Aparea in 1956 drama semnata de John Osborne, “Look Back in Anger”. Despre neadaptare. Despre perdantii unei tranzitii. Despre o societate care dorea sa se reconstruiasca dupa al doilea razboi mondial si despre niste indivizi care si-ar fi dorit (natural sau nu) ca atentia sa se indrepte mai curind asupra lor. Poate mai pregnante la Alan Sillitoe, sentimentele de singuratate, neintelegere si nefericire, au devenit un apanaj al “furiosilor” din anii ’50. David Storey, mai apoi, vorbeste despre dorinta de devenire (This Sporting Life), nu prin munca, nu prin mariaj, nu prin comert. Vorbeste despre esec. Si despre frustrare. Sau disperare, dupa cum insista Henry Jaeger.
Da, au ramas citeva carti dupa “furiosii” anilor ’50. Pe urma, furiosii in sine au disparut si nimeni nu le-a simtit vreodata lipsa. Au venit alte generatii. Cu alt fundal. Cu alta atitudine fata de munca si fata de viata, fata de valori si fata de modul de a se autorealiza. “Furiosii” de astazi sint “tefeleii”. Copii celor descrisi cu voluptate cinica de catre Liiceanu ca fiind “cei fara dinti”. Cei care au tras la jug ca viata sa mearga inainte. Dar, la fel ca si furiosii, si tefeleii vor sa arda etapele, sa parvina. Fie si prin impostura. Prin orice mijloace. Se grabesc. Sint neputinciosi. Sint frustrati si inraiti. Ii doare ca viata lor trece prin fata lor ca accelaratul prin halta de la Balnaca. Cei “vechi” nu vor sa se dea la o parte. Si de ce ar face-o?
Iar din urma vine “generatia Z“. Care spre deosebire de tefelei (“generatia Y“), mileniali, dupa toate evaluarile vor fi conservatori. Dispusi sa respecte valorile si traditiile. Dispusi sa munceasca. Dispusi la efort. Peste vreo 3-4 ani, aceasta noua generatie intra pe piata cu o infuzie de singe proaspat si de optimism. Acesta va fi si finalul actualului haos. Al celor care “nu se dau jos din pat pentru X milioane“… Al celor care vor sa-si taie puta ca sa devina o minoritate sexuala si sa aiba “drepturi”. Al celor care isi doresc mai curind functii decit sa munceasca in mod cinstit. Sa conteste in loc sa faca ceva. Sa critice fara ca ei insisi sa fie cu ceva mai capabili decit cei pe care ii critica.
Cu atit mai mare este disperarea neo-marxistilor care bazindu-se pe aceasta generatie debusolata au planuit sa preia intreaga lume si sa o stapineasca manipulind furia prostului. Ghinion! Nu se va intimpla. Nici cu milardele lui Rothschild, nici cu miliardele lui Soros, Rockefeller, Kissinger, Blankfein, Summers si care or mai fi pe acolo. Si nici cu toata ceata de politicieni de doi bani, liberali, neoliberali, progresisti, democrati, cum si-or mai fi zicind ei. Si nici cu toata cenzura de pe Facebook sau Twitter. Lumea reala isi cere drepturile.
Autor: Ambrus Bela
Sursa: Samizdat
Adauga comentariu