După căderea Cortinei de Fier, o grămadă de state ex-comuniste europene au aspirat la intrarea în UE și NATO. Și au și intrat după ce li s-au impus tot felul de criterii, zise civilizatoare, renumitele condiții de aderare de tip economic, social și politic. Economia să fie rentabilă și eficientă, viața politică să fie democratică, statul să fie un stat de drept, iar social oamenii să fie liberi și protejați. Și a început un iureș al reformelor după chipul și asemanarea cu Occidentul.
Pe fond însă, statul candidat trebuia să satisfacă doar 3 criterii:
1. O clasă politică obedientă Occidentului, fără veleități naționaliste și suveraniste.
2. O economie în continuă decădere pentru a nu deveni un competitor pe piață. Ba din contră, pentru a deveni un consumator al al produselor occidentale.
3. Menținerea și dezvoltarea unui grad înalt de corupție politică și administrativă ca element de șantaj permanent.
Dacă România ar fi avut prin absurd, personalitate politică și zero corupție, nu am fi fost primiți în cluburile elitiste decât cu mare greutate. Dacă mai țineți minte contractul cu Bechtel a fost de fapt un test internațional de corupție și aservire, și de atunci au urmat o avalanșă de concursuri și probe pentru desemnarea “reginei balului” pe care le-am trecut cu brio, OMV-PETROM, cedarea de resurse, EADS, Schweighofer, etc.
Desprindem de aici un principiu general valabil: nu există prietenii politice bazate pe respect reciproc și ajutor mutual, există doar relații de subordonare care costă scump.
Dar acest lucru este de mult și de mulți cunoscut, iar eu nu fac altceva decât să mă enervez o dată în plus.
Am devenit un cârcotaș datorită diferitelor femei din viața mea care mi-au aplicat condiționări de tip UE și NATO în vederea aderării, și când am zis și eu că gata, acum sunt aderat, s-au dezaderat ele fără explicații, și m-au lăsat cu ochii după baloane verzi pe pereți.
El Comandante.
Autor: Jean Maurer
Adauga comentariu