Apartament politic. Instituția partidelor politice a eșuat prin faptul că nici partidul unic, nici fosta securitate comunistă nu au fost scoase în afara legii, ca instituții, cu toate consecințele necesare. Mascarada cu Securitatea ca poliție politică a dat posibilitatea reintegrării în peisajul românesc a unor structuri în același format.În consecință, nu este deloc de mirare, că după intrarea României în UE și NATO, când se aștepta un filtru intern sub aspect moral și administrativ, situația anterioară și-a arătat adevarata dimensiune.
Practic, așa cum talibanii au preluat la cheie statul afgan, după plecarea alianței internaționale, cam în același registru au revenit la putere fostele structuri ale securității, prin urmașii urmașilor.
Șefii de partide sunt extensia acestor foste structuri, fapt constant după 1990. Opoziție sau putere s-au dovedit a fi aceeași forță malefică destabilizând orice formă de democrație căreia să i se supună.
Lupta pentru putere în interiorul partidelor este un simplu exercițiu de imagine asemănător scrutinului electoral pentru Marea Adunarea Națională, cu mai mulți candidați decât locurile prevăzute.
Multipla coordonare mafiotă marionetelor din fruntea partidelor și structurile ierarhice ale acestora, a produs deja efecte catastrofale prin inexistența unei strategii naționale de securitate și dezvoltare socială, predominând interesul propriu al grupurilor politice, în fapt veritabile grupuri infracționale sub aspectul activității în interes public.
Partidele politice și oamenii politici nu pot avea destinația eternității în existența lor decât dacă sunt întrunite nenumărate condiții, și altele decât acelea ale unor reușite electorale.
Simplele revendicări și declarații de la curente politice de anvergură cândva, nu mai pot constitui în România dovezi ale legitimității și capacității reformiste.
Cu simple etichete propagandistice în susținerea legitimității, actuala clasă de impostori politici se vede în situația de a fi declarată drept vulnerabilitatea nr. 1 a României.
Autor: Ioan Vieru
Sursa: cotidianul.ro
…este consecinta unica a urletelor is_terice din decembrie 1989… ”Moarte securistilor!”… iar unii chiar au murit… lin_sati de ”revolutionari”… EI nu au uitat, nu au iertat si nu au luat prizonieri… revenge… organizati, monolitici, educati in spirit de casta, au rabdat, s-au reinventat si au facut ce au stiut mai bine… au filat, monitorizat, legendat, infiltrat, manip_ulat, condus… timp de 31 de ani… din ianuarie 1990 si pina azi… restul este iluzie, joc de oglinzi fluturate, panglici multicolore de ”luat ochii”… din case sordide, ”conspirative”, cu fonduri consistente din conturi secrete si materiale din depozite ”stiute” (n’asa? daca pica sistemu’ comunist, cine sa conduca ”rezistenta” impotriva ocupantului, si cu ce?) constituite in anii comunismului, din banii nostri, EI s-au infruptat, s-au alimentat si au luat ”startul” cind naivii inca strigau euforici ”Libertate! Libertate!”… din primavara lui ’90 au ”purces” la ”treaba”… ”treaba” LOR, nu a NOASTRA… si Planul de Rezistenta al Romaniei a devenit Planul LOR de rezistenta… ”lumia” habar nu are ce exista in acele conturi si depozite, ce valori erau stocate pentru a ”face fata vrajmasului” pe termen lung, pentru a ”recuceri” Romania… un diftong nu am auzit pe tema asta din ’90 pina azi… desi stiau sute de persoane… adicatelea cei care erau ”recrutati”, organizati in sistem tertiar… deh, sa nu-si ”rupa ”gitul” toata reteaua ci doar celule separate… ca sa traiasca ”organismul”… si a ”trait”… a avut din ce… insa s-au ”spurcat” la ”cele domnesti”… nu le-a ajuns, nu le ajunge… sint insatiabili… chestia aia cu gustu’ puterii… al saptelea ”gust”, dupa vestitul umami… da dependenta, mai ceva ca zombi pe strazile din Kensington, din orasul lui Bruce Springsteen… iar ”romanii”, cum spun intr-una para_sutele de pe sticla, cred ca au facut ”revolutie”, ca traiesc in ”democratie”, ca exista ”joc politic”, ca sint ”partide”, ”doctrine”, ”platforme” politice… V-O SPUN cu toata luciditatea si ratiunea mea… de 31 DE ANI traiti intr-o ILUZIE, intr-o facatura… vorba unei sclifo_site ”vedete”, ”Nu exista!”… a trecut mai mult de o generatie… au avut timp sa creasca, sa ”educe” ”next generation”… da’ nu sintem in Star Trek… intr-o fictiune… sintem aci, in Romania, in realitatea pe care o simtiti fiecare… din ’90 si pina cind scriu aici vi s-a pus un jug, ati fost ”minariti” si vinduti, tradati si inselati de aceeasi casta… cea care, mai mult ca sigur, A JURAT sa se razbune… repet: n-au uitat, n-au iertat, nu au luat prizonieri… credeti ce vreti… ca’s ”dus”, ca fabulez, ca ”teoria conspiratiei”… insa este doar adevarul… o jur pe viata mea… sint prea batrin ca sa-mi mai pese sau ca sa am un ”interes”… mintile voastre sint zilnic ”adormite”, zilnic asediate cu ”ce trebuie”… romania tv… pensii, salarii, catastrofe si accidente, manele si cocalari dati cu minute intregi… NU ESTE NIMIC PENTRU VOI… antena3 isi bate joc de voi… sub masca ”vai, saracii romani, saraca Romanie”, spo_itele impaiate si ”analistii” postului va otravesc mintile si va ”adorm” constiinta de la adevaraele realitati… televiziunea publica este inexistenta… ”scoala” protv a facut un numar nesfirsit de ”pui”… TOTI, fara exceptie, ANTIROMANESTI… vreti sa va dati seama? opriti sonorul total si priviti la ei, la expresiile lor, la miscarile lor… N-ATI INTELES ca sint televiziuni COMERCIALE? BANUL este Dumnezeul lor… nimic altceva… VOI le faceti audienta… care inseamna ”rating”… care se traduce in ”atitia” euro pe secunda de publicitate… dati un mesaj sau un telefon la marketing si intrebati cit costa un minut la prime time… veti intelege… si aceste doua posturi, cele cu ”poza” ”Romanika mea”, sint tot ale LOR… celelalte doua, macar sint aproape pe fata… este injositor insa… ma doare cind vad ”romanul meu” dus de o ata invizibila in groapa nefiintei… si nu se ”Desteapta-te romane!”… ma doare al naiba de rau… dar, asta e! asa vor ”romanii mei”… si gata, ca’s patetic…