Analize și opinii

Justiţie sau spectacol?

Spectacol după spectacol, însă numărul cazurilor de mare corupţie rezolvate în Justiţie tinde spre zero.

Senatorul Cătălin Voicu, judecătorul Florin Costiniu, oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic – arestaţi preventiv. Se adaugă 5 – 6 primari din mai toate partidele şi din întreaga ţară reţinuţi, arestaţi sau chiar deja condamnaţi numai în ultima lună.

Dacă aş mai crede în miracole aş exclama – Dumnezeule, ce bine a început să funcţioneze Justiţia noastră, cum s-a eliberat minunata de ea de dependenţele şi chiar de complexele faţă de politicieni şi de oamenii cu bani! Însă, din păcate, am ajuns să suflu şi-n iaurt, aşa că nu pot să nu mă gândesc şi la context şi la antecedente. Contextul îmi spune că peste câteva zile aşteptăm varianta finală a Raportului UE privind Justiţia din România. Şi deodată încep să-mi vină în minte antecedentele privind „activarea” Justiţiei băştinaşe în perioadele de dinaintea rapoartelor de monitorizare, pe vremurile ce preced campaniile electorale, atunci când vreun înalt personaj intern doreşte să se arate necruţător în lupta cu corupţia, sau altul străin îşi anunţă vizita.

Şi nu ştiu cum se face, dar, de fiecare dată, aceste fapte de dreptate sunt precedate şi/sau însoţite de extraordinare spectacole de sunet şi lumină, de capodopere ale televiziunii şi cinematografiei. Nu pot uita nici astăzi excepţionalul film cu caltaboşii şi ţuica d-lor Remeş şi Mureşan.

Dar nu reuşesc să uit în acelaşi timp că respectiva capodoperă n-a avut o urmare la fel de convingătoare şi în Justiţie. Sunt la fel de convins că-mi va rămâne definitiv în memorie şi micul clip pus la dispoziţia televiziunilor de DNA cu momentul reţinerii dlor Costiniu, Locic şi Căşuneanu. Nu mă îndoiesc că scena cu doi dintre împricinaţi legaţi de capetele aceleiaşi cătuşi ar merita un premiu de scurt-metraj la Cannes sau Berlin, parcă e desprinsă din Kubrick. Cum scăparea stenogramelor în presă ar merita un Pulitzer!

Doar că nu ştiu exact cui i s-ar cuveni! Singura problemă este dacă această desfăşurare de creativitate artistică va fi urmată şi de ceva consecinţe în Justiţie, singurul lucru care ar trebui să ne intereseze în privinţa unor instituţii însărcinate cu administrarea dreptăţii.Ce vreau să spun? Că m-am săturat de stenograme scăpate în presă, de dezvăluiri „pe surse”, de spectacolele de televiziune produse de DIICOT şi DNA, de parcă ar fi case de filme, nu instituţii de cercetare penală.

Avem parte de câteva ori pe an de asemenea spectacole, dar din păcate puţine din cazurile prezentate atât de vijelios ajung la vreun liman în Justiţie. O parte a dosarelor se întorc la parchetele cu pricina, o altă parte sunt respinse de-a dreptul de instanţe.

Cred că acest fenomen ne obligă să ne întrebăm asupra independenţei parchetelor şi instanţelor, dar şi asupra profesionalismului şi onestităţii procurorilor, poliţiştilor şi judecătorilor. În toate sondajele de opinie publică încrederea în Justiţie se situează pe unul dintre cele mai din urmă locuri. Or încrederea se câştigă greu, dar se pierde foarte uşor. Justiţia noastră oricum a ieşit din comunism cu o mulţime de tinichele şi n-a făcut mare lucru să scape de ele – ba din contră!

Liviu Antonesei
sursa: adevarul.ro

Abonează-te la newsletter