Sîmbătă, 7 octombrie 2017, Marius Pieleanu a prezentat la Antena 3 rezultatele unui sondaj avînd printre întrebări și pe aceasta: Ce părere aveți despre Guvern?57% aveau o părere proastă, 10% n-aveau nici o părere și 31% aveau o părere bună.
De 27 de ani, de cînd îmi dau cu părerea despre politichia autohtonă, am întîlnit zeci de situații în care un sondaj arăta că Guvernul s-a prăbușit în sondaje. Sondajele, mai ales în primii ani de guvernare, n-au nici o importanță pentru Guvern și firește pentru Coaliția majoritară. Cu excepția președintelui care, ca în cazul lui Traian Băsescu, prăbușit în sondaje, poate fi ținta unei Operațiuni de suspendare cu note de Lovitură de stat, un Guvern nu pățește nimic dacă s-a prăbușit în sondaje. Cu atît mai mult nu pățește nimic, dacă sondajul e fals. De regulă, în cei 27 de ani postdecembriști, reacția la un astfel de sondaj era negarea.
Putea să se întîmple așa ceva și cu sondajul lui Marius Pieleanu. Mihai Tudose putea să treacă mai departe, zicînd că e o făcătură. Sau putea spune că dracu nu-i atît de negru, deoarece procentajul de 31 de sută părere bună e chiar mulțumitor pentru un Guvern aflat în prima linie a contestării de către adversarii PSD.
Mihai Tudose nu procedează astfel.
Prin Realitatea Tv el declanșează o campanie menită a arăta că sondajul a fost măsluit la ordinele lui Liviu Dragnea ca să-l compromită.
Între premier și postul prezidențial Realitatea Tv s-a încheiat o negustorie vizibilă cu ochiul liber:
Postul îl ridică în slăvi pe Mihai Tudose și-l tîrăște prin flegme pe Liviu Dragnea. La schimb, premierul asigură postul că nu va plăti taxe și impozite la stat încă un deceniu de acum încolo. Firește, negustoria asta păstrează o gaură în Buget, care Buget nu e al degustătorului Tudose, ci al țării, dar cînd e vorba de un absolvent de facultate privată în somn, precum Mihai Tudose Bugetul țării e un fel de buzunar al său de la spate.
În chip semnificativ, tema e preluată de Divizia Presă a Binomului SRI – DNA. Sondajele de opinie, cînd nu convin cuiva, au fost în tot timpul postedecembrist contestate ca fiind făcături. Mai ales cele date publicității. În cazul lui Marius Pieleanu nu cred că e o făcătură. Și nu pentru că aș băga eu mîna-n foc pentru corectitudinea institutului Avangarde (nici nu mi-aș putea permite, deoarece habar n-am de bucătăria acestui sondaj), ci pentru că realitatea îmi spune că așa e:
Guvernul Tudose s-a prăbușit în sondaje.
Cum adică, vor sări adepții teoriei conspirației, dar Guvernul s-a prăbușit în timp ce PSD a crescut?
Nu e nici o surprindere că PSD a crescut în timp ce Guvernul PSD a scăzut:
- E pentru prima oară după decembrie 1989 cînd un Partid nu-și asumă Guvernarea prin preluarea funcției de premier de către președintele partidului. Prin urmare, în ochii electoratului, Guvernul trece ca fiind pe cont propriu. Și cum Guvernul a luat toate măsurile aiuritoare din ultima vreme, în timp ce liderii PSD au dat din gură pe la televizor, în chip inevitabil erodarea Guvernării a trecut pe umerii Guvernului.
- Unul dintre motivele divorțului dintre Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea – mi-a spus-o fostul premier într-o emisiune tv – l-a constituit evitarea de către Guvern a unei imagini de echipă pe cont propriu. Sorin Grindeanu, miniștrii, lăsau impresia unor marionete ale conducerii PSD. Erodarea Guvernării revenea lui Liviu Dragnea. Asta i-a reproșat și Liviu Dragnea lui Sorin Grindeanu. Că nu lua și el ceva din povara guvernării.
Spre surprinderea multora, Guvernul Mihai Tudose a primit, cel puțin din punct de vedere public, o libertate uriașă. Mihai Tudose a umplut pînă peste margini micile ecrane, și-a închiriat două televiziuni de casă – Antena 3 și Realitatea Tv –, miniștrii au început să se afirme în spațiul public, cei mai mulți dovedindu-se, în frunte cu Petre Daea, acest Romeo al oii, eminamente neghiobi; toate măsurile luate au trecut ca fiind ale Guvernului și nu ale PSD. Abil, Liviu Dragnea s-a retras într-o rezervă prețioasă pentru el. Și astfel Mihai Tudose a fost, spre deosebire de Sorin Grindeanu, cel care a luat pe umerii săi o mare parte a erodării partidului de la putere.
Eu cred că sondajul reflectă realitatea. Ba mai mult, eu cred că judecînd după cîte prostii a făcut pînă acum Guvernul, bramburind total țara, procentajul de 31 % părere bună e nițel exagerat în bine.
Dar chiar dacă ar fi fals, Mihai Tudose se putea limita la a spune că e fals și că Guvernul stă infinit mai bine în sondaje. Dacă Cleopatrei îi spunea cineva că-i urîtă, nu cred că aceasta s-a fi sinchisit de o asemenea părere.
Mihai Tudose s-a năpustit asupra sondajului nu pentru că i-ar fi pus orgoliul la îndoială, ci pentru că a socotit că e un bun prilej pentru a declanșa războiul cu Liviu Dragnea.
El s-a dus la una dintre televiziunile sale de casă – Antena 3 – și l-a atacat pe Liviu Dragnea pe motiv c-ar fi pus la cale sondajul fals.
După care a dat fuga și la cealaltă televiziune de casă – Realitatea Tv – să se umfle și mai tare în mînie.
Ce l-a apucat pe Mihai Tudose?
Răspunsul îl dă o afirmație TeFeListă de la Realitatea Tv:
Guvernul s-a prăbușit, deoarece printre miniștri se află doi sau mai degrabă două cu probleme penale.
Să fie date afară!
Mai mult, mai ceva decît TeFeLștii liderul PSD Mihai Tudose, liderul unui partid care a cîșigat alegerile și cu făgăduiala că va pune capăt abuzurilor comise în numele luptei împotriva corupției, declară senin, fără să fi băut ceva, la Antena 3, într-un dialog memorabil cu Mircea Badea, că penalii n-au ce căuta în Guvern, că tot ceea ce fac procurorii DNA e întruchiparea corectitudinii, a profesionalismului și onestității. Nici Monica Macovei, promotoarea Programului național Nici o casă fără un arestat preventiv de DNA! n-ar fi reușit să atingă culmile de elogii la adresa instituției conduse de Codruța Kovesi.
Poziția lui Mihai Tudose e cea susținută de Klaus Iohannis și de USR. Klaus Iohannis, USR, mai au justificarea electoratului lor, electorat care le cere așa ceva.
Electoratul PSD a identificat din start acțiunea DNA ca una ținînd de folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote.
A vrea să dai afară două ministre numai și numai pentru că au fost convocate la DNA în cadrul Operațiuni tipice Binomului de scoatere din joc a cuiva prin transformarea în penal înseamnă să intri în conflict cu electoratul PSD, să administrezi o lovitură cumplită celor care luptă pentru curmarea abuzurilor DNA, pentru ca ofițerii SRI să se retragă în cazărmi.
Ce s-a întâmplat cu Mihai Tudose?
Răspunsul îl dă un text publicat de mine pe 25 septembrie 2017, cînd a izbucnit Scandalul Belina, sub titlul Despre cum vrea Binomul să-i ia lui Liviu Dragnea robinetul cu bani ca să i-l dea lui Mihai Tudose.
Notam în finalul comentariului:
„O simplă privire rece, scutită de patimi politice, asupra Dosarului deschis de DNA în cazul Sevil Shhaideh ne lasă să ghicim un joc Operativ al Binomului la comanda lui Klaus Iohannis pentru rezolvarea unor interese politice ale acestuia.
Cine știe cît de cît viața internă a PSD poate spune pe de rost și trezit din somn că Sevil Shhaideh e considerată robinetul cu bani al lui Liviu Dragnea.
Baronii locali – spun PSD-ologii (cuvînt născocit de mine, după Kremlinologi, menit a desemna pe cei care studiază PSD pînă la nivel de doctorat) – sînt alimentați cu banii de la ministerul condus de Shhaideh. Puterea lui Liviu Dragnea asupra baronilor PSD și prin asta asupra PSD stă în robinetul cu bani. (…)
De mai multă vreme se desfășoară o Operațiune a Sistemului de realizare a unei lovituri de palat în PSD. Una dintre direcțiile acestei Operațiuni constă în cultivarea unui lider PSD prin ajutarea acestuia pentru a-l putea răsturna pe Liviu Dragnea. A fost Sorin Grindeanu. A fost Adrian Țuțuianu. A fost înaintea acestora Valeriu Zgonea. Pretendenții sînt ochiți de către Sistem, îmbiați cu tot felul de promisiuni, cele mai multe deșarte, și ajutați apoi să pună mîna pe partid. (…).
Toate tentativele au fost dejucate pînă acum de Liviu Dragnea. Sistemul a ajuns la concluzia că luarea robinetului numit Shhaideh și darea lui altcuiva – lui Mihai Tudose, evident, omul Sistemului – ar fi una dintre căile prin care Liviu Dragnea ar putea fi răsturnat.
Convocarea lui Sevil Shhaideh e astfel un șah dat lui Liviu Dragnea. Nu în sensul c-ar putea fi pus și el sub acuzare – l-ar face un erou al PSD –, ci în sensul luării robinetului. Fie prin demiterea lui Shhaideh, fie prin suspiciunea lui Liviu Dragnea că sluga sa credincioasă l-a trădat.
Lovitura de palat din PSD, pusă la cale de Sistem, s-a declanșat.
Sunt tare curios cum va reacționa Liviu Dragnea.
Dar mai ales sunt tare curios cum va reacționa Mihai Tudose.
Se va demasca el ca om al Sistemului refuzînd s-o apere pe Sevil Shhaideh?”
Au trecut de atunci două săptămîni.
Mihai Tudose, șeful Guvernului, cel care trebuia să sară primul în ajutorul celor două colege de Guvern, a plutit într-o deplină ambiguitate.
A ieșit din ea luni seara, cînd a pus prăbușirea Guvernului pe seama prezenței miniștrilor penali în Guvern și a anunțat că le va demite pe cele două cît ai clipi.
Iar a doua zi, a dat fuga la Klaus Iohannis, să ia lumină.
Așa cum a făcut-o de nenumărate ori pînă acum.
Ce mai încolo și-ncoace!
După Dacian Cioloș, Klaus Iohannis are un nou „Premier al Meu”: Mihai Tudose!
Autor: Ion Cristoiu
Sursa: Ion Cristoiu Blog
# TARA NOASTRA!