Absolut impresionantă manifestare de dragoste și solidaritate la comemorarea lui Charlie Kirk de pe stadionul din Glendale, Arizona.
Probabil că este punctul de cotitură prin care se va reuși contracararea ideologilor criminale sexomarxiste, care au aneantizat civilizația creștină din Occident, dar pe care au exportat-o masiv și spre Europa de Est și Balcani, dar și spre Africa, Asia și America Latină.
Charlie Kirk a fost împușcat în gât sub ochii copiilor lui și a sutelor de tineri prezenți la dezbatere. Din punctul meu de vedere a fost o execuție care încă ridică multe semne de întrebare.
Însă, de doi ani de zile, zeci de mii de palestinieni, inclusiv femei și copii, sunt împușcați din drone, fărâmițați de bombe, striviți de planșeele caselor, împușcați în cap, în piept, în organele genitale.
Da, am văzut cu ochii mei un medic pediatru american care a tratat trei săptămâni palestinieni în Gaza și a constatat că în fiecare zi veneau cu răni specifice:
„Adică, într-o zi anume, să zicem luni, primeam 40–60 de pacienți odată și toți erau împușcați în picioare, sau în zona pelviană, ori inghinal (între picioare), după un tipar asemănător. Iar a doua zi vedeam răni în partea superioară a corpului, la piept, în zona toracelui, iar apoi au fost zile în care vedeam doar răni la cap, răni prin împușcare în partea superioară a gâtului.
Și ceea ce mi se părea… era că cineva, în spatele armei în ziua respectivă, alegea felul în care fie avea să mutileze, fie să decidă să omoare oamenii. Și o făcea fără discriminare de vârstă.” Adică erau și mulți copii supuși la acest tratament animalic.
Ideea este că trebuie să fii complet demonizat – iar această se întâmplă începând de la acest psihopat dement pe nume Netanyahu până la soldații din teren – ca să tragi în oameni, în fiecare zi în altă parte a corpului, dorind să-i mutilezi sau să-i omori ritualic. Despre jocurile foamei (hunger games), în care palestinieni înfometați erau atrași în anumite puncte de distribuție a hranei, ca să fie vânați ca iepurii apoi de soldații israelieni, ce putem spune?
Nu am auzit nici măcar la naziști de asemenea practici care duc sadismul la extrem. Practic, Gaza a devenit un imens lagăr de concentrare, în care paznicii se distrează trăgând în ținte vii.
Atâta vreme cât nimeni din cei prezenți la comemorarea lui Charlie Kirk, nu a denunțat cel mai mare genocid la care asistăm în acest început de secol, îmi este foarte greu să cred că ne putem vindeca.
Poate fi o vindecare parțială, însă morbul distrugerii și al morții va migra oricând din locul în care, momentan, este protejat.
Autor: Iulian Capsali
Adauga comentariu