Mă gândesc și la evenghelia zilei de azi: un preot și un levit au trecut pe lângă omul lăsat aproape mort de tâlhari. Păstrătorii legii trec pe partea opusă, întrucât pentru ei atingerea de un muribund era oprită de legi, ar fi urmat un ritual îndelungat de purificare. Deci ajutorul dat le-ar fi complicat viața.
Samarineanul, străinul de neam și lege, disprețuit de evrei, este cel care-l salvează. Samarineanul este Hristos, cel care a venit pentru israeliți în principal dar a fost mai bine primit de străini, iar sutașul sau cananeanca chiar L-au uimit pe Domnul prin credința lor.
Litera poate ucide, Duhul (care bate unde vrea el) este iubire, hrănește.
Iar când a fost pus să aleagă, poporul ales l-a preferat, democratic, pe Baraba, respingând revelația completă a Dumnezeului înomenit.
E un truism că odată cu Înălțarea Domnului și mai ales după Cincizecime, “poporul ales” au devenit creștinii, cei care îl urmează pe Hristos. “Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.
Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, MOȘTENITORI DUPĂ FĂGĂDUINŢĂ” (subl.mea)
Cu toate acestea, neoprotestanții, care sunt “oamenii cărții”, se închină mai mult statului Israel decât Domnului, după cum remarca profesorul american Paul Craig Roberts. Pentru acești creștini, Noul Israel este un construct rasial teo-politic, care se edifică precum în Vechiul Testament, prin desființarea altor popoare, nu o patrie spirituală, în care primează porunca divină “iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți”, porunca din Levitic pe care Hristos o întărește: “Şi a-L iubi pe El (Dumnezeu n.m.) din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi ESTE MAI MULT DECÂT TOATE ARDERILE DE TOT ŞI DECÂT TOATE JERTFELE”. (Marcu 12;33)
În Epistola către Evrei (8;8-9), Domnul Hristos, Cuvântul, întărește ideea Noii Legi, care răstoarnă vechile cutume care duceau la împietrirea sufletului:
“Iată vin zile, zice Domnul, când voi face, cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda, testament nou,
Nu ca testamentul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului; căci ei n-au rămas în testamentul Meu, de aceea şi Eu i-am părăsit – zice Domnul.”
Noul Ierusalim nu este un oraș cu semnificație teo-politică, care trebuie edificat pe o substanță etnicistă și rasială. Pentru creștinul ortodox asumat Noul Ierusalim este Împărăția Cerească:
“Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este.
Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.” (Apocalipsa Sf. Ioan 21;1-2) De citit și Sf. Vasile cel Nou, căruia i s-a arătat cerul și pământul îndumnezeit, moștenit de “cei blânzi și curați cu inima”.
Am făcut această digresiune pentru a întări ideea tânărului palestinian ortodox, căruia i se pare necreștină lipsa de empatie a multor creștini față de acest cimitir răscolit de bombe, cum a devenit Gaza.
Cred că vom vedea neoprotestanți și nu numai, inclusiv ortodocși euro-atlantici, care vor pune umărul la ridicarea Templului lui Solomon. Care, probabil, va urma după războiul pus la cale de “elitele” satanice care pregătesc împărăția lui Antihrist.
Ce înseamnă aceasta, știe orice creștin care cunoaște textele profetice.
Autor: Iulian Capsali
Adauga comentariu