Analize și opinii

Mirel Palada: „Doamne, ce mă bucur că ați ajuns să culegeți ce ați semănat.”

Doamne, ce mă bucur că ați ajuns să culegeți ce ați semănat.
Timișoara, e bine pe frig? E bine, e bine… Să dîrdîiți bine, că sînteți fruncea la patima politică.
București, e bine fără apă caldă? E bine, e bine. Să-i numărați voturile lu’ Clotilde, să vă țină loc de termoficare. Ați făcut duș imediat ce-a ieșit Nicușor, cum vă lăudați în campanie prin afișele voastre, nu-i așa, dăștepților? Ați făcut. Ați făcut. Asta era anul trecut. De atunci canci apă caldă și căldură, tefeleilor, pufoșilor, fraerilor.
Este că vă e dor de Daea? Este că vă simțiți cam cormorani pe alocuri? Este că vă e cam rușine să vă priviți în oglindă, strălucitorilor, înțelepților, deontologilor?
Mama voastră de perfecți, cum ați stricat voi o țară întreagă cu tembelismele voastre cretine…
Mai am un singur dor, cum zicea poetu. Să țină această guvernare și această bunăstare deosebită pînă la capăt. Pînă în 2024 să vă chinuiți cu spume. Toată țara, la grămadă. Și tefelei, și primitivi, și deontologi, și medievali. Să suportați consecințele, să doară, să învățați o lecție necesară. Să faceți duș cu nisip, ca fremenii pe Dune, și să vă încălziți dînd foc la afișele electorale. Altceva nu meritați, strălucitorilor, fraerilor, tefeleii mei mici și mulți și…
Și frumoși și liberi.
Vai de capu’ vostru.

Autor: Mirel Palada