Analize și opinii

Iulian Capsali: “DRUMUL SPRE DICTATURA GLOBALĂ”

Din imbecilitatea autorităților (cât o fi prostie, cât o fi crimă cu premeditare, nu știm), covidul a pătruns masiv în căminele de bătrâni din toată țara. Faptul că nu este un dezastru ca în Suedia, ține de miracol.

În cămine și spitale se fac majoritatea (re)testărilor.

O prietenă m-a sunat ieri disperată că nu mai știe nimic de mama ei, ținută în spitalul Colentina ca asimptomatică. Are demență senilă, face pe ea în pamperși, nu știe cum și dacă are cineva grijă de ea.

Dimineață, la biroul de evidență a populației, o femeie cu lacrimi în ochi întreba ce poate să facă în cazul unei bătrâne care are covid, aflată tot într-un cămin de bătrâni, căreia îi trebuie un nou buletin. I se explică faptul că nu poate să vină nimeni la ea să-i facă poza, să aștepte până se face bine.
La care femeia terifiată: “Dar după 1 august va fi mai rău decât acum!”

Populația a fost programată mental, de către demenții mesianici globaliști și cozile de topor securiste din politică și presă, că un dezastru e iminent.

Se poartă un război psihologic, zi de zi, împotriva poporului.

Pe acest fond, libertățile cetățenești sunt restrânse pas cu pas. Legea nazistă a spitalizării forțate este deja promulgată de președintele Johannis, după ce majoritatea toxică PNL- PSD a clocit-o în Parlament.

Apărați-vă LIBERTATEA!

#CoalițiaPentruNațiune

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali Facebook

Sursa foto: Market Watch

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Totul se face conform unui principiu Illuminati: Arunca momeala pulimii ! Daca o inghite, arunca-le alta si alta si alta, pana o deposedezi de orice drepturi! Daca n-o inghite si se revolta, atunci te repliezi pe pozitia anterioara si astepti momentul prielnic pt a le arunca-o din nou!
    Cu astfel de restrictii de tip nazist(adica masca obligatorie in aer liber, in plina canicula; ganditi-va doar la bietii batrani ce calvar trebuie sa indure ), mult mai dure decat cele din Situatia de Urgenta, Romaniei i se impune de catre Iudele clasei politico-securiste autohtone(evident, la ordin extern), statutul de Lagar de Concentrare, in care aceste Iude nenorocite vor avea drept de viata si de moarte asupra oricarui roman de rand! Trebuie sa fim constienti ca nu mai merge doar cu vorbe, articole scrise si proteste firave, ci pur si simplu este momentul solidarizarii si al actiunii, astfel incat sa scapam odata de “astia” prin orice mijloace, altfel vom ajunge cu totii, sclavi inchisi in colivie si pusi in lesa, intocmai ca in Imperiul Asirian!

  • sunt curios ce tip de buletin avea doamna in varsta, avand in vedere ca buletinele de la o anumita “varsta” sunt pe viata !
    nene, las-o ca pute rau gargara matale!