Analize și opinii

Iulian Capsali: “Repet, cifra copiilor uciși până astăzi este de peste 15.000…”

Nu mai pot scrie frecvent despre masacrul din Gaza, care a continuat neabătut și în ultimele zile. Pur și simplu, imaginile de acolo sunt devastatoare pentru orice om care are un strop de empatie. Pentru anumiți sociopați sau neoprotestanții care și-au făcut vițel de aur din acest stat, motiv de satisfacție sau cel mult de tăcere absolută.
Din câte văd, se dorește o purificare etnică, procedeu care a mai fost pus în practică când au fost puse bazele statului Israel cu forța armelor (găsiți mărturii în recentul documentar israelian “Masacrul de la Tantura”, prezentat la festivalul de la Sundance, tradus în lb. română), dar nivelul la care este adus acest genocid acum, în plină eră a “Drepturilor Omului”, este absolut revoltător.
Că guvernul Netanyahu acționează ca un grup mafiot inclusiv cu instanțele internaționale a reieșit zilele trecute, când în The Guardian a fost scos la iveală faptul că l-au trimis pe șeful Mossad până de curând, Yossy Cohen, ca să o amenințe pe procuroarea șefă a Curții Penale Internaționale, Fatou Bensouda, care se pregătea să deschidă o anchetă oficială cu privire la presupuse crime de război și crime împotriva umanității din teritoriile palestiniene ocupate. Era anul 2021. Pentru că situația de acolo e gravă nu de acum, când a ajuns la paroxism.
Cohen i-a transmis procuroarei șefe în întâlnirile directe, citez: „Ar trebui să ne ajuți și să ne lași să avem grijă de tine. Nu vrei să te bagi în lucruri care ar putea compromite securitatea ta sau a familiei tale.”
Deci asta nu o spune Al Capone unui gangster incomod dintr-o familie rivală, ci șeful Mossad procurorului șef al CPI. Evident că au umblat și puțin la familie cu șantajul și au “obținut transcrieri ale unor discuții secrete ale soțului ei”, cum au susținut două surse.
Succesorul lui Bensouda la funcția de procuror-șef al CPI, Karim Khan, avocat britanic specializat în dreptul penal internațional și dreptul internațional al drepturilor omului, a anunțat deja că “va cere un mandat de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, în legătură cu acțiunile țării sale în războiul din Gaza”.
Bref, astăzi suntem încă în Ziua Internațională a Copilului. După cum probabil unii dintre dumneavoastră știu, peste 15.000 de copii au fost uciși în operațiunea armată din Fâșia Gaza începută în octombrie anul trecut.
Numele lor sunt citite cu voce tare de voluntarii convocaţi de către iniţiativa “Să le aducem un omagiu copiilor din Gaza”, în centrul Berlinului, în faţa monumentului Victimelor Războiului şi Dictaturilor. Acțiunea se întâmplă chiar acum, când scriu aceste rânduri, și se va încheia, conform Agerpres, la miezul nopții, după 14 ore de citire neîntreruptă a numelor și vârstei acestor victime inocente.
Titlul acestei postări este și titlul melodiei compuse de legendarul Eric Clapton la sfârșitul anului trecut, când numărul de victime nu ajunsese la cifra halucinantă de acum. La 31 octombrie muriseră, în doar trei săptămâni de bombardamente israeliene, mai mulți copii palestinieni decât toți copiii morți într-un an întreg în toate conflictele militare active din restul lumii – 3.457 de suflete. Repet, cifra copiilor uciși până astăzi este de peste 15.000…

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • 1.Ar fi interesant de aflat ce procrntaj din israelieni si din conaționalii lor din alte tari aproba aceasta epurare.
    2.Cati combatanti Hamas au fost eliminati/scoși din luptă ?