Știu, românii așteaptă de la domnul Cîțu acele promise lucruri fantastice. Și primesc doar SF de cea mai proastă calitate. De ce? E simplu: omul este, din păcate pentru noi, toți, indiferent de care parte a baricadei politice ne aflăm, tot mai rupt de realitate. Simte nevoia să ofere ceva, dar nu are ce. Și, ca de obicei, se refugiază, cu variațiunile pe tema dată, la ”greaua moștenire”. Chiar cu riscul de a râde lumea de el, pe șleau spus. Dar, rupt de realitate, nu-i mai pasă de ridicol.
Poate părea o notă de subsol, în contextul actual, faptul că premierul își asumă organizarea intershipului la Guvern, pentru prima oară în istoria vremurilor noi, sau așa ceva. Doar că ”prima oară” e cam a șaptea oară! Pentru că Guvernul Ponta a deschis calea acestui program. Era suficient să intre pe siteul Guvernului pe care-l conduce acum. Știu, nu-i place asta, dar e și o fotografie oficială a doamnei Dăncilă, cu participanți la program. Am și eu fotografii cu ei, atunci când eram membru al Guvernului. Prilej să le mulțumesc lui Radu Puchiu și Cristian Botan, cei care au venit cu ideea și au contribuit la organizarea programului.
Așadar recomand premierului, pentru literatura SF, apelul la clasicii genului. Care-și respectă cititorii, prin calitatea scriiturii. Plus un specialist în comunicare publică și respect față de adevăr.
Autor: Ionuț Vulpescu
Cîțu este tot mai rupt de realitate? Este rupt de realitate de cand a fost “nascut”.
Asta este Opinia autorului si nu o Analiza: „Cîțu este tot mai rupt de realitate”.
Daca analizezi putin constati ca acest Citu este de fapt constient si bine infipt in realitate, isi vinde tara mai rapid decat predecesorii sai, fiind in reala concurenta cu generalul Ciuca alt tradator/vanzator de tara.
Scuza ca nu stie pe ce lume traieste nu poate aplicata acestui tradator si nici unuia din guvernele si presedidintii ce au fost si mai sunt din ’90 incoace.
E bine sa spunem lucrurilor pe nume si sa nu facem astel de “Analize” superficiale si binevoitoare, la rubrica Analize si Opinii.