Analize și opinii

Ion Cristoiu: “Numai în Babuinia se putea întîmpla asta: Premierul României a participat și a ținut un discurs la descărcarea din camion a cutiilor cu vaccin!”

Se știe cît de mult pariază în ziua de azi industria turismului pe oazele de primitivism din zonele sălbatice ale globului. Am descris într-un reportaj din Thailanda cum dau năvală, plătind bani grei, turiștii din Occident în regiunea Kanchaburi pentru a trăi în condițiile sălbatice din junglă. Seara, turistul, găzduit la preț de hotel de lux într-o colibă de stuf luminată de opaiț, poate urmări, în centrul tribului așa-zisele obiceiuri ancestrale.

România e preferată de mulți turiști străini și pentru realitățile sale primitive depășite de mult în lumea civilizată. Mers cu căruța, trecut pe punte de scîndură care se clatină gata să cadă în hău, dat la găini și la gîște, mersul la WC în fundul curții. Turiștilor li se oferă tradiții cu aspect primitiv care-i impresionează, mai ales că pot face selfie cu Mutul din Călușarii, ținînd să aibă în prim plan falusul.

25 și 26 decembrie 2020 a îmbogățit tezaurul moldo-valah de ceremonii curioase:
Primirea primei tranșe de vaccin anti-Covid.

În toate țările Uniunii Europene, primirea primelor doze de vaccin a fost un fapt obișnuit, consemnat și abordat de presă sub semnul dezbaterii publice controversate privind vaccinarea. Prezența oficialităților a fost minimă, aducerea, depozitarea și împărțirea vaccinului rămînînd în hotarele unei activități obișnuite.

La noi în Babuinia venirea primelor doze de vaccin s-a transformat într-o sărbătoare națională lățită pe trei zile:

  1. Vineri, 25 decembrie 2020 – primirea vaccinului la intrarea în țară. Au participat: Raed Arafat și Valeriu Gheorghiță.
  2. Sîmbătă, 26 decembrie 2020 – descărcarea vaccinului din camion la Institutul Cantacuzino. Au participat: Florin Cîțu, premierul României, Raed Arafat și Valeriu Gheorghiță.
  3. Duminică, 27 decembrie 2020: Aplicarea primului vaccin. Va participa însuși Klaus Iohannis?

E greu să alegi dintre momentele grotești ale acestei Ceremonii păgîne concurînd tradițiile de Crăciun pe cele mai șocante:

Transmiterea de către posturile publice de Radio și televiziune a apropierii camionetei de fruntariile țării; imaginea de Mafiot a lui Raed Arafat, prin ochelarii de soare, și de instalator subacvatic, prin masca cu bot ca un rît; transformarea lui Valeriu Gheorghiță, de la Spitalul Militar Central, dintr-un medic (nu strălucit – spun cunoscătorii) într-un luptător în combinezon militar în confruntare cu talibanii din Afganistan; plantarea pupitrului prezidențial în mijlocului șoselei; transmiterea în direct la televiziuni a descărcării cutiilor cu vaccin din camion în prezența premierului; discursul de agramat al premierului.

Dincolo de momentele grotești, care te fac a nu știu cîta oară să te simți penibil ca român și nu prin tine, ci prin spectacolul meșterit de autorități, rămîne ca un adevăr cu valoare de axiomă gustul regimului Klaus Iohannis pentru festivismul de tip ceaușist.

Vă mai amintiți de spectacolele de sunet și lumini ale lui Klaus Iohannis și Ludovic Orban din campania electorală, de inaugurare cu discursuri ținute la pupitrul din mijlocul drumului a unor cioturi de autostradă și acelea nefinisate?

Dar de momentul în care lui Ludovic Orban, la vremea respectivă premier, i se cînta la vioară în plin cîmp de o tipă în ie, Balada lui Ciprian Porumbescu? Dar de datul lui Kluas Iohannis cu metroul și cu trenul? Dar de ceremonia prezentării unei planșe la marginea unui maidan pe motiv că acolo se va ridica peste ani un spital regional?

Acest festivism grețos i-a costat pe Klaus Iohannis și Ludovic Orban pierderea alegerilor.

Ei și ce?

Festivismul a continuat bine mersi și după ce vechiul Guvern și-a dat duhul pentru a lăsa locul Guvernului Florin Cîțu. Asta deoarece festivismul de tip ceaușist nu exprimă o realitate de comunicare publică. El dă curs nevoii ștabilor de a se da în spectacol, de a fi importanți, de a fi solemni, de a substitui lucrului bine făcut datul din gură în public.

Festivismul regimului Ceaușescu era o sulemeneală a unei realități mizere. În loc să facă realitatea mai bună, Autoritățile ceaușiste o vopseau în culori țipătoare, dînd cu bidineaua. La fel se întîmplă și cu festivismul grețos al regimului Klaus Iohannis.

În timp ce din punct de vedere oficial se sărbătorea cu fast venirea primei tranșe de vaccin, în spitalele mizere din România oamenii mureau. Nu numai de Covid-19.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Eu prefer de o mie de ori realitatike primitive din romania decit cele “civilizate” si inumane din alte tari asa zis civilizate, de exemplu aici in belgia unde locuiesc eu.

    Se face mult prea mare tam tam pe subiectul vaccin, prea mare, dubios de mare, se insista prea mult ca sa nu trezeasca suspiciuni chiar si la cei saraci cu duhul.