Marile afaceri cu certificate CO2. România, sancţionată dur din cauza jongleriilor “băieţilor deştepţi”

O afacere din domeniul energetic despre care se vorbeşte destul de puţin este pe cale să transforme România din producător de energie în importator. Iar această chestiune va avea un impact devastator asupra buzunarelor cetăţenilor obişnuiţi.

Marile afaceri cu certificate CO2 poartă marca Adriean Videanu

În aprilie 2010, Guvernul României anunţa că va scoate la vânzare surplusul de certificate de CO2 alocate prin Protocolul de la Kyoto pentru a aduce bani la buget, dar şi pentru că preţul acestora pe piaţa internaţională este în scădere, iar banii obţinuţi vor fi investiţi în proiecte care duc la reducerea emisiilor de noxe. Potrivit ordonanţei, sumele obţinute din vânzarea surplusului de certificate de CO2 urmau a fi virate la Fondul de mediu şi utilizate pentru finanţarea proiectelor care duc la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Guvernul Boc decisese că vânzarea surplusului de certificate de CO2 se va face prin negociere directă şi va fi luată în calcul oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Executivul argumenta atunci adoptarea acestui act normativ “luând în considerare criza economică şi faptul că venitul obţinut din comercializarea surplusului (…) conduce la un impact pozitiv asupra deficitului bugetar şi reprezintă o sursă de finanţare pentru proiectele de mediu (…) precum şi pentru proiectele din sectorul rezidenţial, agricultură şi transporturi, în vederea aplicării pachetului legislativ energie-schimbări climatice”.

Actul normativ din aprilie 2010 fusese aprobat de Guvern în regim de urgenţă pentru că tendinţa pe piaţa certificatelor de CO2 era în scădere “semnificativă”, se mai arată în text. Adriean Videanu declara că România vrea să vândă certificate ce corespund unei cantităţi de 150 de milioane de tone de CO2, din cele 250 de milioane de tone ce-i revin conform Protocolului de la Kyoto. Videanu estima atunci că România va încasa 1,8 miliarde de euro.

Numai că Videanu a uitat să informeze opinia publică şi despre faptul că lipsa unui statut bine definit al certificatelor de emisii de dioxid de carbon a permis desfăşurarea a sute de operaţiuni de vânzare-cumpărare care au ocolit organismele de supraveghere şi reglementare în domeniu.

În doar un an de zile de la adoptarea acelui act normativ, Bursa Română de Mărfuri a înregistrat recorduri de tranzacţionare, în urma cărora statul a încasat sume importante din Taxa pe Valoarea Adăugată la tranzacţiile cu certificatele CO2.

Criza economică şi reduce­rea activităţii în sectoare cu grad ridicat de poluare au dus la apariţia unui dispo­ni­bil foarte mare de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, companiile din sectorul energetic fiind primele care au scos la vânzare cota rămasă neconsumată. În ciuda faptului că România are o piaţă de ener­gie dezvoltată, iar în Europa tranzac­ţiile cu certificate se fac aproape ex­clusiv pe burse specializate, vânză­to­rii şi cumpărătorii de la noi ocolesc piaţa destinată exclusiv certificatelor CO2, dorind doar să îşi sporească câştigurile cât mai rapid cu putinţă.

Le­gislaţia bramburită din România dă aşadar posibilitatea oricui (persoană fizică sau juridică) să cum­pere şi să vândă certificate de CO2, printr-o simplă deschidere de cont la Registrul Naţional al Emisiilor. Această autoritate ţine evidenţa certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră emise, deţinute, transferate şi anulate, inclusiv a operaţiunilor cu unităţi de emisii de gaze cu efect de seră prevăzute de Protocolul de la Kyoto. Dat fiind că în legislaţia noastră nu există clarificări pri­vind comercializarea acestor certificate, tranzacţiile sunt secrete, iar în Re­gistru pot fi identificate doar transferurile cu certificate şi unităţi pre­vă­zute de Protocolul de la Kyoto fără a cunoaşte detalii privind tranzac­ţiile realizate de operatori care se află la baza transferului de cer­tificate. Toate transferurile se efectuează electronic şi se în­registrează în acelaşi mod.

Sutele de operaţiuni de vânzare-cumpărare care au ocolit organismele de supraveghere şi reglementare în domeniu şi legislaţia neclară în domeniul certificatelor de emisii de carbon nu sunt nici pe departe singurele probleme grave pe care România le are în acest domeniu. Cea mai apăsătoare chestiune în această privinţă este aceea legată de modul defectuos în care sunt cheltuiţi banii proveniţi din comercializarea certificatelor CO2 de către marii poluatori din energie.

Marii deţinători de certificate CO2 le-au “investit ” în sponsorizări de campanii electorale şi în prime de vacanţă

Un certificat de emisii de gaze cu efect de seră conferă dreptul de a emite o tonă de dioxid de carbon echivalent într-o perioadă definită. Pentru perioada 2008-2012, plafonul european este evaluat la 2,08 miliarde tone de emisii anual. Din această valoare, plafonul României este de 75,9 milioane de tone anual, adică 3,6%. Plafonul iniţial atribuit României a fost redus la începutul acestui an de Comisia Eu­ro­peană cu aproximativ 20%. După numărul de certificate alocate pentru perioada 2008 -2012, cei mai mari poluatori din România sunt ArcelorMittal Steel Galaţi – apro­ximativ 71 de milioane de certificate, Complexul Energetic Turceni – 34 de mi­lioane, Com­plexul Energetic Rovinari – 28 de milioane, Electrocentrale Deva – 20 de mi­lioane, Complexul Energetic Craiova-Işalniţa – 17 milioane, RAAN Su­cursala Romag Termo – 14 milioane, Lafarge Medgidia – 12,3 milioane, Arpechim Piteşti – 9,6 mi­lioane, potrivit datelor bursei din Sibiu.

De pildă, Rovinari, Turceni, Craiova-Işalniţa sunt trei dintre cele mai importante beneficiare ale schemei de sprijin cu certificate CO2, ceea ce înseamnă că primesc aceste certificate gratis, dar trebuie să le valorifice în bani care să fie investiţi în proiecte de retehnologizare în domeniul protecţiei mediului. Ce au făcut cei trei mari poluatori?! Ce fac de regulă companiile de stat conduse de manageri numiţi politic. Au investit – dacă se poate spune aşa – enormele sume provenite din comercializarea certificatelor CO2 în campaniile electorale (a se vedea cazul Mintia, din decembrie 2010), pentru sponsorizarea echipelor de fotbal, pentru prime şi bonusuri la salariile conducerii societăţilor, pentru achiziţionarea de maşini luxoase şi mobilier scump pentru birouri.

Pentru a avea dimensiunea exactă a sumelor care intră în conturile acestor mari poluatori, trebuie spus că preţul unui certificat în 2008 era de 6 euro, acum în 2011 ajungând la o valoare de 18 euro.

Românii plătesc scump jongleriile guvernamentale cu certificate CO2

Din cauza cheltuirii păguboase a banilor rezultaţi din comercializarea certificatelor CO2, dar şi din cauza lipsei de transparenţă din acest domeniu, România a fost făcută pulbere în Raportul Anual al Comitetului de Implementare a Protocolului de la Kyoto – ale cărui concluzii sunt obligatorii pentru ţările UE.

Raportul Compliance Committee privind România, dat publicităţii în data de 11 mai 2011, acuză în clar autorităţile de la Bucureşti, la punctele 148 şi 149, de a fi “lipsite de transparenţă” şi chiar de a fi raportat “date false privind stocul de certificate de emisii de carbon” şi de a nu fi demonstrat cum s-au “cheltuit banii proveniţi din comercializarea certificatelor”. La punctul nr. 167, Compliance Committee spune cât se poate de clar că, urmare a deficienţelor din activitatea Registrului Naţional al Emisiilor, această autoritate naţională de reglementare trebuie închisă.

Ce se va întâmpla odată ce această măsură va fi pusă în practică?! Răspunsul este extrem de simplu! Dezastru pe toate linia! În primul rând, prin închiderea acestui Registru Naţional al Emisiilor, marii poluatori din energie (şi din industrie) nu vor mai putea primi certificate CO2, pe cale de consecinţă, nu vor mai putea polua mediul, deci nu vor mai putea funcţiona, nefiind retehnologizate din punctul de vedere al investiţiilor de mediu. Nefuncţionarea marilor termocentrale atrage după sine imposibilitatea României de a se mai alimenta cu energie de pe piaţa internă. Iar asta nu înseamnă nimic altceva decât faptul că românii vor plăti de 10 ori mai mult preţul energiei termice, pe care ţara noastră o va importa.

Iată cum încă o dată celebrul slogan al lui Traian Băsescu – “Să trăiţi bine!” – devine nu doar ridicol şi inutil, ci de-a dreptul cinic, în condiţiile în care, din cauza incompetenţei şi relei credinţe cu care este administrată România, de preşedinte şi de aliaţii săi, cetăţenii acestei ţări ajung să trăiască din ce în ce mai prost.

Cristina Horvat

sursa: cotidianul.ro