Ei şi toţi cercopitecii din circul politic românesc să achite criza prin care trecem, ca să devină nişte exemple naţionale! Exemplare periculoase sînt, oricum. GuWerner să-şi doneze, şi el, sistemului de sănătate şi nevoiaşilor, fabuloasele averi din meditaţii şi falsuri în acte. Orban, şi aşa, afectat profund de virus la cerebel, e un jucător de pic-poc pe şotron, mincinos şi fals, cum îl ştim. La fel ca un taiwanez care se crede cel mai japonez dintre chinezi. Merkel a bătut din călcîie, GuWerner cel prost vorbitor şi Orban au dat undă verde avioanelor cu sclavi spre plantaţiile Germaniei.
Maximă umilinţă, cu acordul statului. România este încarcerată la domiciliu, românii sînt vînaţi pe stradă de armată şi interne, iar ăştia doi sting becul în ţară ca să poată fi defrişate pădurile în voie. Ciolacu le ţine isonul şi hotărăşte să ne vaccineze obligatoriu, călcînd dreptul de proprietate al fiecărui român asupra corpului său uman. Ce sînt ei, de fapt? Nişte terorişti! „Bioterorismul reprezintă folosirea intenţionată a oricărui microorganism, virus, substanţă infecţioasă sau produs biologic ce poate fi fabricat prin biotehnologie, cu scopul de a provoca moartea, îmbolnăvirea sau alte dereglări biologice ale oamenilor, animalelor, plantelor sau altor organisme vii, astfel încât să influenţeze acţiunile guvernului şi să se intimideze sau şantajeze populaţia civilă.” (Ludovic Păun – Bioterorismul şi armele biologice, Ed. Amaltea, 2003, p.246). „Prin folosirea pandemiei şi tehnologiei eronate RT-PCR, fiecare om poate fi declarat bolnav, la întîmplare, permiţînd guvernelor, nu doar să suspende pe termen nelimitat libertăţile cetăţeneşti, ci să şi conecteze statele la un supra-stat global cu temelii fasciste”, a afirmat David Icke, în interviul pentru londonreal.tv . Cît de real e virusul şi isteria ne-a lămurit Germania, cînd a bătut din cizme să-i fie trimişi sclavi la muncă, încălcînd ordonanţele militare şi declaraţiile pe propria răspundere.
Cînd dăm nas în nas cu astfel de nişe acoperite legislativ, mi se pare firească întrebarea: nu cumva epidemia este mediatizată în exces? Nu cumva este amplificată în mod artificial? Pînă la urmă, realitatea din spitale nu poate fi contestată. Avem trei focare în ţară: Suceava, Arad, Oradea. Şi o realitate şi mai cruntă: oamenii mor în marile oraşe conduse de P.N.L.-iştii lui GuWerner. Că pentru unii e mumă acest Covid şi pentru alţii ciumă, s-a văzut în aeroportul din Cluj, oraş administrat de celebrul napoleon Boc, tăietorul lui Băsescu de salarii şi pensii. Sfidînd ordonanţa şi distanţa, înghesuiţi precum sardelele, românii noştri sănătoşi şi-au luat calea aerului în cap de frica sărăciei. Şi apoi ce să facă? Să aştepte moartea din cauza foamei? Ajutoare de la Cîţu? sau mesaje de genul, „stai acasă române, dormi liniştit”, GuWerner lucrează pentru perspectiva căderii economice a României, atît de ameninţătoare, încît guvernul acesta incapabil a lui Iohannis se va dovedi şi mai incompetent în gestionarea crizei economice, care ticăie la uşă, precum ceasul unei bombe. Soldatul GuWerner, întrebat fiind, se prefăcea că nu ştie de cele 13 avioane venite special să-i ia pe românii dispuşi să facă muncile murdare, refuzate de nemţi, la ei acasă.
Astea sînt legătuirle de tip mafiot dintre statele lumii, care, uşor-uşor, vor începe să se fractureze, cu consecinţe greu de estimat la nivelul fiecărui stat. Profeţii mondialismului şi europenismului sclavagist, ai aşa-zisei „generaţii noi” se cam ascund care pe unde! Cariera lor de analişti „profesionişti” e la apus. Au apărut, în schimb, noi categorii, la fel de periculoase: trăncănitorii, părerologii, speculanţii şi apostolii „Apocalipsei”, care profeţesc un viitor S.F. planetei. Tot mai multe speculaţii, manipulări şi statistici neruşinate, la care pun botul „botaniştii” cu un fond de natură descoperit. Asistăm înfricoşaţi la o joacă a mondialiştilor cu numărul de infectaţi. Cînd va atinge vîrful curbei estimat de ei, vor spune: „stop joc”. Ştiţi ce se spunea pe vremea gripei aviare? A început la C.N.N. şi se va sfîrşi la C.N.N. Să ne amintim de Ebolla, de H1N1. Au venit printr-un anunţ, au plecat la fel. Trebuie să ne folosim capul nu doar pentru că e ţinut de gît. Optimismul meu, deja proverbial, îmi spune că ne vom obişnui şi vom trăi normal cu covidul în proximitate, aşa cum trăim cu bolnavii de SIDA, cu gripa, rujeola, hepatita etc. Numai că vom fi obligaţi, pînă la urmă să purtăm burca pentru protecţie.
Haideţi să facem RMN-ul omenirii la momentul dat. Tot acest război dus împotriva omului, cu falsul, teroarea, teoriile şi speculaţiile aferente, va constitui ideologia unei noi revoluţii la nivel global. Omenirea va accepta implementarea fără să cîrtească sau să încerce s-o înţeleagă. Aşa a fost mereu în istorie. Bolşevismul, mai apoi, comunismul şi socialismul au fost acceptate, cu propaganda la ceas şi cu arme la cap. Democraţia? Ei, pentru ea s-au dus lupte sîngeroase. Au căzut mii de morţi pe redutele marilor puteri, care ne-au învîrtit pe coada lor, au fost căsăpiţi conducători de stat. Totul pentru supremaţie, bani şi putere. Am avut conducători democraţi ca nişte mîţe hoaţe şi parşive, care au furat bucata de pe masa poporului, l-au zgîriat la sînge şi au sărit doar după ghemul din faţa ochilor lor. Pregătită sau nu să se mărite, naţiunea română a fost siluită şi băgată sub scara Uniunii Europene. Acolo au jumulit-o şi au prădat-o dictatorii bordelului înstelat cu ajutorul unor preşedinţi precum Băsescu şi Iohannis. Cu linguriţa i s-a dar României! Cît să nu-şi dea sufletul. Venituri de lumea a treia, taxe şi impozite la nivelul statelor bogate! Ohoho!, în criza de după covid nu le vom mai vedea nici pe astea în buzunar. Cam asta s-a întîmplat în istoria recentă! Demenţa şi lăcomia au pus stăpînire pe potentaţii planetei. Ei au hotărît ca toate resursele omenirii să le aparţină. Ne-au vîndut la taraba uniunii, ca pe nişte găini legate de picioare. Numai pentru ca ei şi ai lor, să facă parte din aşa-zisa elită mondială. Ne-au cumpărat pe nimic, cu vieţile noastre, ale urmaşilor noştri şi cu tot ce aparţine poporului român.
Grav e că prostul nu învăţa nimic din păţania lui, doar înţeleptul învaţă din păţaniile altora. Nu tot păţitul e un priceput, care să priceapă ce făceau Iohannis şi guvernanţii penele, ce făceau serviciile, agenţiile şi autorităţile statului, cînd covidul se plimba relaxat de la Wuhan în Europa via Bucureşti? Păi, făceau pe noi şi ceva în interesul lor. Plănuiau şi forţau uşa Constituţiei pentru alegeri anticipate. Azi, dăm piept cu cele trei decenii de dezmăţ politic, corupţie, extremism, politizări, amatorism, hoţie şi trădare. E timpul învierii româneşti după această aventură a globaliştilor marxişti! Evidenţele obligă o întoarcere la naţionalism, patriotism, la noi înşine, la interesele naţionale! „Pandemia” asta, special plantată, trebuie să ne aducă cu picioarele pe pamînt. Ar fi suficient să vedem gropile comune din parcurile New York-ului, unde sînt îngropaţi morţii de Covid. Ca să ştie mulţimea de idioţi, pentru că avem destui, care au votat criminalii de pe listele electorale, că dacă au scăpat acum, la viitorul SARS, acolo ajung, în cimitire amenajate în parcurile oraşelor, dacă vor continua să voteze trădătorii neamului pentru pomeni şi promisiuni deşarte.
Pe slugile Occidentului parşiv, Băsescu şi Iohannis i-a angrenat aceeaşi curea de transmisie: distrugerea României. Promisiunile mincinoase ale lui Băsescu, indolenţa, nepăsarea guvernelor Boc au alungat milioane de români în Spania, Anglia, Italia, Germania, de unde se întorc astăzi bolnavi, speriaţi şi fără soluţii existenţiale. Urmînd aceleaşi cărări despotice pe podiumul de nisipuri mişcătoare, înălţate de un sistem de Justiţie muribund, în loc să pună în mişcare politici economice care să-i aducă în ţară pe românii plecaţi, Iohannis, teleghidatul, îi folosea în scop electoral, prefăcîndu-se interesat de aşa-zisele lor drepturi peste graniţă, deşi nu-i doreşte în ţară. La fel speră şi în legătură cu cei aproape 2000 de români expediaţi în Germania. Iohannis nu e în stare să gestioneze întoarcerea românilor acasă, doar plecare lor. Avem cel mai odihnit şi dăunător preşedinte din uniune, slugarnic acesteia. Toată fişa postului său i-o dictează pe prompter madam Ursula. E mai harnică şi se pricepe la politici diabolice de austeritate. Uniunea funcţionează potrivit apostolului „Merkel”: „scapă cine poate!”, iar România s-a trezit, în plină pandemie, năucită că a pierdut peste un sfert din medici şi asistente.
România a pierdut aproape toată industria farmaceutică, şi-a închis la ordin unicul producător de vaccinuri. Nu produce destulă hrană pentru cetăţeni, iar instituţiile cu pensii speciale şi cu salarii şi mai speciale nu vor putea soluţiona întoarcerea milioanelor de români. Cînd a fost vorba de migraţia popoarelor arabe, striga Merkel cocoşeşte la fiecare stat să-şi ia acasă cota de migranţi. Acum toată răspunderea s-a mutat la nivelul statelor naţionale. Comisia Europeană s-a ascuns în fundul curţii, aşteptînd plecarea pandemiei. Nimeni de la Bruxelles (milionarii comisari şi funcţionari de la agenţiile plătite regeşte) nu a alertat ţările membre despre vulcanul care a erupt lava mortală a unui laborator peste Europa.
N-au în sertarele lor măsuri pentru situaţii de urgenţă. Au doar reţete de constrîngere şi de jupuit statele membre. Dacă zecile de directorate şi agenţii U.E., cu cei douăzeci şi şapte de comisari, plătiţi mai vîrtos decît cercetătorii în medicină, ar fi funcţionat cu adevărat, atunci cînd a izbucnit epidemia în China, dacă toate graniţele Uniunii s-ar fi închis şi toţi cetăţenii statelor membre ar fi fost repatriaţi şi carantinaţi, nu am fi trăit aceste drame, iar economia ar fi mers în plin. Aşadar, ce ne-a adus globalizarea? Libertatea de a vorbi, de a risipi ce-i românesc, de a ne risipi care încotro pentru a supravieţui. De a alege între diverse categorii de hoţi, trădători, vînzători de neam, mincinoşi, impostori. Ne-am pricopsit cu o clasă de îmbogăţiţi prin furt deghizat şi facilitat de tot felul de legi şi instituţii înfiinţate în acest scop. Cu o inegalitate nesimţită între salarii, pensii, venituri. Cu o armata de papagali şi demagogi, care ne-au vîndut pe ceea ce ei nu înţelegeau, fiindcă nu sînt decît nişte impostori inconştienţi, slugarnici, care trebuie urgent anchetaţi şi pedepsiţi potrivit faptelor comise.
Autor: Maria Diana Popescu
Sursa: Revista Art-Emis
Oare, n-ar fi bine ca pe toate Iudele astea autohtone sa le carantinam la demisol?
JILAVA este cel mai bun remediu pentru ai, dar si pentru noi!
Asa-zisii conducatori nus-i doresc decat un numar cat mai mare de morti. Se adauga orice deces, ca sa-l faca cat mai mare.
Cum schimbam factorii determinanti?
1. Votati prin dezinformarea facuta de media controlata de talmudistii babilonieni…
2. Candidati cu nume romanesti dar ne-romani, ne-orodocsi.
3. Armata e desfiintata – corpul de mercenari nu are treaba cu poporul roman; nu are cine sa-i “salte”…
4. Sintem multi care “vedem” la fel dar… “afara” – nici nu avem cu ce sa ne intoarcem si deja avem destui care ne injura pentru ca ne [mai] pasa…
=====
Fara o dorinta universala a romanilor de a rasturna aceasta “oranduire”, dupa ce a renuntat la monarhie si fariseic, mimand credinta in Dumnezeu… nici Dumnezeu nu cred ca “vede” necesara o minune… “colectiva”.
Nu mai exista majoritate decat statistic, nicidecum… “uniti in cuget si simtiri” – e “fiecare pt sine”.
Cu asa [ne]simtire, nu se va putea schimba nimic ca n-ai cu cine.
DACA ROMANIA AR AVEA O GUVERNARE RATIONALa, LOGICA SI CU ETICA MORALA (care sa guverneze TARA pe baza de strategii, programe si proiecte de lunga, medie si scurta durata) AR ADOPTA PROGRAME ADECVATE pentru dimensionarea OPTIMA a aparului bugetar (reducerea cu 65%), impozitarea corecta a exploatarii BOGATIILOR TARII, a BURGHEZIEI COMUNISTE (imbogatitilor prin functii politice ori guvernamentale detinute in conducerea statului dupa 1989) si CONFISCAREA AVERILOR imbogatitilor hotomani DOBANDITE PE CAI ILICITE.
La MOMENTUL ACTUAL Tara are nevoie ca de aer de o GUVERNARE INTELEAPTA DACA pricepe cineva… Motive: lucrurile nu sunt ceea ce par a fi in realitate; civilizatia umana a suferit numeroase mutatii genetice; in prezent se deruleaza o mega diversiune la scara planetara cu scopul de a se prelua controlul, puterea, resursele Terrei…. mai departe scrie-n Carte…