Pentru că prima economie a lumii în termeni de productivitate reală, nu de joacă de păcănele la cazinou, China, nu e pregătită și de fapt nici nu dorește să facă din yuan moneda de refugiu a celorlalte economii.
Mai mult, China nici nu dorește să ia propriu-zis locul Americii cu al ei dolar, adică să joace rolul împăratului irascibil care dă cu o mână și bate cu cealaltă. China are în spate o istorie de peste 2000 de ani. Când își asumă ceva, o face pe termen lung, nu pentru următoarele decenii. Hai cel mult un secol. Cum a făcut America după al doilea război mondial, orbită de lăcomia propriei tinereți.
China nu vrea să pice în capcana pe care economiștii o denumesc „dilema Triffin”, în care a căzut America după acordul de la Bretton Woods (1944), și de care America știa încă din anii 1950, când problema a fost teoretizată de economistul belgian Robert Triffin, ceea ce oricum a fost degeaba, fiindcă politicienii americani nu au înțeles sau nu au vrut să înțeleagă nimic.
Pe scurt, „dilema Triffin” scoate în evidență contradicțiile interne dintre dezideratul unei monede unice de rezervă și realitatea comerțului internațional. Țara care emite propriu-zis moneda de rezervă universal acceptată va ajunge volens-nolens să înregistreze deficite comerciale cu restul planetei pentru că restul țărilor vor fi mult mai tentate să stocheze ca niște hârciogi moneda ei, deci să-i vândă orice la orice preț, pentru a beneficia de prețioasa monedă, decât să economisească în propriile monede sau în ale altor țări. De aceea, pe termen lung, țara respectivă – în cazul de față, America – va ajunge să facă din moneda ei singura marfă veritabilă de export. Nu va mai produce nimic, decât bani de hârtie care vor fi prețuiți de ceilalți participanți la comerțul internațional pur și simplu din cauză că sunt prețuiți de… toți ceilalți participanți la comerțul internațional. Și tot caruselul va continua să se învârtă până când… se va opri. Adică undeva, cândva, încrederea în moneda-hârtie o să dispară.
Americanii știau de multă vreme de asta, dar lăcomia dată de tinerețea civilizației lor i-a împiedicat să calculeze dincolo de lungul nasului. Au avut o fereastră de oportunitate, pentru a-și corecta excesele, de peste 50 de ani, de la „șocul Nixon” încoace. Nu doar că au ratat-o, dar prin sancțiunile împotriva Rusiei au accelerat prăbușirea dolarului fiindcă au subminat încrederea internațională în propria monedă.
Or, fix asta vrea să evite China. Transformarea într-o economie de hârtie care, prin hegemonia artificială a yuanului, să capete un impuls pentru următorii 20-30 de ani dar să-și vadă capacitățile de producție transferate prin India, Malaiezia, Filipine, Indonezia etc. și să ajungă prin 2050-2060 de-a dreptul obligată să se rățoiască în dreapta și-n stânga la toți cei care îi subminează autoritatea.
Așa că în jocul ei de pregătire a propriei hegemonii China s-a aliat cu Rusia, care are și ea o istorie de peste 1100 de ani. Cu bune și cu rele, cu tragedii și cu momente de glorie. Și care știe, de asemenea, să calculeze pe termen lung. Și care are o anumită calitate: este cea mai mare deținătoare de resurse la nivel mondial. Din acest motiv se vorbește de viitoarea monedă-coș de rezervă propusă de BRICS care să aibă acoperire în aur și în alte resurse naturale. Și din acest motiv Rusia e cheia atât pentru supraviețuirea vechii lumi, cât și pentru nașterea celei noi.
Fiindcă vechea lume ar mai putea supraviețui o vreme dacă ar reuși să controleze resursele Rusiei, împiedicând astfel propunerea unei monede-coș de rezervă a BRICS. Câtă vreme? Cel mai probabil alți 20-30 de ani, nu mai mult. Totuși, de aici rezultă obiectivul strategic al Occidentului: înfrângerea Rusiei, obligatoriu căderea regimului și anarhia internă generalizată, care va face iar posibili hodorkovskii, borisberezovskii și băieții cu genți diplomat.
Iar noua lume se va naște numai dacă resursele Rusiei vor rămâne ferm și sigur în sfera de influență a BRICS. Adică Rusia va obține o victorie de necontestat în Ucraina, o victorie care să asigure atât pacea la nord de Marea Neagră cât și stabilitatea regimului. Așadar, obiectiv strategic pentru China și pentru celelalte țări BRICS și aspirante la BRICS: victoria și stabilitatea internă a Rusiei.
O monedă-coș cu acoperire în resurse naturale concrete (nu doar aur) ar evita transformarea economiei chineze într-una de import, și de fapt ar da un impuls tuturor participanților direcți și indirecți la această monedă-coș. Fiindcă toți vor beneficia, mai mult sau mai puțin, după posibilitățile fiecăruia, de participarea la acest coș monetar de rezervă.
E o luptă între un sistem care vrea hegemonia doar pentru sine și altul care vrea o hegemonie disipată în mai mulți poli de putere.
Nu e greu de prevăzut a cui va fi victoria finală. Și nici de partea cui ar trebui să fie România dacă ar avea o clasă politică dotată cu un minim de inteligență.
Autor: Lucian Sârbu
Adauga comentariu