Gata cu partidele mastodont, scuipate, pur şi simplu, în obraz! Gata cu securiştii şi facţiunile lor! Sistemul a fost dinamitat! Votul din 24 a fost dat sub catifeaua unei revoluţii, inevitabile, de altfel! Ciolacu şi Ciucă îşi împart colivele sub refrenul „Amin, Amin”. După parlamentare şi turul doi de prezidenţiale vor urma execuţiile pe modelul Trump, mai precis, vor fi eliberate funcţiile cheie şi vor fi preluate de favoriţii mulaţi pe noua faţă a sistemului. Indiferent cine va ieşi învingător, va face transferul României spre un sistem diferit, spre o altă „epocă”, dar, pînă atunci, pe români îi aşteaptă în 2025 „aoleul” cel mai dur! Încă o lună de zile şi veţi vedea ce viziuni doctrinare îi bîntuie pe noii aleşi.
Norodul care nu s-a vindecat de iohannism s-a deplasat cu mare entuziasm la primul tur de scrutin, relevant mai mult pentru istoria manipulării şi prea puţin relevant pentru democraţie. Gloata uşor de minţit, de manipulat şi de jefuit a pus ştampila pe idolii lor! Dar, parol, au ei fason de preşedinte? Ce li s-a oferit, pe buletinul de vot, românilor? Posibili vînzători, trădători şi lichele în plus! Ce mare scofală? V-aţi votat călăii pentru turul doi, la fel de entuziaşti cum l-aţi votat pe Băsescu şi pe Iohannis, apoi v-au amanetat străinilor şi v-au ciuruit. Problema celui care se va cuibări în fotoliul Cotroceniului este că, odată instalat, va trata cu acelaşi dispreţ şi rea credinţă poporul, şi va ţine tot la fel România la coada lumii, precum a făcut Iohannis, eroul abia adunat de pe meridiane, cu fusul orar dereglat. L-aţi văzut cum a ieşit de la vot? Şi-a încheiat apoteotic mandatul, în huiduieli şi supărat pe poporul român că nu a înţeles cît de mare, arogant şi lipsit de demnitate este el! Nimic nu rămâne după acest individ! Doar facturi uriaşe pentru luxul său, grele datori externe, violenţa şi învrăjbirile, ca singurele moşteniri! Acest antiromân a fost o catastrofă pentru România! Mulţi l-au votat crezînd că e Iisus, dar el, doar s-a prefăcut că reprezintă ţara în faţa liderilor mondiali, aruncînd umilinţe în stînga şi în dreapta pentru a acoperi problemele pe care chiar el le avea cu legea. Un penal, aşa cum îi place să îşi eticheteze adversarii. Cel puţin cîteva dosare răsunătoare ar trebui să-l înfunde după încheierea mandatului. Însă cum penalii Coldea şi Dumbravă au fost lăsaţi liberi, asta se va întîmpla şi cu acest individ.
Alta este doza de stupefacţie! Călin Georgescu a reuşit, fără cheltuială, să smulgă cele mai multe voturi cu tictocul, pliat pe un discurs convingător despre popor, patrie, cetăţean şi Dumnezeu. Nu degeaba există tictoc şi feisbuc! Aici se produc revoluţii în masă, dar nu înseamnă că sînt şi temeinice. Vi-l imaginaţi pe Călin file de poveste încă nedesluşită, un personaj aparent timid, cult şi decent, ţinînd piept Forumului Economic Mondial de la Davos şi lui Trump? Păi, Trump şterge cu el şi cu România pe jos dacă îi iese din cuvînt! Va fi un altfel de Iohannis al transferurilor de interes, ca la echipele de fotbal, făcînd tumbe repetate în faţa SUA? Din ce ligă vine independentul, ce calităţi diplomatice şi morale are, nu prea se ştie. Nu cred că va reuşi să urnească România spre mai bine, în contextul semicercului de foc din jurul României, nu cred că va pansa rănile sociale şi economice ale poporului, care supurează de peste trei decenii şi dor! Ştim sigur însă, că dacă Elena Lăsconi va cîştiga finala, susţinută de Bruxelles şi Soroş, va face voia oengeurilor interne şi externe, se va concentra exclusiv pe fotoliul puterii, pe exploatarea oricărei situaţii născătoare de bani pentru viitorul personal, pe liberalizarea şi legitimarea diversiunilor sexuale, pe legitimarea dozei de stupefiant, va face tumbe la ordinul mondialiştilor, va promite lui Trump ca va mări acel 2,5% pentru achiziţionare de armament. Ori, dacă americanii aud că le cumperi pocnitorile ruginite şi sicriele zburătoare casate, te bat publicitar pe umăr, îţi mai dau o şepcuţă şi te alimentează cu sloganul parteneriatului strategic.
Vor vrea Lasconi sau Gerogescu să afle ce înseamnă pentru români să drămăluiască pînă la ultimul bănuţ, pentru o bucată de pîine pe masă? Trăsătura comună a preşedinţilor României capitaliste este obedienţa. Toţi au fost aserviţi aceluiaşi fotoliu negru de la Casa Albă, aceluiaşi fals parteneriat strategic. România merită un conducător care să reprezinte scînteia unui nou curent patriotic, suveran şi naţionalist, care să schimbe România din temelii, să pună capăt statutului de slugă şi austerităţii impuse de troica U.E., B.C.E. şi F.M.I. Un preşedinte care să-i facă pe liderii forţoşi ai lumii să priceapă că batjocorirea unor state în baza unor tratate fiscale oneroase trebuie să ia sfîrşit. Cu sau fără Georgescu sau Lăsconi la Cotroceni, nu vă faceţi iluzii, tot partenerul strategic şi Bruxellesul vor decide soarta României.
Orice s-ar lăuda cei doi finalişti, contextul în care ne aflăm ca stat nu permite relansarea într-o variantă îmbunătăţită a României. Ţara a fost şi este condusă de grupuri de interese străine, ele deţin controlul economic şi administrativ, obligînd România să se supună reglementărilor costisitoare şi păguboase impuse de SUA, NATO şi UE. Nu întîmplător lui Coldea i s-au ridicat restricţiile de călătorie în afara graniţelor. Iată, şi-a îndeplinit cu succes misiunea. Dacă Lasconi învinge, va vinde, ca la tarabă, străinilor, credinţa, tradiţia, moralitatea şi valorile româneşti. Însă, de această dată, dacă românii adevăraţi, care au votat pentru suveranism, vor fi înşelaţi, e posibil să-şi ridice ciomegele, precum ciobanii bănățeni răzvrătiți împotriva asasinilor oficiali, şi să se îndrepte spre Capitală.
Autor: Maria Diana Popescu
Sursa: https://www.art-emis.ro/editoriale/doza-de-stupefactie
Adauga comentariu