Analize și opinii

Maria Diana Popescu: Schimbaţi la pempărşi şi rotiţi de la un mandat la altul

După treizeci şi ceva de ani de democraţie, politicienii şi-au cam epuizat mesajele electorale şantieristice, prin care îşi construiau edificii de jaf şi corupţie. Instruiţi la şcoala politică de „artă” impresionistă, aceştia joacă astăzi cu piese tari, trecînd la un nou stadiu: juisarea la scenă deschisă cu sloganul „alege-mă, sînt fierbinte!”. Deşi „cărţile” sînt făcute, setul de alegeri din acest an seamănă de pe acum cu copil îndelung aşteptat de nişte amorezaţi. Se ştie dinainte dacă e fată sau băiat, se ştie cine sînt finii, cine, naşii. Campania electorală e un joc de schimbări: cînd ei, cînd ăilalţi, dar toţi, cu aceeaşi treabă. Adică, treaba lor. „Pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămînem…” de mămăligă. Conţopiştii ne manipulează de la microfonul public, doar e an sub ocupaţie electorală. Manipularea a devenit o practică legală. Ştiind că pensionarii reprezintă categoria cea mai prezentă la vot, premierul Ciolacu se arată preocupat şi pătruns de grija faţă de aceştia, promiţîndu-le un trai mai bun. Actualului premier i-au albit neuronii de grija poporului şi a ţării. De fapt, grija lui, fiind, aceea de a fi votat! „Mă, măgarilor”, strigă Ciolacu, cu privire la aşa-zisa lui grijă faţă de pensionari, „oamenii ăia au construit România, oamenii aceia sunt părinţii şi bunicii noştri! Eu nu pot lăsa acei oameni să moară de foame, să nu aibă bani de medicamente! Sunt o prioritate a unui guvern condus de un social-democrat”.

Baliverne! Banii pentru pensionari sînt risipiţi pe „specialii” ţării, de care niciun guvern nu s-a atins, pentru că de ei depinde libertatea guvernanţilor. De aceea se tot suplimentează bugetele MAI, SRI şi Justiţie! Banii pensionarilor care au construit România se scurg în buzunarele celor cu pensii speciale „aranjate”, fără contributivitate, cum prevede legea, pensii încasate de pe la 45 de ani, unele completate cu salarii post-pensionare! Banii sînt în buzunarele politicienilor, privilegiaţi ai sistemului, în buzunarele „handicapaţilor de lux”. Marcel Ciolacu, ca, de altfel, toţi candidaţii, indiferent de partid, trebuie votaţi doar dacă dau cu semnătura că, odată ajunşi în fotoliu, vor demara o reformă la vîrf: reducerea numărului de parlamentari la 300, reducerea la jumătate a privilegiilor şi îndemnizaţiilor acestora, reducerea cu 50% a funcţionarilor din Parlament, desfiinţarea ministerele de tăiat frunză la cîini, reducerea personalului ministerelor rămase, reducerea funcţionărimii din consiliile judeţene şi primării, reducerea salariilor celor din conducerea instituţiilor de stat etc. Dar aceste măsuri sînt de domeniul SF-ului. De politicieni, de protejaţii şi argaţii lor nu se atinge nimeni!

După cum se conturează, anul electoral 2024 va fi un teatru absurd, a la Eugen Ionesco, cu actori parazitari şi luptă îndîrjită pentru ciolan. Problema lor e care dintre ei va conduce, nu cum trebuie să conducă România! Maşinăria lor a mers prea departe pe mirişte, trebuie să ne mobilizăm, să ne apucăm de secerat, altfel ne cotropesc şi ne ucid dăunătorii şi bălăriile de tot felul. Ce-ar fi dacă prin vot n-am mai trage la căruţa lor? Dacă le-am face praf rîndurile, găştile şi planurile?

Să ne amintim că politicile publice ale guvernelor lui Iohannis au fost fundamentate nu pe nevoile reale ale cetăţenilor, ci pe criterii mafiote, străine intereselor ţării. Încă un lucru de luat aminte: la recensămîntul din 2021 de fapt, băieţii din „servicii” au actualizat baza de date pentru voturi. În acest an electoral vor mişuna printre noi mulţi apostoli mincinoşi pe post de candidaţi şi se vor bate cu ţara în piept, vor jura credinţă în Dumnezeu, doar, doar ne vor convinge că sînt trimişii Domnului, potriviţi să vindece rănile neamului. Cu toţii îşi fac semnul crucii în faţa camerelor de luat vederi, invocînd rugăciunea profesională: „Doamne, ajută-mi şi de această dată la manipularea psihologică a electoratului”. Credincioşi pînă în măduva campaniei electorale şi niţel după, merg la hramuri de biserici, pupă icoanele cu zgomot, se închină cu gestică amplă, aprind lumînări, ca să vadă poporul cît de uşor se pot schimba la faţă, cît de minunaţi şi de credincioşi sînt, dar uită de Dumnezeu, poate chiar Îl înjură cînd se văd la putere şi vine vorba de nivelul de trai al românilor. Populaţia e tot mai mai scîrbită de lupta lor pentru putere, pentru că nici nu încape vorba despre intrarea în normalitatea atît de necesară, dacă luăm în calcul dezastrul economic şi social, destabilizarea în care a fost adusă economia de către mereu aceiaşi guvernanţi, schimbaţi doar la pempărşi şi rotiţi de la un mandat la altul. Indiferent de programele de guvernare, niciunul nu va conţine implantul necesar schimbării în bine, iar nota de plată uriaşă a campaniei electorale tot cetăţeanul plătitor de taxe şi impozite o va achita. Pînă la urmă, ajungem la replica personajului lui Caragiale: „Eu pentru cine votez ?”.

Preluare: art-emis.ro

Autor: Maria Diana Popescu

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu