Societatea umană este un imens mecanism autoregulator. Pentru a-și menține structura (homeostazia), ea recurge la mecanisme multiple de control social.
Cele mai multe dintre ele implică inevitabil constrîngere.
Există în primul rînd constrîngerea explicită, aplicarea forței. Miliția care bate bate bate și sabia care taie capete.
Dar există la fel de bine și funcționează la fel de eficient și constrîngeri mai subtile, mai puțin vizibile, la nivel de impunere a controlului prin moravuri și prin cele două mecanisme de reglare psihologică: rușinea și vinovăția.
Toate aceste mecanisme de reglare apără niște valori, considerate la momentul respectiv dezirabile pentru buna desfășurare a vieții (abordarea funcționalistă) sau pentru păstrarea structurii de putere (abordarea conflictuală).
Pe scurt, cursul 101 de sociologie generală. Nimic nou sub soare.
Marele vinovat e timpul. Schimbarea. Pe măsură ce trece timpul, valorile dominante în societate se schimbă. Ce era dezirabil acum două – trei – patru generații acum este contestat. The times, they are a’changin’, cîntă în fundal subversivul de Dylan.
Avem două mari mecanisme de control social pe care le discutăm azi.
Religia și sexualitatea.
Ambele își proiectează puterea normativă inclusiv prin intermediul limbajului.
Ce poți spune. Ce nu poți spune. Sfîntul tabu, puternic și opresiv și reglator încă din zorii umanității.
Care este limbajul ofensator în religie?
Sînt multe exemple, de la a nu lua în deșert numele Domnului, pînă la a nu-i rosti numele (Iahve / Ellohim), pînă la a fi evlavios.
Pînă la – printre altele – a nu folosi înjurături religioase.
Paștele și cristoșii și dumnezeii și sfinții și crucea și anafura și cristelnița și coliva. Du-te dracului. Exemplele pot continua.
Înjurături foarte puternice acum cîteva generații. Imprecații căzute aproape în desuetudine zilele astea. Cine mai înjură astfel stîrnește zîmbete amuzate.
(Comentariu, aparent secundar, dar delicios și relevant. Că tot am pomenit de “du-te dracu’”. Aduceți-vă aminte de draga de Irina Nistor, cum traducea pudica de ea la video “fuck you” prin “du-te dracu”. În societatea comunistă românească din anii ’80, imprecația religioasă își pierduse deja puterea sa de tabu, se banalizase, în schimb cea sexuală încă era cutremurător de eficientă, nu putea fi încălcat acel tabu.)
Pe măsură ce societatea s-a laicizat, s-a desacralizat, blestemele și imprecațiile religioase își pierd din putere. Mana lor se desumflă. Tabu-ul dispare, se banalizează. Mai mult. Intră încetul cu încetul în folosința de zi cu zi.
La fel precum coliva și alte alimente cu caracteristică preponderent ritualică s-au desacralizat, de au devenit niște biete alimente “obișnuite”, la fel și înjurătura religioasă și-a pierdut mult din puterea sa chatartică. S-a banalizat. La dracu… Ce dracu’ se întîmplă aici?
Asta cel puțin în zona modernă, urbană, laică a societății. În rîndul conservatorilor / tradiționaliștilor, altă discuție. Acolo tabu-ul este încă viu.
La fel și cu sexualitatea. Cu o întîrziere de cîteva generații față de religie.
Ultimii cincizeci de ani au cunoscut o adevărată revoluție sexuală în rîndul societăților moderne, industriale, urbanizate, materialiste și post-materialiste.
De după al doilea război mondial și de la pilulă încoace, de la mass media din ce în ce mai permisiv erotică, televiziune, reclame, iar acum, mai recent, de la Internet încoace, porn, porn everywhere, avem de-a face cu o continuă redefinire și renegociere a sexualității.
În purtatul hainelor. În arătatul trupului. În redefinirea și re-normalizarea diverselor comportamente sexuale. Curtare, dar și comportament sexual potrivit: pe unde o bagi, cum o bagi, cînd o bagi, în cine o bagi, cine ți-o bagă. În produsele simbolice: muzică, arte plastice, film, literatură. În renegocierea relațiilor dintre sexe, vestita luptă necontenită dintre femei și bărbați. În depenalizarea homosexualității și în inventarea de noi genuri, care de care mai fluide și mai alambicate.
În folosirea limbajului. În folosirea cuvintelor sexuale. În folosirea înjurăturilor.
Fuck și suck și dick și cum în engleză, de acum vreo 30 – 40 de ani încoace. Pulă pizdă fut băga-mi-aș lua-ți-aș da-ți-aș în română, de acum vreo 20 de ani.
Inclusiv, că veni vorba de cuvinte scabroase, celebra folosire a termenului “muie” în strategiile politice. Folosire legitimată de însiși marii arbitri ai eleganței și normativității politice, președintele Iohannis și marele guru sorosist Liiceanu. Editura Politică. Editura Politică everywhere. Soros. Soros everywhere. Civili. Civili everywhere.
Păi dacă e voie să zici muie, să redefinești acest cuvînt drept legitim în eforturile de comunicare electorală, de ce vă supărați pe doamna asta de femeie de fată de curvă de artistă de expresivă de intensă de isterică de castratoare amenințătoare de preoteasă a sexului militant, tanti Erika Isac, că și-o bagă și și-o scoate și zice pizdă pulă fut băga-mi-aș?
Ce-aveți, bre, cu ea? N-ați primit memo-ul că e voie? E simplu. E necesar. E dezirabil. E voie de la stăpînire. E un tip de limbaj care a fost normalizat, normativizat de cele mai înalte foruri ale legitimării sociale.
Lăsînd gluma și răutăcismele rant-ul politic la o parte, ce vreau să înțelegeți este că această creștere explozivă a expletivelor sexuale în limbaj este de fapt consecința renegocierii relațiilor de putere în societate. Procesul social generează schimbarea de limbaj. Infrastructura generează suprastructura, cum ar zice marxiștii.
E vorba de reașezarea normelor și valorilor ca urmare a unor fenomene puternice de adîncime, a unor tendințe structurale care sînt cu mult dincolo de “bietul limbaj”.
Cauzalitatea e de la general spre particular. De la renegocierea valorică spre instrumentul limbii, nu invers.
Mai întîi vine renegocierea relațiilor de putere în societate în privința religiei. Proces lent, sute de ani de laicizare a societății. Mai apoi vine redefinirea imprecațiilor religioase. Pierderea puterii de tabu a înjurăturii de sfinți și de morți.
La fel și cu sexul. Mai întîi vine lenta, puternica redefinire socială a rolurilor femeilor în societate. Relația dintre acestea și bărbați. Deținerea de resurse. Fie materiale: bani, proprietăți. Fie simbolice: educație, ocupații, comportamente. Autonomizarea femeii în societatea modernă pașnică cu resurse abundente.
Aceste renegocieri sînt inevitabil făcute de manieră conflictuală. Cu multă tensiune și multă zbatere – de la sufragete la mișcarea de eliberare sexuală la contestarea violenței domestice la redefinirea rolurilor de putere în familie și în societate.
De-abia mai apoi vine înjurătura. De-abia astfel putem înțelege evoluția limbajului sexual și desacralizarea acestuia. Pierderea tabu-ului. Normalizarea acestuia.
La fel precum acum “la dracu” ni se pare acum un fleac, deși acum o sută de ani genera emoții puternice, draga de Irina Nistor, la fel și “ce pula mea” se banalizează încetul cu încetul, stîrnind din ce în ce mai puține emoții negative de tip încălcarea tabuurilor în rîndul generațiilor tinere de azi și cu siguranță și mai și în rîndul celor care vor veni după ele.
Copiii copiilor noștri. Niște nasoi. Niște golani. Niște detabuizați, paștele mamilor lor de tefelei care nu ascultă de părinții lor și vorbesc urît și nu mai au nici un fel de respect pe lumea asta, maică. Pana mea…
Hai. Lăsați limbajul să-și facă treaba lui de limbaj. Și procesele istorice să vină precum tăvălugul, indiferent cît de indignați ați fi voi, primitivilor, medievalilor, pudibonzilor. N-aveți cum să vă împotriviți tăvălugului de schimbare valorică. Doar să rostogoliți indignați și pudibonzi și neputincioși ochii în cap. Muie PSD. Ce pula mea. Băga-mi-aș…
Și, mai ales, rețineți, vă rog. Încercați să vedeți pădurea din spatele copacilor. Faceți trecerea de la particular la general. Întrebați-vă “ce procese sociale stau în spatele acestui incident aparent irelevant”.
În cazul de față, evoluția limbajului este oglinda evoluției valorice.
Deprecierea puterii de tabu a înjurăturii, fie ea religioasă sau sexuală, este consecința unor redefiniri valorice de adîncime în societate. Care ele la rîndul lor sînt consecința redefinirii raporturilor de putere și de deținere a resurselor – materiale sau simbolice.
Tanti aia impertinentă și tupeistă Erica Isac își bagă pula și ceartă bărbații și folosește cu mîndrie trupul gol al femeii, expunîndu-l în mod ostentativ, provocator, pentru a proiecta un mesaj feminist.
Adică pentru a legitima prin mijloace de limbaj și artistice redefinirea raporturilor de putere dintre femei și bărbați. Un proces social conflictual mult mai puternic decît un simplu, un biet videoclip muzical cu înjurături mitocănești.
PS: În primele comentarii, linkuri către articole cît se poate de serioase privind creșterea explozivă a imprecațiilor sexuale în limbajul comun în engleză. Cu accent pe folosirea cuvintelor sexuale de către femei drept instrument de împuternicire (empowerment) și de renegociere în relație cu bărbații.
Deci, dragilor, la dracu: nimic nou sub soare. Ce se întîmplă în România s-a întîmplat deja și prin alte părți. E un proces prin care au trecut și alte societăți occidentale în ultimii 30-40 de ani.
Doar noi sîntem umpic întîrziați și ni se pare că “ca la noi la nimenea” – pun intended, cacophony intended. La dracu. Băga-mi-aș. Ce pana mea. Muie la istoria necruțătoare.
Muie Marx. Muie Weber. Muie sociologie. Muie desacralizare. Muie pierderea tabuurilor și banalizarea pornului și faptul că găsim colivă la raft în supermarket. Doamne miluiește, Doamne miluiește, popa prinde pește. Nici coliva nu mai e ce-a fost.
Ghinion.
Autor: Mirel Palada
Adauga comentariu