Analize și opinii

Iulian Capsali: ”Acefalul acționează”

Cred că nu există domeniu național (social, politic sau economic) pe care Ficus Captivus să nu-l te(r)felească. Pare că strategia este aceea de a forța propria demitere, ca să arate tuturor stăpânilor cât e de prigonit și să lovească în stabilitatea țării, îndemnând la o insurecție revoluționară. Că mai sunt Boți care se plimbă prin orașe noaptea. Iar tactica pârjolirii e singura pe care a învățat-o de la Băsescu.



Nu mai are resurse, și-a dat măsura impotenței totale, nu mai poate face altceva decât să intre în grevă prezidențială și să blocheze Statul. Asta pentru ca majoritatea parlamentară să ceară demiterea. Numai așa poate salva Statul Paralel și în special pe Koveși, dizolva înțelegerile PSD cu “evreii”, poate distruge economia (vedeți articolul lui Dan MV Chitic din RL) și boicota total inițiativa civică a Referendumului pentru căsătorie/Familie.

Faptul că se adresează #rezist pentru ațâțarea tulburărilor de stradă, mă face să cred că acest mutant este pus ca să se detoneze. Cu ajutorul Germaniei și al Departamentului de Stat al SUA (Soros).

Un trădător nătâng, înconjurat de otrepe.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Da dar in acest caz Parlamentul se poate reunii in sedinta comuna a camerelor si il poate DEMITE DIRECT PENTRU IMALTA TRADARE fara sa mai apeleze la referendum fiinca oricum greva prezidentiala nu este trecuta in Constitutie ! O data demis pentru inalta tradare trebuie anchetat poate de un procuror militar …devine penal si adio al doilea mamdat care oricum dispare daca dispare statul paralel ! Asa ca mai usor cu pianul pe scari ca tuseste si Germania si SUA !

  • In primul rand se scrie mandat. In al doilea rand, cred ca nu trebuie sa subapreciem forta Germaniei in UE [si nici a SUA], ea fiind motorul economiei in Europa si, pe cale de consecinta, are parghii mari de influenta. Daca adaugam incapacitatea “clasei” politice din Romania, nu sunt asa de sigur ca Werner nu poate visa la al doilea mandat. Eu sper sa ramana cu visul si sa alegen cu mai mult discernamant politic un alt presedinte. Treaba e ca nu suntem singuri, statul subteran lucreaza nestingherit si asta imi da fiori.