Analize și opinii

Ion Cristoiu: “Starea de alertă va fi menținută pînă la alegerile locale!”

1.Cioclul apocaliptic Raed Arafat face turul televiziunilor pentru a justifica decizia lui Klaus Iohannis de a menține starea de alertă și prin asta de a lipsi pe români de dreptul fundamental de a fi liberi. Peste tot Raed Arafat e prezentat cu pompă drept specialist.



Specialist în ce? După terminarea facultății, Raed Arafat s-a specializat în terapie intensivă. N-a avut timp să fie doctor pur și simplu. S-a apucat de SMURD, o inițiativă lăudabilă din punct de vedere civic, dar care nu ține loc din punct de vedere medical nici măcar de administrarea unui clistir. Din 2007 a fost demnitar al guvernelor succesive, de la cel condus de Călin Popescu Tăriceanu pînă la cel condus de Ludovic Orban.

Ca să fii specialist în ceva trebuie să studiezi, să scrii și să publici, dacă nu cărți, măcar notițe de subsol la cărți. Specialiști în Coronavirus sînt doar virusologii, epidemiologii și infecționiștii. Raed Arafat nu s-a afirmat în aceste domenii nici măcar ca amator. Nici vorbă de specialist în Coronavirus ale cărui opinii în privința măsurilor de relaxare să fie luate în seamă de opinia publică.

De ce e prezentat peste tot Raed Arafat drept specialist cînd el e doar un trombon propagandistic al lui Klaus Iohannis? Pentru ca așa zisele sale opinii de specialist să fie pretextul menținerii stării de alertă pînă la alegerile locale. De ce pînă la alegerile locale? Pentru ca electoratul PSD, ușor de ținut în casă atît prin panicarea specifică vîrstei, cînd și prin faptul că pensia vine oricum, că o dă statul, să nu iasă la vot, de frică să nu se infecteze cu Coronavirus.

2.După rostogolirea pe străzi și aruncarea în apă în țipetele orgasmatice ale TeFeLiștilor de la Bristol a statuii lui Edward Colston pe motiv că prin comerțul cu sclavi făcut de el în secolul XVII a pregătit terenul pentru ca în 2020 afroamericanul George Floyd din America să fie ucis de un polițist alb într-o operațiune a poliției, moda dărîmării statuilor pe motiv că nu corespund culturii de fast food a TeFeLiștilor s-a năpustit asupra întregului Occident. La Anvers în Belgia, autoritățile locale au pitit statuia regelui Leopold al II-lea al Belgiei pentru a nu fi dărîmată de TeFeLiștii belgieni pe motiv că la finele secolului al XIX-lea a înființat o companie care a exploatat sîngeros pe băștinașii din Congo. La Oxford studenții (!!!) au protestat împotriva statuii lui Cecil Rodhes pe motiv că reprezintă un imperialist care a introdus apartheidul în Africa de Sud. La Londra n-a fost nevoie de nici un protest pentru ca statuile nedoriților de către TeFeLiști să fie puse la index de către primarul Londrei, un bolșevic de origine pakistaneză. Despre Boala de a dărîma statuile am scris într-un eseu mai vechi al meu:

„Dărîmarea statuilor și a monumentelor în general n-a fost inventată de noi, românii. Prin 1990, cînd nu mai știai în ce parte a Bucureștiului să alergi pentru a nu scăpa spectacolul unei noi statui smulse cu macaraua de pe soclu, am crezut că acesta e un nărav tipic dîmbovițean. Ulterior, plecînd de la această naivitate, unii s-au grăbit chiar să deplîngă anul respectiv. L-au poreclit anul nihilismului. În realitate, nu eram singurii porniți să dăm jos statuile. Întreaga Europă de Est se burzuluise împotriva personajelor turnate în bronz sau cioplite în piatră. La Varșovia, la Praga, la Sofia și la Tirana mulțimile, incitate de discursuri profetice, avînd în frunte fanatici mai mult sau mai puțin autentici, rătăceau de-a lungul și de-a latul orașului căutînd cu înverșunare statuile trecutului.

Cea mai mare victimă a acestei revolte împotriva oamenilor de piatră, urmînd celei împotriva oamenilor din carne și oase, a fost Vladimir Ilici Lenin. Memoria omenirii va păstra pentru totdeauna imaginea celebrului Ulianov smuls de pe soclu de o macara uriașă, după ce în prealabil gîtu-i fusese strîns de juvățul unui odgon. Nu-i exclus ca șuruburile macaralei să fi fost puse în mișcare de un membru al clasei proletare, clasă căreia Vladimir Ilici Lenin îi promisese, cu 70 de ani în urmă, Raiul pe pămînt. În furia cu care respectivul umbla la manete era ceva și din nemulțumirea proletariatului care luase în serios, cîndva, aceste făgăduieli deșarte. Jumătate de secol de comunism îl convinsese că promisiunile celui săpat în piatră sufereau, ca toate promisiunile politicienilor, de deșertăciune. De altfel, respectivul se lămurise de asta, chiar în timpul ștrangulării lui Vladimir Ilici Lenin. Macaraua, care era – ca moștenire socialistă – una din promisiunile făcute de Vladimir Ilici Lenin, mergea ca dracu’.

Nu era singura imagine simbol. Doborîrea statuilor leniniste s-a dovedit a nu fi o treabă prea ușoară. La noi, la București, a fost nevoie de truda unei zile întregi. Pierdut în mulțimea din jurul faimosului soclu, găzduit de Piața Scînteii, mi-am dat seama de problemele puse de dărîmarea acestei statui. Dimineața, lucrurile păruseră simple mulțimii întărîtate. Se repezise la statuie s-o dea jos cu mîinile goale. Elanul revoluționar s-a frînt imediat. Leninul de bronz continua să rămînă în picioare. Cu un surîs disprețuitor. Un surîs față de credința neghioabă a maselor că el poate fi smuls atît de ușor. Au urmat fel de fel de combinații. S-a adus o macara. S-a încercat să i se rupă statuii gîtul. S-a vrut să i se dea, apoi, peste ceafă cu un bolovan. La vremea respectivă nimeni nu se gîndea că e vorba de un simbol. Că personajul de pe soclu ne avertiza cît de greu, cît de complicată va fi smulgerea sa din conștiințe. Abia acum, după 80 de ani de al revoluția bolșevică, ne dăm seama cîtă dreptate avea Vladimir Ilici Lenin !

Dărîmarea dîmbovițeană a statuilor nu este o surpriză nici din punct de vedere istoric. Fiecare nouă epocă a conținut aruncarea de pe soclu nu numai a oamenilor, dar și a încarnărilor în piatră ale acestora. Comunismul însuși a început prin a dărîma statuile anterioare. În chiar interiorul comunismului distrugerea statuilor și-a avut rolul său. Uriașul Stalin din Piața Aviatorilor din București a dispărut într-o singură noapte. Ca și cultul lui Stalin, de altfel.”

Nu mă gîndeam atunci că voi asista la dărîmarea statuilor în interiorul aceluiași regim, cum se întîmplă acum în Occidentul capitalist.

Îmi încheiam eseul meu astfel:

„Dintre toate gesturile omenești dărîmarea statuilor pare cel mai absurd din punct de vedere practic. În definitiv un monument e o biată alcătuire de pietră. Dacă ne gîndim însă mai bine dărîmarea statuilor e unul din gesturile cele mai omenești cu putință. Numai omul e în stare să-și ridice statui și să și le dărîme. Porcul, de exemplu, n-ar fi capabil de așa ceva. ”

La fel aș încheia și un eseu dedicat dărîmării statuilor din Occident pe motiv că personalitățile întruchipate de ele au contribuit cu secole în urmă la asasinarea afroamericanului George Floyd în 2020.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • …bravo! generatiile actuale si cele ce va sa vie, o sa-ti faca o statuie pentru ”vizionarismul” (sic!) de care ai dat si dai dovada… va fi un ”monumental monument”, la o scara inimaginabila azi, infatisind o gaina care naste pui vii… pe frontispiciu se va inscriptiona ”De la SLAST la capitalism am fost mereu prezent”… tine-o tot asa, ”maestre”! (ca stiu ca adori cuvintu’ asta)…