Analize și opinii

Jurnalistul Doru Buşcu, scrisoare către Hellvig: ”Maşina de filaj a lovit maşina mea! O maşina cu două numere nu este una cu intenţii bune…”

Redactorul şef Caţavencii Doru Buşcu i-a transmis directoului SRI Eduard Hellvig o scrisoare deschisă prin care îi spune că a primit ameninţări că “trebuie potolit” ca urmare a materialelor publicate şi descrie cum o maşină de filaj, cu două serii de numere, a lovit maşina în care era familia sa.



“Domnule Eduard Hellvig,

Serviciul secret pe care îl conduceţi şi pe al cărui frontispiciu scrie, într-o latină controversată, “Patria a priori” urmează să-mi facă “de petrecanie”, orice ar însemna lucrul ăsta. Presupun, din cîte îi cunosc pe bătrînii lupi care mi-au purtat sîmbetele şi pe vremea regimului Băsescu, că ar trebui să mă aştept la vechea combinaţie interceptări-filaj-ameninţări-ANAF-parchet-stenograme-presă, iar asta vorbeşte destul de critic despre capacitatea lor de evoluţie. Sînt oameni din cercul dumneavoastră – cerc din care eu sper sincer ca dumneavoastră să fi lipsit – şi de aceea încerc să le-o iau înainte spunîndu-vă ce pun la cale.

Nu e prima dată cînd sînt avertizat că am sărit calul şi că urmează măsurile. E poate a zecea, dacă nu a unsprezecea oară anul acesta. Oameni din nucleul dur al SRI şi cîţiva închipuiţi din jur, fără ştirea directorului, desigur, îşi dau aere de lichidatori. Îşi pun mintea şi întreaga ştiinţă a siguranţei naţionale cu un biet jurnalist de satiră, citit de puţini şi înjurat de mulţi. Grav în toată această risipă de energie nu e discursul lor cocoşesc, ci felul neconstituţional şi ilegal în care concep “distrugerea” mea. SRI nu are pîrghii legale de pedeapsă nici în ANAF, nici în parchete şi nici în alte servicii secrete. Doresc să vă aduc la cunoştinţă toate aceste proiecte, domnule director, înainte ca ele să vă ia pe nepregătite.

Aş zice că SRI n-are atribuţii nici în intimidarea oamenilor pe şosele, intrînd cu maşina de filaj în maşina obiectivului filat, aşa că pun aceste evenimente pe seama prostiei agentului, care s-a apropiat prea mult de ţintă în timp ce verifica mesageria WhatsApp. Datele complete despre incidentul cu autoturismul sub acoperire, cu două rînduri de numere, legendat la MApN, la Marele Stat Major al Forţelor Aeriene, care mi-a îndoit portiera în luna decembrie, vi le transmit, dacă doriţi, în privat, ca să nu deconspirăm celelalte înţelesuri ale securităţii naţionale.

De ce mă vor apropiaţii dvs. “rezolvat”, “distrus” etc.? De obicei, voiau asta cînd le-o cerea şeful, ca urmare a susţinerilor mele publice legate de SRI sau de preşedintele în exerciţiu. Aici aş zice că există motive destule să fiu făcut ţintă, fiindcă de mulţi ani scriu şi vorbesc despre ilegalităţile săvîrşite de serviciu în spaţiul drepturilor şi libertăţilor individuale, de la interceptările ilegale pînă la abuzurile confirmate de proaspăt dezvăluitele protocoale. Asta e, să zicem, partea istorică a urii. Cealaltă parte, mai recentă, presupun că decurge din tăierea bugetului SRI.

(…) Am vrut pe această cale, domnule director, să vă pun la curent cu practici de care sper că sînteţi străin. În continuare, instituţia pe care o conduceţi face politică, şi n-ar trebui să facă. SRI se joacă cu legea, iar, mai nou, iată, şi cu violenţa. Ameninţă, intimidează şi plănuieşte acţiuni împotriva unor ţinte individuale care ies din spaţiul atribuţiilor sale. Nu asta e calea pe care un tînăr director se cade să-şi îndrume serviciul, nu e ăsta spiritul nord-atlantic despre care tot auzim. Nu e uşor să conduceţi un asemenea monstru, dar ideea e că nouă un monstru nu ne face trebuinţă. Vrem un serviciu decent, profesionist şi, dacă se poate, mai ieftin.

(…) Atît, deocamdată, domnule Hellvig, în ideea ca veştile despre mine să nu vă prindă pe picior greşit. Amintiţi-le lupilor care plănuiesc acţiuni ilegale că, din cîte îmi dau seama, nu sînt nici terorist şi nici nu desfăşor genul de activităţi încadrabile în domeniul de competenţă al SRI”, se arată în scrisoarea lui Doru Buşcu.

Jurnalistul a menţionat ulterior, pentru MEDIAFAX, că a primit ameninţări în repetate rânduri şi pe diferite canale. “Ameninţările nu sunt noi. Acestea erau constante şi aveau un aer relativ relaxat adică, într-un fel sau altul, ajungeau la urechile mele din mediile de intelligence care sunt pline de oameni cu urechile mari, de oameni dezamăgiţi. Ajungeau la urechile mele că se discută de mine cu nemulţumire, că <<baiatul trebuie potolit>>. Nu aş spune că nu aveau motive pentru că în mod constant m-am ocupat destul de frecvent de tematica SRI care a ieşit la iveală şi a culminat cu ilegalităţile dezvăluite de presă. Ani la rând am vorbit despre faptul că SRI lucrează în ilegalitate, execută adversari politici. Toate rezultau din studiul atent al unor scăpări ale legii, din documente publice, dar am scris insistent.

Cu timpul, materialele au fost preluate de o presă cu audienţă mai mare şi a început pe conflictul acesta între tabere, au apărut şi documentele pe care le susţineam eu. După care probabil că în ultima vreme războiul s-a acutizat între servicii şi adversari politici şi am fost băgat într-o oală. Cred că e şi pe fondul de a le tăia bugetul, lucru pe care l-am cerut de multe ori. Asta pentru că acţiunile lor sunt total netranspartente, că nu s-a văzut un raport de activitate, că instituţia nu înţelege să dea explicaţii şi am spus ca sunt două măsuri care pot aduce instituţia în locul ei prescris de Constituţie: să se modifice legea de funcţionare şi să se corecteze bugetul. Poate au tras concluzia că le-am tăit bugetul. Am considerat că trebuie să semnalez pentru că s-au adunat multe avertizări. Am toate motivele să cred că lucrurile stau aşa”, a spus Doru Buşcu, pentru MEDIAFAX

Jurnalistul a mai afirmat că nu aşteaptă un răspuns din partea conducerii SRI.

“Este un act unidirecţional, am făcut o scrisoare blândă. Urmează să scriu iarăşi despre noutăţile care se pregătesc şi care sunt de aşteptat din partea lor şi sunt pregătit”, a susţinut Buşcu.

Redactorul şef al publicaţiei “Caţavencii” afirmă că în accidentul descris în scrisoarea către conducerea SRI, cu maşina de filaj, se afla familia sa. “În maşină era familia mea şi totul a fost suspect de la un cap la altul, în sensul că şoferul i-a râs în nas soţiei. Am căutat maşina şi s-a dovedit că avea două numere – unul de la Armata. Când am ajuns la asigurare a spus că e de la SRI. Presupun că şi alţi agenţi de la filaj au avut momente de scăpare şi au intat în ţintele lor. Au fost multe accidente de felul acesta pentru că omul a recunoscut din prima, maşina fiind la ministerul Apărării. Nimeni nu îmi va răspunde la întrebări, care e treaba cu maşina. Aşa e sentimentul meu că era operaţiune de filaj, o maşina cu două numere nu e o maşina cu intenţii bune. Acţiunile secrete reuşite rămân secrete, asta nu a fost reuşită”, a mai declarat Doru Buşcu, pentru MEDIAFAX.

Sursa: Mediafax