Analize și opinii

Luminita Arhire: STIMA NOASTRĂ ȘI MÂNDRIA

MOTTO: „Speculațiile au pornit de la faptul că actualul președinte a anunțat că va candida în Belgia. La nivelul UE sunt 3 funcții importante pentru care există negocieri mereu. Pentru mine, indiferent de câtă lume o să mă înjure, mai puțin important e numele, faptul că un român ajunge președintele Consiliului European e O MÂNDRIE. Nu cunosc detalii, nu am vorbit cu președintele…” (Marcel Ciolacu, la ANTENA 3, 15 ianuarie 2024)
……………………………………………………………………………..
Nu, nea Marcele, zău că nu… Nu e nicio mândrie pentru România să fie reprezentată de o Amoeba proteus -cunoscută pentru faptul că doar mănâncă, schiază și joacă golf, fiind înrudită cu amoebele gigantice, Chaos, al căror nume spune mult despre competențele speciei- într-o funcție-cheie a Uniunii Europene. Așa cum nu a fost nicio mândrie ca o carnasieră cu ghearele pline de sângele abuzurilor -întâmplător, desigur, tot din România- să ajungă șefă a Parchetului European, în urma unor împrejurări cusute cu ață albă pe la toate încheieturile. Vă mai amintiți?
Păi, câte sacrificii a trebuit să facă Franța ca să nu se aleagă candidatul ei, procurorul Jean-Francois Bohnert, după ce, fatalitate! „…în 20 februarie 2019 reuniunea COREPER II, unde reprezentanții celor 22 de state membre au votat pentru cei trei candidați, Jean-François Bohnert a primit 50 de voturi (!!!!, n.n.) iar Laura Codruța Kövesi și Andrés Ritter au obținut câte 29 de voturi (!!!!, n.n.).” Aoleu! Cum, cum? Zeița să primească cu 21 de voturi mai puțin decât reprezentantul Franței? Așa ceva era inacceptabil… cu toate că doar cu o zi în urmă Klaus al nostru pusese mâna pe telefon și vorbise dânsul personal cu omologul francez, Emmanuel Macrou:
„Ce vreau? ce vreau? Știi bine ce vreau. Vreau ce i se cuvine după o luptă de atâta vreme; vreau ceea ce merită în Uniunea asta de gogomani, unde ea e cea d-întâi… între fruntașii la anticorupție… Vreau… Vreau… mandatul de procuror european pentru doamna Luluța, iată ce vreau: nimic altceva! nimic! nimic! i se cuvine!… Te rog!… Nu o combate… Susține-o… Alege-o.”
Cum spuneați, cetățeni? Că asta e dintr-O SCRISOARE PIERDUTĂ a lui Caragiale și nu din convorbirea telefonică dintre Klaus și Macrou? Ei, oi fi încurcat eu puțin borcanele… Ah, stați că am găsit comunicatul Administrației Prezidențiale:
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut vineri, 19 februarie a.c., o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron. Cei doi omologi au abordat o serie de teme europene, cu accent pe candidatul pentru funcția de procuror-șef european. În virtutea bunei colaborări și a bunei înțelegeri între cei doi șefi de stat, Președintele Emmanuel Macron i-a transmis Președintelui Klaus Iohannis că va retrage candidatura domnului Jean-François Bohnert și că o va susține pe doamna Laura Codruța Kövesi la conducerea Parchetului European.” (PRESIDENCY. ro. 19 februarie 2019)
Până la urmă, totul e bine când se termină cu bine. Insolența lui Jean-François Bohnert de a nu se retrage din cursă a fost sancționată când, în urma audierilor reparatorii din 26 februarie, de la Comisiile reunite pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) și control bugetar (CONT) ale Parlamentului European, Luluța s-a clasat pe primul loc. Iar pe 23 septembrie 2023, președintele Comisiei pentru libertăți civile a declarat: „Doamna Kövesi este alegerea perfectă pentru funcția de procuror-șef european. Are competențe profesionale desăvârșite”
Nu vă mai spun că noi știam că dânsa are „competențe profesionale desăvârșite” și că ne-a dovedit-o în repetate rânduri. Case closed.
Dacă ar fi fost astăzi, Marcel Ciolacu, solemn, ne-ar fi mărturisit că „e o mândrie” faptul că o româncă ajunge big chiefă la Parchetul European. Însă eu, suspicioasă cum sunt, mă uit lung pe lista pe premii și distincții pe care doamna Luluța le-a primit de-a lungul timpului:
2007: „Certificat de apreciere pentru recunoașterea eforturilor speciale și contribuției superioare la responsabilitățile de aplicare a legii de către United States Secret Service”… 2008: Premiul „Cybercrime Fighter Award”, oferit de McAfee, S.U.A…. 2011: „Certificat de apreciere pentru recunoașterea eforturilor speciale și a contribuției superioare la responsabilitățile de aplicare a legii de către United States Secret Service”… 2011: Decorația „Ofițer al Ordinului Național al Meritului” oferită de președintele Franței… 2012: Ordinul Național „Steaua României” – în grad de Cavaler – de la președintele Traian Băsescu… 2014: Premiul „Femei curajoase din România” din partea Ambasadei SUA… 2015: Premiul Grupului pentru Dialog Social (GDS)… 2016: Premiului „Europeanul Anului” 2016, oferit de Reader’s Digest… 2016: Comandor al Ordinului Steaua Polară, conferit de regele Suediei… 2016: Legiunea de Onoare din partea Republicii Franceze… 2019: Facultatea de Drept a Universității Harvard o pune pe lista celor 21 de personalități cu contribuții semnificative în domeniile drept și justiție… 2019: Premiul „Femeia la putere” acordat de European Movement International și European Women’s Lobby… 2020: „Personalitatea publică a anului”acordat de către publicația londoneză Emerging Europe.
Căci citind atent cine a premiat-o pe dânsa poate deslușesc și a cui este mândria… mai ales că și președintele Klaus a fost premiat, nu glumă, deci, fără îndoială, este și el „mândria” unora:
2016- Premiul Hermann Ehlers, Fundația Hermann Ehlers, Kiel, Republica Federală Germania… 2016-Placheta Martin Buber, Fundația Euriade, Kerkrade, Regatul Țărilor de Jos… 2017-Ordinul Sfântul Gheorghe al Balului Operei „Semper” din Dresda, Republica Federală Germania… 2018-Premiul Franz Josef Strauß, Fundația Hanns Seidel, München, Republica Federală Germania… 2020-Premiul European „Coudenhove-Kalergi”, Societatea Europeană Coudenhove-Kalergi… 2020-Premiul „Otto cel Mare” al orașului Magdeburg, Republica Federală Germania… 2020/2021-Premiul „Carol cel Mare” al orașului Aachen, Republica Federală Germania… 2020…Premiul European Carol al IV-lea al Federației Germanilor Sudeți, Republica Federală Germania (decernat în 2022)… 2023-Premiul Civic German, acordat de către Fundația Civică Bad Harzburg, Republica Federală Germania… 2023-Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului, acordat de Centrul împotriva expulzărilor din Bonn, Republica Federală Germania…
D-aia, nea Marcele… în aceste condiții „…eu merg şi mai departe şi zic: mă tem de MÂNDRIE… Da, dacă e MÂNDRIE, adică dacă o cer interesele partidului, fie… Dar cel puţin s-o ştim şi noi!” (nu-mi spuneți că și asta e tot dintr-O SCRISOARE PIERDUTĂ… că prea ar fi coincidența naibii, zău așa!)

Autor: Luminita Arhire

……………………………………………………………………………
P.S. Dacă am scris greșit numele președintelui Franței, regret mult… n-a fost cu intenție…