Pe 1 martie anul trecut, la câteva zile după izbucnirea războiului din Ucraina, am publicat textul următor:
”Paralelii încep vânătoarea de vrajitoare! N-o să aibă noroc …
O prietenă din presă mi-a trimis o listă de ‘prieteni ai lui Putin’, întocmită de către acoperiții Statului Paralel, agenții Factorului Extern. Devine limpede acțiunea de intimidare a celor cu expertiză, ce mai îndraznesc să gândească și să se exprime obiectiv.
Mă refer pe moment doar la cei din presă, jurnaliști și analiști aflați pe listă, pe care-i caracterizez în mod generic ca fiind ‘crema jurnalismului’ din România, oameni de mare valoare profesională. Deci, de denigrat de către agenții paralelilor, aflați în slujba Factorului Extern! Vai de capul lor de complexați …
O sa revin odată cu extinderea operațiunii!” (urmează ”lista celor 44”, pe care o voi atașa azi în P.S.)
N-am mai revenit între timp, deoarece ”băieții cu ochi albaștri” nici n-au mai insistat cu promovarea listei, operațiunea lor fiind deconspirată prin textul de mai sus, s-au mărginit în 2022 fie să-i eticheteze ca putiniști pe cei de pe listă în mod individual, folosind bateria de propagandiști din presa lor, fie să dea amenzi nemeritate prin CNA, așa cum a pățit inclusiv GOLD FM. Operațiunea a fost similară celei din pandemie, când prin aceleași proceduri au fost taxați spre intimidare cam aceeași jurnaliști și analiști publici, care chestionau eficiența vaccinurilor și măsurile pompieristice ale guvernului. Ținând cont de aceste argumente și prin prisma dezvăluirilor confirmate oficial între timp, e limpede c-am avut de-a face cu operațiuni coordonate de la nivelul statului român împotriva presei independente, ce le deranja propaganda mincinoasă referitoare la pandemie și război.
Lista putiniștilor a revenit în actualitate zilele trecute, fiind cuprinsă într-un volum despre războiul din Ucraina, apărut la Iași sub coordonarea unui profesor penal, Sorin Bocancea, fost rector de universitate condamnat pentru corupție. ”Varianta 2.0.” a listei îi cuprinde aproape pe toți cei consemnați în martie 2022 (au fost omiși/iertați, Dan Andronic, Florian Bichir, H.D.Hartmann, Sebi Ghiță, Orlando Teodorovici, probabil pentru ”bună purtare” între timp), dar au fost adăugați în plus alți jurnaliști sau analiști ce-au fost obiectivi și nu și-au bătut joc de meserie, la pachet cu indicarea a cca 200 (!) de site-uri de știri sau comentarii, ce-au acționat în virtutea corectei informări a cititorilor.
Spre deosebire de varianta de acum un an, neasumată și folosită în mod aleatoriu, operațiunea de acum este una mult mai periculoasă și de anvergură, așa că o s-o explic. Volumul, ca să i se dea greutate, grupează printre cei peste 40 de co-autori, pleiada de servanți tradiționali ai Statului Paralel, de tipul Gheorghe Onișoru, Sorin Antohi, Ioan Stanomir, Alexandru Muraru, Iulian Chifu, Marian Voicu, Cristi Danileț, Cristian Preda, Radu Carp, Valentin Naumescu, Alexandru Lăzescu etc. Notați prezența a doi dintre actualii consilieri ai premierului Ciucă, Muraru și Chifu, o să argumentez mai jos. Printre sponsorii editurii Institutului European, ce-a publicat volumul, regăsim după cum urmează: Ambasadele Austriei, Elveției și Franței, Fundația SOROS, Banca Mondială, Comisia Europeană, Institute de la București, Francez, Goethe, Diplomatic Român, Ministerele Culturii din Austria, Franța, Belgia, România, dar și Universitățile Babeș-Bolyai, Al.I.Cuza, De Vest, Liberă Bruxelles, ș.a.
Regăsiți așadar printre autorii și sponsorii operațiunii exact promotorii strategiilor a ceea ce denumim Factorul Extern, care acum s-au grupat pentru o acțiune de manipulare și intimidare. În mod concomitent cu lansarea volumului, Ciucă declanșa duminică și operațiunea de luptă contra extremismului, ca acțiune asumată la nivel de PNL, acțiune considerată ca fiind ciudată și inadecvată, tocmai pentru că nu prea există așa-ceva în mediul politic românesc, amărâții de la AUR și USR/Reper sunt prea slabi pentru a fi indicați ca potențial pericol. Liberalii prezenți la ședință au ridicat din umeri, vrând să se dezvinovățească, dar i-au indicat pe consilierii premierului, Muraru și Chifu, ca fiind autorii strategiei. Din Iași am aflat că aceiași doi consilieri ai lui Ciucă sunt și coordonatorii ”coordonatorului Bocancea”, deci așa apare și concluzia despre operațiune. ”Vânătoarea de vrăjitoare”, care a fost declanșată anul trecut prin prima listă a putiniștilor, va fi reșapată acum sub forma luptei contra extremismului, asumată de PNL și documentată de vectorii Statului Paralel prin volumul de la Iași, fiind vizați jurnaliștii și analiștii din noua variantă, ”adăugită și îmbunătățită”.
Nu-i mare drama, cei de pe listă sunt obișnuiți să se ia în piept sau să-i ia de gulere și pe autorii pseudo-universitari, și pe sponsorii lor, în mod limpede și pe coordonatorii liberali ai Operațiunii. Pericolul vine însă din faptul că această acțiune este asumată de data asta în mod clar de la nivelul Guvernului, iar acest lucru a fost priceput de către cei de pe listă, care se pregătesc inclusiv de acțiuni în justiție.
Făceam comparația între Statul Paralel și șefii trupelor Wagner, tocmai pentru că modalitatea de recrutare este similară, se face dintre cei penali, cu bube-n cap, ce-ar face orice pentru a scăpa de pedeapsă. Așa stau treburile și cu autorii volumului, penalul Bocancea, ce e condamnat, dar scăpat de pușcărie prin decizia de suspendare a executării, sau a altor co-autori ce stau cu sabia lui Damocles deasupra capetelor, fiind șantajabili prin statutul lor de foști informatori ai Securității sau infractori cu gulere albe, bine documentați de către Statul Paralel. Util din toată tărășenia este faptul că, de data asta, agresorii exprimării publice corecte și libere sunt bine identificați, deci lupta viitoare poate fi bine vizualizată și pricepută de public. ”Paralelii” cred că pornesc cu avantajul că sunt conduși în luptă de generalul #CiucăAlNostru, dar noi suntem mulțumiți tocmai pentru că ni se oferă o țintă atât de vizibilă.
Cozmin Gușă
P.S. Lista putiniștilor apărută pe 1 martie 2022, plus câteva adăugiri operate acum de către ”paraleli” pentru varianta 2.0.:
1. Teodosie al Tomisului
2. Adrian Severin
3. Cozmin Gusa
4. Dan Chitic
5. Oana Lovin (Metropola TV – n.red.)
6. Iulian Capsali
7. Bogdan Duca (Sputnik – n.red.)
8. Diana Sosoaca
9. Dan Puric
10. Olivia Steer
11. Orlando Teodorovici
12. Daniel Ghita (PSD)
13. George Simion
14. Marius Ghilezean (Realitatea TV si Romania Libera – n.red.)
15. Dana Budeanu
16. Calin Georgescu
17. Valer Dorneanu
18. Sebi Ghita
19. Dan Andronic (patron EVZ – n.red.)
20. Alexandru Petria (colaborator stiripesurse.ro – n.red.)
21. Liviu Plesoianu
22. Codruta Cerva
23. Florin Bichir (EVZ – n.red.)
24. Catalin Berenghi
25. fam. Gelu Voican-Voiculescu ???? (sotia lui Boican lucreaza la Sputnik – n.red.)
26. Sorin Rosca Stanescu
27. Iosefina Pascal
28. Silviu Dancu
29. Catalin Ivan
30. Ioan Talpes
31. Mircea Chelaru
32. Ninel Peia
33. Iulian Iancu
34. Anca Alexandrescu (Realitatea TV)
35. Razvan Dumitrescu (Antena 3)
36. H.D. Hartmann
37. Madalin Ionescu (Metropola TV)
38. Adrian Nastase
39. Iulian Urban
40. Ilie Badescu
41. Radu Baltasiu
42. Ovidiu Hurdezeu
43. Ion Cristoiu
44. Razvan Savaliuc (Lumea Justitiei)
(1 martie 2022)
La varianta 2023 au mai fost adăugați și următorii: Adriana Bahmuțeanu, Ion Buduca, Victor Ciutacu, Dumitru Coarnă, Bogdan Comaroni, Mircea Coșea, Mirel Curea, Viorica Dăncilă, Dan Diaconescu, Dan Diaconu, Dan Dungaciu, Bogdan Tiberiu Iacob, Luis Lazarus, Andrei Marga, Cornel Nistorescu, Mirel Palada, Mihai Mălaimare, Eugen Mihăescu, Mugur Mihăescu, Radu Moraru, Adrian Pătrușcă, Petru Romoșan, Victor Roncea, Gheorghe Piperea, Valentin Stan, Codrin Ștefănescu, Cristian Terheș, Adriana Stoicescu, Marius Tucă, Mihai Tudose, Dan Tomozei, Robert Turcescu, Gelu Vișan, Corneliu Vlad, Varujan Vosganian ș.a.
Sursa: ziuanews.ro
…doar intreb: si cine impiedica pe cine sa se faca o lista cu ”paralelii”?
Lista sponsorilor, atat de …diversa, spune tot.