România poate alege creșterea pitică la umbra nucului mare. România poate opta pentru protectoratul puternicului zilei, asigurându-și astfel o pseudo-prosperitate conjuncturală și câte jumătate de gram de protecție contextuală. Dar România poate alege și să fie ea însăși, să se dezvolte la lumina propriului soare, să construiască și să pună la dispoziția lumii celei mari o alternativă imposibil de neglijat. …Iar cine observă cu atenție și privește în profunzime ce se întâmplă în România ultimelor decenii înțelege rapid miza luptei care se dă pentru a trimite acest popor în afara propriului Destin. În spatele imixtiunilor în treburile interne ale României nu stau doar interesele economice ale altor state, ci interese mult mai profunde. Cei care se opun conștient noului sens pe care societatea îl poate primi fac tot ce pot pentru ca poporul român să fie dus cât mai departe de el însuși.
Dincolo de calitățile și defectele românilor, suntem depozitarii unui substrat național care se poate transforma în pântecele unui nou sens social. România ar putea alege să fie, mai departe, sclavul care este. Sau ar putea alege frumoasa nebunie a deschizătorului de drumuri. Iar dacă admitem că lumea în ale cărei ape ne aruncăm copiii e o lume a războiului tuturor împotriva tuturor, poate începem să luăm în calcul și varianta în care, fără a ne mai lăsa duși de vântul cu miros de praf de pușcă, purcedem noi înșine la a crea ceva cu adevărat nou.
Contururile clare ale reașezării României în propriul destin nu se vor întrezări decât când ne vom opri din înaintarea oarbă pe înfundatele alei. Cu ochii larg deschiși, să pornim a ne întoarce în primul rând în noi. Pentru că marea CRIZĂ prin care trecem e înainte de toate una IDENTITARĂ. Ne-au aruncat afară din noi și până când nu vom găsi drumul înapoi NIMENI și NIMIC nu ne va putea cu adevărat vindeca!
Fie să FIM!
…din nefericire, cu gitlejul sugrumat de urlete mute, romanul meu merge cu ochii larg inchisi spre propria anihilare… pina acum 32 de ani am trait macar cu iluzia patriotismului romanului meu… azi, cind sint prea batrin ca sa-mi mai pese sau ca sa fiu ipocrit, vad cit de mult m-am inselat… eram mindru ca sint roman… atunci… azi mi-e rusine… si nu in lume, pe unde am umblat putin, ci in fata mea, cind inlatur patetismul si il inlocuiesc cu ratiunea si realitatea cotidiana… cind vad cine ma ”conduce”, ma ”guverneaza”, ma ”influenteaza” si ma ”informeaza”, ma apuca s i l a de toata scoala, de toate cartile devorate, de toata educatia si formarea mea… ca om, ca roman… ”Fie să FIM!”? sa fim seriosi! sa multumim milei Domnului ca INCA SINTEM… n-o sa traiesc indeajuns ca sa vad ce VA SA DEVENIM… si este bine asa… am prins prea multe deja… de la stalinism, la… la ce se intimpla acum si pentru care inca nu am gasit un cuvint nimerit… bine ca INCA SINT!