Analize și opinii Cultură și Familie

Justificare pentru netacere

Sunt fiică de emigranți. În 8 ani, i-am văzut pe ai mei 12 luni, adunând săptămânile în care îi am aici, pe rând. Părinții mei sunt oameni culți, deștepți, încă tineri. De ce au plecat? Pentru că își doreau ca, peste ani, frunțile pe care le sărută în fiecare seară să stea ridicate și demne. Eu nu o să plec. Eu vreau să rămân pentru ei. Pentru mine. Pentru că nu vreau să mai fie copii educați prin telefon și părinți care se simt vinovați că nu au fost destul de părinți. De aceea nu am plecat încă. De aceea nu voi pleca.

Nu simt că dețin adevărul absolut. Dimpotrivă. Nu știu multe despre cum arată o familie normală, o legislație bună, o țară pe ale cărei trotuare să vrei să le pupi, nu să le ocupi. Nu știu pentru că nu le-am avut. Ce știu e că am vârsta României, stat democratic. În urmă cu 22 de ani, mama mea mi-a ales numele. Patru litere, două silabe. Dacă mă năștea cu 6 luni înainte, n-aș fi putut nici măcar să urlu la prima gură de aer. Pe atunci, se tăcea.

Nu mi-e foame. Salariul părinților mei cu buletin de Franța îmi asigură un trai decent. Nu știu cum e să fii concediat. Nu știu cum e să nu ai casă. Nu știu cum e să muncești 12 ore pe un salariu mizer. Nu știu cum e să nu ai bani de pâine. Nu știu. Deci, de ce ies? Eu ies pentru privirea bătrânilor. Eu ies pentru bocănceii rupți ai copiilor. Eu ies pentru ca BACKSPACE-ul să dispară de pe tastatura jurnaliștilor. Eu ies pentru că mâine cineva va fura ca să aibă ce mânca. Eu ies pentru că dacă suntem uniți, 1+1=3. Eu ies pentru că inima României bate în mine și doare.(oana-are-o-idee.blogspot.com)

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Profund emotionant acest text al unei tinere Romance …i-ti multumim ca existi printre noi cei mai in virsta …asta inseamna ca n-am murit degeaba in lagarele iude-obolsevice din anii 50,ca n-am fost batuti si urmariti degeaba de securitatea lui Ceausescu si nici n-am murit degeaba la revolutie …asta inseamna catoate au avut un rost ,rostul de a face posibili copii frumosi ca tine !Poate ca aceste vorbe simple si sincere rascumpara totul…Si PUSCARIILE DE LA Aiud si Pitesti ,si cultul personallitatii si cenzura si mortii revolutiei si privatiunile,umilintele si mortii desaracie si foame ai ‘DEMOCRATIEI” Citind aceste rinduri cu o lacrima in coltul ochiului am fost mindru ca sint roman,am fost mindru ca acest popor poate inca sa dea copii asa de frumosi ..Dumnezeu sa te binecuvinteze si pe noi sa ne ierte !

  • Pentru tineri ca voi merita sa ducem lupta pana la capat. Basescu e ultimul bastion al trecutului.

Abonează-te la newsletter