Analize și opinii

Luminița Arhire: ALERTĂ: SECURITATEA ALIAȚILOR MĂSURATĂ ÎN CENTIMETRI PĂTRAȚI

„Timpul pentru diplomaţie încă nu s-a încheiat. Sperăm şi facem apel la Federaţia rusă să revină la masa dialogului şi la masa Consiliului NATO-Rusia, aşa cum am făcut şi in invitaţie scrisă, reînnoită de secretarul general în urmă cu două zile. Sperăm ca acest lucru să producă rezultate pozitive. În cazul în care Federaţia rusă va alege cealaltă opţiune, suntem hotărâţi SĂ APĂRĂM FIECARE CENTIMETRU PĂTRAT DIN TERITORIUL ALIAT (gest amplu, cuprinzător, global, unificator, mobilizator, încrezător, cu ambele mâini, n.n.), din România până în zona Mării Baltice (gest larg de la sud la nord, cu o singură mână, n.n.) de pe coasta Pacificului până pe coasta Mării Negre (gest larg de la vest la est, cu o singură mână, n.n.)….” (Mircea Geoană, declarație zguduitoare, 21 februarie 2022)
…………………………………………………………
Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la Mircea Geoană, solemn, cum l-au învățat pe el la „organizație”, cu stâlpul hornului în spate, pe care sunt legați motoceii cu sigla NATO, de crăpa Radu Tudor jucându-se cu ei, la prichiciul pupitrului cel lustruit, cu monitor în față, de care se ținea „prostănacul lui Iliescu” pe când începuse a-și croi copăcel cariera internațională, la cuptiorul MARELUI LICURICI pe care „Mihaela-dragostea-mea” s-a tot ascuns pe când se jucau ei, băieții, de-a mijoarca, și pe când noi credeam că între Băsescu-Petrov și Geoană-intelectualul-lui Radu-Tudor chiar am avea ceva de ales, de parcă nu pupau și unul și altul aceleași clanțe, precum și la alte jocuri și coincidențe pline de farmecul acoperirilor de tot felul, parcă mi se întoarce și acum stomacul pe dos!