Analize și opinii

Luminiţa Arhire: “DE ASTĂZI AM HOTĂRÂT SĂ FIU „VECTOR” NUMAI PENTRU PROPAGANDA BUNĂ!”

MOTTO: „Am vrut să joc rolul unei femei cu adevărat puternice și de aceea am ales-o pe războinica Xena. Ținuta de performanță cusută de colegul meu patinator a fost o copie aproape perfectă a originalului, cu nituri și cizme din piele. Mici dificultăți au fost cauzate de cupele uriașe din zona pieptului, cu care era greu să patinez la început… Sunt întotdeauna gata să accept criticile, de exemplu despre abilitățile mele de patinaj… dar când identitatea mea este încălcată, aproape că simt asta ca pe un sacrilegiu.” (Minna-Maaria Antikainen, „femeie de gen neutru”, adică un fel de bărbat care s-a plictisit să fie bărbat, să zicem, și care-și încearcă norocul în patinaj artistic, SKATINGFINLAND. fi, 19 aprilie 2020)
………………………………………………………………………………………………….
Protestez cu vigoare! Mini-seria de pe canalul EPIC DRAMA, ecranizare a romanului Agathei Christie și care atât de frumos se numea până ieri, în varianta televizionistă subtitrată în limba română „Erau zece”, astăzi și-a recăpătat, pe micul ecran, numele care i s-a dat la naștere, adică „Zece negri mititei”! Pur și simplu asta nu-i în regulă! Ce fel de europeni suntem?
Noi facem asemenea gafe de traducere, în timp ce alți europeni se descurcă binișor la capitolul „nediscriminare”, „incluziune” și „diversitate”! Iar eu pot evidenția la fapte pozitive câteva întâmplări artistice și extrem de „corecte din punct de vedere politic”, petrecute în Europa, în ultima vreme. Ca de pildă:
„O încercare de a pune în scenă AȘTEPTÂNDU-L PE GODOT în Țările de Jos a luat o turnură beckettiană atunci când administrația Centrului Cultural Studențesc Usva al Universității din Groningen a anulat spectacolele, deoarece regizorul irlandez a audiat DOAR BĂRBAȚI pentru distribuția EXCLUSIV MASCULINĂ a piesei de teatru. «Aș spune din toată inima că viața mea din ultimele săptămâni a devenit cu totul absurdă», a spus Oisín Moyne (24 de ani), originar din Donegal, care sperase să-și facă debutul regizoral cu lucrarea lui Samuel Beckett despre iraționalismul vieții. Spectacolele au fost anulate după ce administrația a descoperit că apelul pentru audiții la distribuirea celor cinci roluri masculine ale piesei a fost deschis DOAR BĂRBAȚILOR, lucru care este împotriva politicii de incluziune a universității, așa cum a fost informată echipa de producție. Un purtător de cuvânt al Universității din Groningen a spus că viziunea din vremurile de dinainte -piesa fiind montată pentru prima dată în 1953- este învechită. «Deși Beckett a declarat în mod explicit că această piesă ar trebui să fie interpretată de CINCI BĂRBAȚI, am evoluat, vremurile s-au schimbat. Iar ideea că DOAR BĂRBAȚII sunt potriviți pentru acest rol este depășită și chiar discriminatorie», a spus ofițerul de presă al universității, Elies Kouwenhoven. «Noi, ca universitate, susținem o comunitate deschisă, incluzivă, în care nu este adecvat să-i excludem pe alții, sub nicio formă.»…” (IRISH TIME. com, 4 februarie 2023)
Deci, se poate! Iată un exemplu pozitiv! Păi, atunci, de ce, măi, de ce nu batem în cuie titlul „Erau zece” și ne întoarcem, în mod reprobabil, la „Zece negri mititei”? Mâine-poimâine o să ne trezim că spunem copiilor povești cu „Albă-ca-Zăpada” în care, chipurile, când părinte-unu-vitregă, genul fluid, o persoană cumsecade, sufletistă, la „cășile” ei, întreabă: „…oglindă-oglinjoară/cine-i cea mai frumoasă din țară?” proasta aia de oglindă răspunde că-i taman „fața palidă”… europoida… caucaziana… Revoltător!
Iar asta se întâmplă în timp ce există atâta splendidă nediscriminare și incluziune în Europa! Iată, Campionatul European de patinaj artistic din Finlanda (25-29 ianuarie 2023) a fost deschis de un bărbat transgender în vârstă de 59 de ani, cu fustiță, care, sigur, nu se putea ține pe patine și a dat cu cucul de suprafața gheții, dar, hei! ce frumoasă manifestare incluzivă a fost! A zis și persoana director-executiv al Asociației finlandeze de patinaj artistic, Outi Wuorenheimo, că Minna-Maaria Antikainen, care se definește ca „o femeie de gen neutru”, e grozav(ă), și că nu putem privi amănuntul că nu știe să patineze ca pe-un impediment în calea afirmării sale ca stea a gheții, ci trebuie să privim asta ca pe o victorie a diversității în acest sport! Outi Wuorenheimo a declarat:
„Patinajul artistic este un sport foarte conservator, cu diverse reguli stricte. În competițiile internaționale, perechile de patinaj de același sex nu sunt permise și nu există nicio categorie pentru patinatorii non-binari. Sper că fiecare țară va începe să lucreze pentru egalitate și diversitate în domeniu. Vrem să schimbăm lumea patinajului artistic, să arătăm că a vorbi despre GREUTATEA UNUI PATINATOR nu trebuie să fie prioritatea numărul 1, iar sportivii musculoși și sănătoși pot reuși și ei la cel mai înalt nivel. Este important să avem în competiții patinatori cu aspect diferit, de DIFERITE DIMENSIUNI!” (GSP. ro, 30 ianuarie 2023)
Ei bine, pe mine sintagma „diferite dimensiuni” m-a făcut praf!!! Iar toate astea se întâmplă în timp ce tot NET-ul e plin de niște patinatoare rusoaice superbe, cu dimensiunile alea vechi, care o țin langa din triplu în cvadruplu, de parcă nici nu le pasă de diversitate! Bine, din fericire, ele n-au fost primite la Campionatul European, că-s rusoaice, ce naiba… Așa că… dacă se străduiau un pic organizatorii, ar fi putut să câștige campionatul „femeia de gen neutru”, de 59 de ani, cu niște dimensiuni diferite față de ce știam noi și cu o mică taină în chiloți!
Și iar, sunt perfect de acord că nu contează deloc, dar deloc! GREUTATEA UNUI PATINATOR, posibil „femeie de gen neutru”, mai ales la proba de perechi, atunci când partenerul trebuie să o arunce, dânsa să se rotească de vreo trei ori în aer iar el s-o prindă în brațele-i vânjoase încercând să nu cadă-n cur, cu ea cu tot, în timp ce zâmbește către public ca și cum niciodată n-a mai trăit un moment mai înălțător!
…………………………………………………………………………………………..
P.S. În fotografie o puteți vedea pe „femeia de gen neutru”, posibil viitoare campioană la patinaj artistic-femei, asta într-o lume mai europeană, mai incluzivă, mai tolerantă… într-un cuvânt, mai bună!

Autor: Luminiţa Arhire