Analize și opinii

Luminiţa Arhire: UN DEMERS EDUCAȚIONAL RETRAS DE PE PIAȚĂ SAU „UITE CARTEA, NU E CARTEA!”

MOTTO: „Pe 25 februarie, Sorin Bocancea a anunțat public că volumul «Războiul din Ucraina. Un conflict regional cu efecte globale» a fost retras de pe piață de către Editura Institutului European, unde a fost publicat. PRESShub l-a contactat pe profesor pentru a afla ce s-a întâmplat. «Este vorba de un TEXT ȘTIINȚIFIC, elaborat de unul dintre colaboratorii la acest volum, este vorba de domnul lector doctor Constantin Ilaș, care a făcut practic un inventar al temelor [de propagandă], în primul rând. Deci nu a fost intenția de a face inițial o listă. A inventariat TOATE TEMELE propagandei ruse.Temele propagandei ruse, așa cum spune domnul Ilaș în partea teoretică a contribuției sale (în partea practică nu știm ce se întâmplă…n.n.), nu sunt doar cele care, în mod explicit, afirmă că războiul este bun, că Putin are dreptate sau că ACTORAȘUL de la Kiev trebuie fugărit și așa mai departe. Sunt mai multe teme care intră în siajul propagandei ruse, teme care nu au fost lansate în România pentru prima dată începând cu februarie 2022, cum sunt suveranismul, anti-occidentalismul, concepțiile anti NATO, toate cele acele mitologii cum că suntem o colonie a UE, suntem sclavi ai NATO și ai Statelor Unite și așa mai departe», a menționat coordonatorul lucrării în discuția cu PRESShub.” (PRESSHUB. ro, 28 februarie 2023)
…………………………………………………………..
Deci, pe 25 februarie 2023, sesizând o răsuflare fierbinte în spate și temându-se că nu va rămâne doar cu atât, ci va simți în curând și niște dinți bine articulați înfipți în ceafă, în timp ce agresorii îl vor năduși binișor cu niște cereri de daune materiale bine întemeiate, domnul Bocancea ne-a zis de la obraz că gata! s-a rezolvat! s-a retras cartea, nu mai este motiv de supărare… Deci, S-A RETRAS… rețineți. Acum, întrebarea mea este: dar de tipărit s-o fi tipărit? Pun această întrebare firească, făcând abstracție de faptul că lângă cotul meu stâng se odihnește volumul respectiv… (ce să fac… sunt sentimentală, țin cartea aproape, căci doar acolo scrie clar că sunt „vectoriță putinistă” deoarece am făcut mișto de Vasilică Cristi Danileț într-un articol publicat în ACTIVE NEWS. ro.!) de când mi l-am procurat, iar uneori îl mai deschid, așa, de control… Însă intrând eu pe site-ul Editurii „Institutul European din Iași”, și citind titlurile din colecția DEZBATERI CONTEMPORANE, unde se pare că a fost încadrat volumul (sau cel puțin așa scrie pe prima pagină), am avut surpriza să constat că „Războiul din Ucraina. Un conflict regional cu efecte globale”, coordonat de Sorin Bocancea, nu există semnalat nici măcar ca apariție! Aoleu! mi-am zis… păi, cum așa? Cum poți retrage de pe piață ceva ce nici măcar n-a apărut?
Să vedem ce spune doamna Mioara Anca Dumitrescu, de la Editura Institutul European din Iași despre această poveste cu ochi și cu sprâncene:
„… «Lucrurile stau așa. Volumul acesta a fost publicat într-o GRABĂ FOARTE MARE, pentru că atât coordonatorul, cât și o parte dintre autori doreau să aibă o lansare în decembrie.(…) În momentul în care a apărut discuția legată de numele apărute pe acea listă, am primit unele telefoane și am retras acele puține exemplare, nu știu dacă au fost 20 pe care noi le-am distribuit, 15 exemplare fiind distribuite coordonatorului și autorilor pentru drepturile de autor. Era firesc să le retragem, ca să ne dumerim și să analizăm mai bine situația ținând cont de faptul că volumul a fost trimis FOARTE RAPID. Am consultat membrii ai Colegiului Editorial, unii dintre ei fiind co-autori ai acestui volum, și TOATĂ LUMEA, cu o singură excepție care a confirmat regula, au ajuns la concluzia că în mod corect, ar fi trebuit ca lista din articolul domnului Ilaș să fie însoțită de MENȚIONAREA SURSELOR DE INFORMARE, lucru care nu era prezent». Directoarea editurii INSTITUTUL EUROPEN din Iași consideră reacția oamenilor enumerați de Constantin Ilaș ca fiind UNA NORMALĂ ȘI ÎNDREPTĂȚITĂ.” (PRESSHUB. ro, 28 februarie 2023)
Cum puteți constata din cele de mai sus, ca-ntr-o parafrază a zicalei: „când doi îţi spun că eşti beat, du-te şi te culcă”, mai mulți cetățeni, printre care directoarea editurii dar și unii co-autori ai volumului îi spun lui Bocancea că-i cherchelit rău și i-ar prinde bine puțină odihnă, iar lui Constantin Ilaș că-i de-a dreptul mangă! Cu toate acestea, cei doi n-au de gând să meargă acasă, ci o țin langa cu ciocnitul paharelor și cu lălăitul prin presă și pe FACEBOOK…
„Am vorbit cu coordonatorul, domnul profesor Sorin Bocancea, și i-am spus la ce concluzii am ajuns, aceea că trebuie să avem DOVEZI în momentul în care încadrăm niște oameni într-o categorie sau alta, între putiniști și anti-putiniști. Domnul profesor Bocancea a spus că există aceste dovezi pentru cei menționați, dar că nu poate să le pună în carte pentru că ar rezulta un volum dublu sau triplu ca număr de pagini. Atunci i-am propus domnului profesor să eliminăm lista. Domnul profesor a refuzat să scoată lista (restul articolului era coerent) care se putea înlocui cu un alt paragraf, cu un comentariu. Domnul profesor a refuzat ambele variante.” (Mioara Anca Dumitrescu, PRESSHUB. ro, 28 februarie 2023)
Cum vă spuneam, conglomeratul Bocancea&Ilaș nu s-a intimidat, ci i-a dat înainte cu tupeu!
Aceștia doi, stimați cetățeni, sunt profesori la universitate. De aceea mă frământă o întrebare: dacă dânșii sunt atât de vigilenți încât dau titlul de „vector” la tot cartierul, ce se întâmplă dacă vreun student al distinșilor nu este de acord cu opiniile lor despre lume și viață? Ce fac ei cu tinerii „vectori” care au un pic de suveranism românesc în cap, de exemplu? (orice urmă de suveranism i-ar arunca automat în tagma detestaților „putiniști”… nu spun eu, Bocancea spune că a sesizat dânsul că tema suveranității e temă putinistă sadea!) Cum îi reeducă? Îi lasă repetenți? Sesizează „organele”? Fac o listă cu „vectori ai propagandei ruse-aripa tânără”, ca să-i facă de rușine? Sau se bazează pe tânăra lor ipocrizie -una să spună la examen și alta să creadă în realitate? Pentru tânăra generație e o cale bună de a parveni și de a lua examenele la acea facultate unde -cel puțin așa zice „Onorata Instanță”- puteai lesne să fii Făt-Frumos, deoarece dăcât te opinteai nițel și halei-hap!!!… absolveai doi ani dintr-o lovitură, dacă aveai de vreo 19 000 de lei „jăratic” ca să hrănești gloaba pentru a se transforma într-un armăsar superb! Acum metoda pare ușor depășită, căci Onorata Instanță n-a vrut să creadă că gloaba s-a preschimbat într-un cal falnic de la sine, adică fără „jăratic” la plic…
Și m-am mai întrebat, visătoare, de ce oare volumul a fost lansat cu o asemenea grabă, după cum se plânge doamna directoare a editurii… De ce era musai să apară în decembrie, înainte de Crăciun? Ca să găsesc răspunsul la această enigmă, am intrat pe pagina Universității „Petre Andrei” din Iași unde am citit, pe data de 1 martie 2023 următoarea declarație a lui Sorin Bocancea:
„De asemenea, în cadrul emisiunii Polis, de la postul Tele Moldova realizată de UPA am organizat dezbateri pe tema războiului din Ucraina. În DEMERSUL EDUCAȚIONAL al Universității SE ÎNSCRIE ȘI VOLUMUL «Războiul din Ucraina. Un conflict regional cu efecte globale» ce reunește contribuții ale unor reputați specialiști în domeniile istorie, științe politice, drept, științe militare , economie și comunicare.” (pe pagina de FACEBOOK a Universității „Petre Andrei” din Iași, pe 1 martie 2023, cu referire la un eveniment desfășurat pe 28 februarie 2023)
Aha! Deci, volumul despre care distinsul Bocancea ne spunea în 25 februarie 2023 că este retras de peste tot, face parte, pe 28 februarie 2023, din DEMERSUL EDUCAȚIONAL al universității, potrivit aceluiași distins Bocancea… păi, ziceți așa, măi băieți! Vă mai aduceți aminte, dragi cetățeni, că eram nedumerită acum o lună: cine, Doamne iartă-mă! să cumpere, la un an de la începutul războiului din Ucraina, când toate părerile despre confruntare sunt deja formate și consolidate, respectiv când „les jeux sont faits, rien ne va plus !”, o carte cu eseuri aparținându-le mult-îndrăgiților Brândușa Armanca… Iulian Chifu… Cristi Danileț… Cristi Preda… etc.? Ei, poate că acum răspunsul poate fi întrezărit: dacă volumul e, de fapt, MATERIAL DIDACTIC, cred că orice student se poate scormoni de 110 lei prin buzunare, înainte de sărbători, ca să facă o bucurie rectorului și să-și asigure și un climat favorabil pentru următorul examen!
Sau poate că nu-i așa, ci e doar o ipoteză hazardată… dar, hai să zicem, totuși, că raționamentul meu poate fi cu mult mai credibil decât afirmația profund „științifică” a domnului Constantin Ilaș, de la pagina 468 a cărții, cum că în spatele postărilor semnate, pe FACEBOOK, cu numele David Angelo, Mario Munteanu și Angel Davidescu s-ar ascunde („…bănuim, în urma unui comentariu la o postare”- zice dânsul… curat științific, coane Fănică!, n.n.) regizorul Cristi Puiu!!! Și dacă poate el să avanseze o asemenea teorie științifică, pot și eu să cred că viitorii clienți pentru achiziționarea operei coordonate de către domnul Bocancea erau studenții universității unde dânsul este rector, fratele și cumnata sunt/au fost profesori iar verișorii… ei, despre verișori chiar nu știu nimic!
………………………………………………………………………………………………………..
P.S. În fotografie e însuși domnul Bocancea înmânându-i consilierului primarului din Constanța, domnul Dorin Popescu, pe data de 28 martie 2023 cartea care a fost retrasă de peste tot pe data de 25 martie 2025! Adică: „Priviți această carte/ E moartă deși zboară/ Căci o mai ține-n aer/ Programa universitară!”

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu