Astăzi o locuinţă nu mai poate fi cumpărată decât cu tot cu un bolovan de datorii de două-trei ori cât casa. S-au dus vremurile în care în pieţele dezvoltate la mai puţin de 20 de ani după semnarea contractului de împrumut puteai serba împreună cu familia şi prietenii achitarea ipotecii. Acum preţurile sunt suficient de piperate pentru ca cele mai multe dintre ipoteci să sară de un sfert de veac. Dar şi invers: creditul este într-atât de abundent încât piaţa imobiliară nu are cum să nu o ia razna în pusee speculative periodice.
Victimele? Familiile celor care trăiesc din vânzarea forţei de muncă. Izgnoniţi cu totul din piaţa imobiliară sau înlănţuiţi pe zeci de ani în robia băncilor; fiecare cum alege. Dacă găseşti un loc de muncă bun, vei fi vămuit undeva în menghina creată între şmecherii imobiliare şi sistemul cămătăresc. Le joci jocul sau îţi iei câmpii. La propriu! Terenuri nelucrate sunt peste tot.
La jumătatea acestei luni, un parlamentar britanic şi oficial înalt în Ministerul de externe al Regatului Unit a şocat opinia publică nu atât prin demisia sa, cât prin motivul invocat în luarea acestei decizii. Venitul anual de 120.000 de lire sterline nu îi ajunge lui Mark Simmonds pentru a locui în Londra, oraş recunoscut pentru preţurile piperate ale proprietăţilor. Acesta a spus că s-a săturat, pur şi simplu, să mai piardă vremea între hoteluri şi drumuri lungi către familia sa stabilită în Lincolnshire, la sute de kilometri depărtare.
Gestul fostului însărcinat cu afaceri externe pentru Africa reprezintă, desigur, o exagerare. Publicaţia britanică The Telegraph menţionează că oameni care câştigă mult mai puţin se descurcă totuşi în Londra, iar în sondajul online care însoţeşte articolul peste 84% dintre respondenţi afirmă că s-ar descurca să trăiască în Londra cu 120.000 de lire sterline pe an. John O’Connell, director al alianţei contribuabililor din Marea Britanie, a caracterizat chiar drept ridicole afirmaţiile lui Simmonds.
Pe de altă parte, realitatea este că preţurile locuinţelor din Londra sunt suficient de mari pentru a pune în dificultate familiile care câştigă în zona veniturilor medii sau sub acest reper. Un studiu al unei fundaţii britanice menţionează că peste 600.000 de londonezi se află în această situaţie, iar de multe ori aceştia sunt siliţi să locuiască în condiţii improprii, să renunţe la vacanţa anuală sau să amâne la nesfârşit schimbarea maşinii de spălat.
Cum câştigă, însă băncile, atâţia bani cât să ridice cartiere întregi de zgârie-nori? Răspunsul scurt – lucrând după un sistem al rezervelor fracţionare care în aproape toate epocile istorice era considerat fraudă. Băncile creează credit din nimic şi creând credit din nimic, creează bani din nimic. Într-o lume în care cu toţii sunt disperaţi după bani nu este normal ca aceia care creează bani să îi privească pe ceilalţi de la înălţimea turnurilor zgârie-nori?
Ţinta preferată a creaţiei monetare? Aţi ghicit! Proprietăţile. Inflaţia de bani născută dintr-un sistem bancaro-monetar după principii pe care orice mare profet din istoria lumii le-ar fi catalogat fără ezitare drept furt aruncă în aer preţurile imobilelor. Complicii băncilor? Aici nu aţi ghicit! Dumneavoastră… când mergeţi să vă împrumutaţi dincolo de limite. Băncile nu pot face creaţie monetară dacă dindărătul tarabei nu vine cineva dispus să se îndatoreze. Câteva zeci de ani de astfel de cooperare şi piaţa imobiliară este la cer. O nouă realitate care va persista, probabil, până la colapsul sistemului financiar al piramidei datoriilor.
Până atunci nu e loc pentru muritorii de rând sub acoperişul pieţei imobiliare. “Dar avem case!”, veţi spune. Ştiu. Lumea este o imensă închisoare a datornicilor.
Autor: Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro
Adauga comentariu