Analize și opinii

Iulian Capsali: ”Mai răsfirați, băbăieți!”

Nu cred o secundă în atacul “animalului” Bashar al Assad asupra propriei populații, mai ales când războiul era ca și terminat, iar zona “atacată” chimic era ultimul bastion al rebelilor susținuți de SUA și Marea Britanie, deci incontrolabilă de către armata guvernamentală. Sunt pățit și cu Irakul, și cu Libia. Totul a fost o mare diversiune care a dus la distrugerea unor state viabile.



Până la intervenția prin mercenari pentru instaurarea “democrației” în Siria (cu ajutorul ISIS), țara din Orientul Mijlociu era una dintre CELE MAI SIGURE destinații turistice din lume. Am prieteni creștini și musulmani în Siria care mi-au spus de la început cum au fost facute jocurile, întrucât informațiile din media mainstream erau exclusiv diversioniste. De la început, Bashar a fost diabolizat, deși sirienii și în mod special creștinii îl iubesc și acum. Dacă nu era iubit, regimul lui era de mult sortit pieirii.

Mărturia unui român pe un site de turism, care l-a prins pe Bashar al-Assad de Paști, la mănăstirea Sf. Tecla în anul 2009 (în foto, împreună cu soția), precum și imagini video tot dintr-o mănăstire creștină (posibil tot de la Sfânta Mare Muceniță Tecla, cea întocmai cu apostolii) de Nașterea Domnului, în 2016.

“Omul (Bashar – nota mea) a trecut pe niste scari inguste fix pe langa mine, prilej cu care i-am urat “Paste fericit”. S-a oprit si mi-a raspuns in engleza: “Happy Easter to you, as well”

Pasind prin istorie – Siria episod 1

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali