheltuirea celor 10 miliarde euro. De altfel, chiar tratatul NATO, prin prevederile sale care obliga noile state membre sa efectueze achizitii de tehnica militara, are si un pronuntat caracter economic.

Desigur, este posibil ca politicienii romani sa se inspire din proastele decizii, in materie de cheltuieli casnice, ale romanilor. Sunt destuli conationali care, in ultimii an, si-au cumparat autoturisme care au costat mai mult decat apartamentele de la bloc in care locuiesc.

Politicienii nu au voie sa faca din nou o eroare. Macar cu aceasta ocazie, ar trebui sa cheltuiasca responsabil banii din vistieria nationala. Pentru ca exista numeroase exemple prin care statul roman nu a stiut sau nu a vrut sa-si apere drepturile. Privatizarea castigurilor si pastrarea la stat a pierderilor, unele privatizari subevaluate sau la care s-au folosit metode de vanzare in defavoarea statului, facilitati acordate cu larghete, stergeri de datorii in mod preferential, scandalul “baietilor destepti” s.a.m.d.

Toate cedarile statului s-au vazut in ultima instanta in faptul ca bugetul de stat a incasat mai putini bani. Cei care au avut de castigat au fost investitori romani sau straini.

Acum, in cazul cumpararii de avioane, lucrurile sunt diferite. Daca nu va negocia corect contractul pentru avioane militare, statul nu va incasa mai putini bani, ci va cheltui ineficient, va risipi banul public. Nu este nici prima si, probabil, nici ultima oara cand se intampla lucrul acesta, dar acum vorbim de o suma impresionanta.

Am auzit de nenumarate ori, in ultimii ani, ca Romania a trebuit sa privatizeze companii importante din interese politice externe. Cel mai celebru exemplu este legat de intrarea in Uniunea Europeana (UE). S-a spus ca privatizarea Petrom, dar si privatizarea companiilor de distributie din domeniul gazelor naturale au facut parte din “tainul” pe care a trebuit sa-l dam pentru a fi admisi in UE.

Am vazut ca pentru privatizarea Sidex a intervenit chiar premierul Marii Britanii, de la acea data. Exemplele, care se afla la limita dintre legenda si realitate, pot continua.

A venit insa momentul ca oficialii romani sa ia decizii si in favoarea Romaniei. Acum trebuie sa stim sa ne vedem propriul interes si sa ne jucam propriile carti, iar un contract de 10 miliarede euro este, sa fim realisti, un mare atuu pe care il au in mana cei care negociaza achizitia de avioane. Din punctul de vedere economic, a acheltui acum 10 miliarde euro pe avioane militare este o greseala. Daca tot trebuie sa se intample acest lucru, macar sa se gaseasca cea mai buna formula pentru tara si nu pentru politicieni.

Constantin Rudnitchi
sursa: bloombiz.ro

Abonează-te la newsletter